Interviu #CIVICA: Andrei Țăranu

Prof. univ. dr. Andrei Țăranu, prodecan al Facultății de Științe Politice (SNSPA), a efectuat o vizită în Germania, unde a discutat cu reprezentanții conducerii Hertie School din Berlin despre consolidarea legăturilor de cercetare între cele două instituții partenere în cadrul alianței CIVICA și oportunitatea oferită de CIVICA Research. Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme și subiecte de interes comun, cum ar fi fenomenul migraționist și rezervoarele de migrație extracomunitară și intracomunitară, precum și analiza unor elemente specifice Europei Centrale și de Est, cum ar fi democratizarea și grupurile de presiune.

 

Cum a fost întâlnirea de la Hertie School din perspectiva așteptărilor pe care le-ați avut inițial, a ipotezelor dumneavoastră de lucru?

Scopul vizitei la Hertie School, una dintre cele mai prestigioase instituții de cercetare și de educație în științe politice din Europa, a fost, în primă instanță, unul instituțional și, în egală măsură, de a identifica care ar putea să fie, având în vedere oportunitatea CIVICA, modalitățile prin care SNSPA se poate dezvolta în plan european.

Întâlnirea de la Hertie School, în condițiile unei întâlniri extrem de prietenoase și de călduroase din partea partenerilor noștri, a condus la identificarea a mult mai multe posibilități de dezvoltare a relației cu universitatea noastră decât mi-am imaginat în primă instanță.

 

Care au fost domeniile în care s-au întâlnit așteptările dumneavoastră și ale colegilor de la Hertie School?

Cercetarea științifică, în foarte mare măsură. Cu toate că Hertie School este o instituție care trăiește într-un alt mediu universitar, am identificat teme pe care Hertie School nu poate sau nu reușește să le acopere în ceea ce privește cercetarea.

 

Puteți da câteva exemple de astfel de teme?

De pildă, sunt foarte multe elemente legate de specificul Europei Centrale și de Est, în ceea ce privește democratizarea, grupurile de presiune pe care lumea occidentală din spațiul germanic, nu le înțelege foarte bine; aș spune că mai degrabă nu are metodologia de cercetare pentru un asemenea tip de analiză. Prin urmare, există și niște avantaje ale înapoierii, sunt lucruri pe care le cunoaștem.

Noi încă mai avem cercetători care abordează studii comportamentale și fac analize antropologice. SNSPA are o foarte bună școală dezvoltată de regretatul profesor Vintilă Mihăilescu (1951-2020) în ceea ce privește analiza unor grupuri sociale, care sunt fie vulnerabile, fie sunt mult prea mobile.

Profesorii SNSPA derulează investigații științifice legate de presiunea migraționistă din țările membre ale Uniunii Europene, aspect pe care Hertie School, în special, ar dori să-l înțeleagă. Acesta a fost unul dintre subiectele pe care le-am dezbătut în cadrul întâlnirii de la Hertie School din Berlin. Presiunea migraționistă nu doar extracomunitară, dar și intracomunitară interesează foarte mult, iar România este, din nefericire, unul dintre rezervoarele de migrație intracomunitară. Acesta poate fi un subiect comun de cercetare pentru cele două instituții. Hertie School este puternic ancorată în studii taxonomice, adică în economie, economie internațională, politici publice, securitate și securitate internațională, dar nu are niciun fel de analiză în ceea ce privește dimensiunile antropologică și sociologică a fenomenului migraționist. Aici putem interveni noi.

 

Ce urmează să se întâmple pentru ca aceste posibile direcții comune de cercetare să se concretizeze?

Anul acesta (2022), un coleg de la Hertie School ne va vizita pentru a înțelege care ar putea să fie oportunitățile de contact și de cercetare, dar și de educație în ceea ce privește această relație bilaterală și, în egală măsură, comunitară, consorțială, în cadrul CIVICA.

Mai mult, cercetarile merită să fie realizate și valorizate, dar nu doar bilateral. Adică, nu doar în cazul celor două țări, România și Germania, ci într-un cadru mai larg: să folosim și informațiile din Italia și din Țările Baltice, pentru a avea o analiză macrosectorială la nivel european. Pentru că doar a cerceta comunitățile din România care pleacă circular, cum știm, la muncă în Germania, nu vor ajuta în a dezvolta politici europene care să reglementeze situația, ci ar trebui să avem o primă cercetare și o primă politică publică comună, la nivelul alianței educaționale CIVICA și care să aibă impact la nivelul Comisiei Europene.

 

Înțeleg că, pe de o parte, ați reușit să identificați cercetarea ca domeniul care ar putea să apropie nu numai Hertie School de SNSPA, ci toate instituțiile partenere CIVICA. Ce puteți spune despre resursa umană?

În ceea ce privește Facultatea de Științe Politice, cu infim de puține excepții, cred că oricare dintre colegii noștri este capabil să lucreze atât în cercetare, cât și în predare. SNSPA are un potențial uriaș atât pe dimensiunea de cercetare, cât și pe dimensiunea de predare.

Așadar, noi putem să oferim expertiză educațională pentru un număr relativ mic de studenți pe care îi are Hertie School. De asemenea, putem să dezvoltăm împreună programe de masterat pe care noi nu le avem ─ de exemplu, în domeniul economiei internaționale, ori al securității economice. Un astfel de barter educațional, nu numai că este posibil, dar este chiar de așteptat de ambele părți.

 

Revenind la posibilitățile pe care le prezintă activitatea de cercetare științifică, CIVICA Research a stabilit patru teme de interes. Puteți exemplifica potențialul care rezidă în cadrul SNSPA, în general, și al Facultății de Științe Politice, în particular?

În ceea ce privește tema Societăți în tranziție, nu numai că avem o expertiză cât se poate de importantă, în special la SNSPA, dar suntem și un studiu de caz. Suntem una dintre societățile care sunt în tranziție de aproape un secol. Prin urmare, putem să fim un revelator foarte important pentru anumite societăți în condițiile în care iată, societatea europeană în ansamblu suferă niște crize extrem de puternice: crize de încredere, crize pandemice, cum este cea legată de COVID, în care dimensiunile politicilor publice nu mai au efect. Deci, expertiza noastră în această direcție, cred că este extrem de folositoare.

Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, pe care o conduc într-o oarecare măsură, are o calitate intrinsecă pe care foarte puține instituții de învățământ superior similare o au la nivelul Europei și anume, faptul că avem integrată știința politică cu sociologia. Cu alte cuvinte, avem analize sociale, care pot să pregătească atât analize politice, comportamentale cum spuneam, care să prevadă, măcar pe termen scurt, anumite corecții sociale pe care le-ar putea face guvernele, cât și politici publice care să fie coerente în anumite domenii.

Aceste lucruri sunt posibile pentru că noi avem, de aproape două decenii, capacitatea de a face măsurători sociale, adică de a observa ce cred grupurile sociale despre o anumită politică ─ în acest sens, amintesc „Cartografierea socială a Bucureștiului” cercetare realizată de prof. Alfred Bulai, dar sunt și alte studii realizate de grupuri din interiorul facultății ─, demersuri care și-au dovedit utilitatea pe termen mediu și lung. Noi am avut întotdeauna în domeniul acesta expertiză care a fost calitativ preluată atât la nivelul Guvernului României, cât și la nivelul unor structuri europene.

 

Toate cele spuse converg către ideea intensificării colaborărilor între Hertie School și SNSPA, unde activitățile de cercetare și de predare par să contureze un filon de interes comun.

Avem toți, fiecare dintre noi și toți împreună, foarte multe lucruri de oferit unei Europe care a devenit destul de anchilozată.

 

CIVICA Research reunește cercetători din opt universități europene de top în științe sociale care contribuie cu soluții și cunoștințe la cele mai presante provocări ale lumii. Proiectul își propune să consolideze pilonul de cercetare și inovare al Alianței Universităților Europene CIVICA. CIVICA Research este cofinanțat prin Orizont 2020, Programul-cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene. Pentru a fi la curent cu evoluțiile și oportunitățile CIVICA Research, abonați-vă la newsletter.

 

Interviul a fost publicat pe website-ul civica.eu.

Comments are closed.
Platformă dedicată cercetătorilor
Facebook Pagelike Widget
Urmărește-ne pe Twitter