Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru Economie, în direct cu comunitatea academică a SNSPA

Joi, 12 decembrie 2019, studenți și profesori SNSPA au participat la un dialog cu Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru Economie, în cadrul unei transmisiuni live, organizată de Centrul Regional Scholas Occurrentes din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), coordonat de prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, președintele Senatului SNSPA. Douăsprezece universități din Argentina, Germania, Haiti, Italia, Mexic, Mozambic, Republica Dominicană, România și Spania au fost conectate în sistem de videoconferință cu Joseph Stiglitz, adresându-i întrebări pe tema reproiectării conținutului curricular pentru predarea economiei și administrării afacerilor.

Întâlnirea din luna decembrie a fost organizată în cadrul proiectului “A new education for a new economy”, inițiat în anul 2018 de Rețeaua Catedrelor Scholas și Institute for New Economic Thinking, prezidat de economistul Robert Johnson și care se bucură de expertiza lui Joseph E. Stiglitz.

Catedrele Scholas sunt puncte de reflecție conectate într-o rețea, în cadrul cărora subiecții (profesori/profesoare, cercetători/cercetătoare, studenți/studente) se dezvoltă prin întâlnirea cu ceilalți, având la bază legăturile stabilite între universități, școli și proiecte ale Scholas Social. În prezent, programul reunește o rețea de 100 de universități și 35 de observatori, inclusiv Centrul Regional Scholas Occurrentes din cadrul SNSPA.

Joseph E. STIGLITZ este economist american și profesor la Columbia University. El este, de asemenea, co-președinte al Grupului de experți la nivel înalt pentru măsurarea performanței economice și progresului social din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și economist-șef al Institutului Roosevelt. Laureat al Premiului Nobel în Științe Economice (2001), Joseph E. Stiglitz a fost vicepreședinte și economist șef al Băncii Mondiale. În anul 2011, Joseph E. Stiglitz a fost numit de revista Time ca fiind unul dintre cei mai influenți 100 de oameni din lume.
Cunoscut pentru munca sa de pionierat în domeniul informațiilor asimetrice, activitatea lui Stiglitz se concentrează pe distribuția veniturilor, riscuri, guvernanță corporativă, politici publice, macroeconomie și globalizare. Este autorul a numeroase cărți și al mai multor best-seller-uri. Cele mai recente titluri sunt: People, Power, and Profits: Progressive Capitalism for an Age of Discontent, Globalization and Its Discontents Revisited, The Euro, Rewriting the Rules of the American Economy, and The Great Divide.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget