Bucharest Security Conference Dialogues. Romania-Poland Roundtable

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează în parteneriat cu Warsaw Institute din Polonia o masă rotundă Româno – Poloneză, în cadrul Bucharest Security Conference Dialogues, eveniment premergător Bucharest Security Conference 2018, reuniune desfășurată în fiecare toamnă în legătură cu Formatul de cooperare B9.

Evenimentul va avea loc marţi, 24 aprilie 2018, la Palatul Parlamentului și va avea ca speakeri din Polonia pe domnul Krzysztof KAMIŃSKI, președintele Warsaw Institute, domnul Maciej MAŁECKI – Șeful Comisiei ” Energy and State Treasury” din Parlamentul Poloniei, domnul Piotr NAIMSKI – Secretar de Stat, Cancelaria Primului Ministru, domnul Tomasz PORĘBA – Membru al Parlamentului European, Gheorghe Marian CRISTESCU – Președintele Boardului , Chopin Airport Development.

Din partea României vor participa domnul Adrian ȚUȚUIANU, Vice Președintele Senatului, domnul Ioan Mircea PASCU, Vicepreședinte al Parlamentului European, domnul Doru VIȘAN, Secretar de Stat, Ministrul Energiei, doamna Maria Magdalena GRIGORE, Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor, domnul Viorel ARDELEANU, Director Afaceri Strategice, Ministerul Afacerilor Externe, domnul Răzvan NICOLESCU, fost Ministru al Energiei și domnul Iulian IANCU, Membru al Parlamentului. De asemenea, Excelența Sa Marcin WILCZEK, Ambasadorul Poloniei în România va avea o intervenție în cadrul conferinței.

Evenimentul va începe la ora 10.00 și va aborda teme de interes comun pentru România și Polonia precum întărirea rezilienței societăților noastre în contextul actualelor amenințări de securitate, securitatea energetică și interconectivitatea.
Pentru acreditare media vă rugăm să trimiteți o solicitare la adresa de e-mail bucharestsecconf@gmail.com

Comments are closed.

FOLLOW US!

Twitter
Like Us On Facebook
Facebook Pagelike Widget