Ambasada SUA premiază cele mai bune discursuri despre corupţie

Cu prilejul Zilei Internaționale Împotriva Corupției, Ambasada S.U.A. lansează un concurs de discursuri “Nu Corupției înseamnă…”, prin intermediul căruia participanții vor vorbi despre ce înseamnă România fără corupție pentru ei.  Concurenţii sunt încurajați să includă în discursul lor ceea ce consideră ei drept principalele rezultate ale corupției în domeniul social, politic, economic sau de securitate, cât și soluțiile sugerate pentru problemă.

Studenții din ciclul licență de la specializările Drept, Științe Politice, Relații Internaționale, Istorie, Studii Americane și disciplinele conexe sunt invitați să trimită un discurs scris la adresa infobuch@state.gov, nu mai târziu de 18 ianuarie 2019.  Discursul trebuie să fie scris în limba engleză și ar trebui să poată fi citit în aproximativ cinci minute.  Discursul scris nu trebuie să conțină mai mult de 600 de cuvinte.

 

Participanţii la concurs vor menţiona numele şi prenumele, adresa de e-mail, numărul de telefon, vârsta, specializarea, universitatea unde studiază şi numele profesorului îndrumator (dacă este cazul).  Copiii sau alţi membri ai familiilor angajaţilor din Ambasada S.U.A. nu au permisiunea de a intra in competiţie.

Diplomați americani vor selecta cele mai bune zece discursuri.  Discursurile vor fi evaluate pe baza viziunii, puterii de convingere, originalității și a utilizării corecte a limbii engleze.

Autorii acestor zece discursuri selectate vor fi invitați să își susțină creația în fața unei audiențe, care va include un juriu format din diplomați americani și reprezentanți ai comunității experților români pe data de 21 februarie 2019, la ora 14:00, la sediul American Corner din cadrul Bibliotecii Naționale a României.  Discursurile trebuie să fie citite în limba engleză și vor fi analizate pe baza viziunii (10 puncte), puterii de convingere (10 puncte), originalității (10 puncte), modului de livrare a discursului (10 puncte) și utilizării corecte a limbii engleze (10 puncte).  Semifinaliștii ar trebui să ajungă la American Corner nu mai târziu de ora 13.30 pentru a-și putea ocupa locurile înainte de începerea evenimentului.  Discursurile ar trebuie să se încadreze în intervalul de cinci minute.  Dacă un discurs continuă mai mult de șapte minute, moderatorul evenimentului îi va spune vorbitorului să se oprească.

Semifinaliștii vor fi anunțați înainte de data de 14 februarie 2019 că au fost selectați să-și citească discursurile.  Ambasada S.U.A. nu e responsabilă de costurile de transport sau de cazare pentru semifinaliștii din afara Bucureștiului.  Prin înscrierea la concurs fiecare student își asumă costurile de transport către American Corner în ziua de 21 februarie 2019.

Ambasada S.U.A. va acorda premiul întâi, un laptop, în timpul ceremoniei de pe 21 februarie.  Câștigătorii premiilor doi și trei vor fi răsplătiți cu o camera video GoPro, respectiv o baterie externă performantă.  Înregistrările cu discursurile celor trei câștigători vor fi puse pe website-ul Ambasadei și pe celelalte platforme online. Toți participanții vor primi certificate de apreciere pentru recunoașterea eforturilor. Regulament şi informaţii despre concurs, aici.

Comments are closed.
Like Us On Facebook
Facebook Pagelike Widget
Twitter