Directorul general al Direcţiei Comunicare din cadrul Comisiei Europene, în dialog cu studenții SNSPA pe tema fenomenul “fake news”

Luni, 17 decembrie 2018, Timo Pesonen, Directorul General al Direcţiei Comunicare din cadrul Comisiei Europene, se va întâlni cu studenți, masteranzi, doctoranzi şi cadre didactice ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în cadrul unei prelegeri cu tema ”Fenomenul Fake News”.
Evenimentul, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și Center for EU Communication Studies, se va desfăşura la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A), parter, sala multifuncțională, începând cu ora 14:00. Vă rugăm să confirmaţi participarea la eveniment, completând acest formular online, până vineri, 14 decembrie 2018.

Timo Pesonen a deținut anterior funcția de șef de cabinet al vicepreședintelui Comisiei Europene Olli Rehn, comisarul responsabil cu afacerile economice și monetare (2010-2014) și cu extinderea UE (2004-2009). De asemenea, a fost purtător de cuvânt al comisarului pentru buget si administrație, Erkki Liikanen.

Înainte de a începe cariera în instituțiile europene, Timo Pesonen a fost consilier pe probleme de politică externă al premierului finlandez Paavo Lipponen. El a deținut și funcția de consilier în cadrul Ministerului finlandez de Externe.

Timo Pesonen a absolvit un master în Științe Sociale-Politici Internaționale, la Universitatea din Tampere, Finlanda (1989). De asemenea, a urmat cursuri de pregătire în relații externe la EU Institut d’Etudes Européennes, Université Libre de Bruxelles, Belgia (1992–1993) și un curs despre “Leadership pentru secolul XXI: haos, conflict și curaj” la Universitatea Harvard /John F. Kennedy School of Government, SUA (2008).

Direcția Generală Comunicare este departamentul Comisiei căruia îi revine sarcina de a explica politicile și acțiunile UE presei și publicului larg. Departamentul informează Comisia cu privire la evoluțiile politice din statele membre și la curentele de opinie din rândul publicului și al presei. În același timp, el coordonează campaniile de comunicare din cadrul Comisiei.

 

Accesul în sala se va face în intervalul 13:30-14:00. Numărul locurilor disponibile în sală este limitat. La dezbatere sunt invitaţi membri ai comunităţii academice din România.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget