Post contractual vacant, de arhivar, pe perioadă nedeterminată cu perioadă de probă

Condiţii generale de participare

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exercițiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

Condiţii specifice de ocupare a postului

  • Studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat;
  • Vechime în muncă: min 5 ani;
  • Pregătire arhivistică cu atestat (program de formare profesională, minim 120 ore de formare practică și teoretică);
  • Experiență de un an pe un post similar;
  • Cunoștințe bune privind utilizarea Microsoft Office.

 

Dosarul de concurs

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

 

Concursul va consta în: 

  • Proba scrisă și probă utilizare Microsoft Office
  • Interviu
  • Calendarul concursului
  • Înscriere la concurs: 03.05.2021-14.05.2021
  • Verificarea dosarelor de concurs: 18.05-19.05.2021
  • Proba scrisă și probă utilizare Microsoft Office: 25.05.2021
  • Interviu : 28.05.2021

 

Bibliografie

  • Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată;
  • Legea nr. 138/2013 pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr.16/1996;
  • Instrucțiuni privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor Naționale prin Ordinul nr. 217/1996;
  • Legea nr. 319/2006 securităţii şi sănătăţii în muncă;
  • Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
  • Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activității de solutionare a petitiilor;
  • Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

 

Tematică

  • Obligațiile creatorilor și deținătorilor de documente privind evidența documentelor, selecționarea documentelor, păstrarea documentelor, depunerea documetelor la arhivă;
  • Personalul arhivelor;
  • Inventarierea dosarelor;
  • Constituirea dosarelor de arhivă;
  • Clasificarea fondurilor de arhivă după proveniență;
  • Metodologia inventarierii documentelor;
  • Răspunderi și sancțiuni privind nerespectarea prevederilor Legii nr. 16/1996, republicată;
  • Norme de protecția muncii și PSI în legătură cu depozitul de arhivă.

 

Date de contact:

Dosarele de concurs se vor depune la Direcția Resurse Umane Salarizare (Str. Povernei, nr. 6, sector 1, Bucureşti)

Informaţii suplimentare:

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget