Preşedintele Parlamentului European, Doctor Honoris Causa al SNSPA

Miercuri, 31 octombrie 2012, ora 18.00, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative va acorda înalta distincţie de Doctor Honoris Causa Domnului Martin Schulz, Preşedintele Parlamentului European.

Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa se va desfăşura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Calea Victoriei nr. 88, Bucuresti), începând cu ora 18.00.

Martin Schulz (n. 1955, Hehlrath, Germania) şi-a început cariera politică la vârsta de 19 ani odată cu aderarea la Partidul Social Democrat din Germania. La vârsta de 31 de ani a fost cel mai tânăr primar din Renania de Nord – Westphalia, funcţie pe care a ocupat-o timp de 11 ani. Din anul 1994, este deputat în Parlamentul European. Zece ani mai târziu a fost ales lider al celui de-al doilea grup politic ca mărime din Parlamentul European. În calitatea sa de lider al social-democraţilor din Parlamentul European a pledat pentru justiţie socială, crearea de locuri de muncă şi creştere economică, reformarea pieţelor financiare, combaterea schimbărilor climatice, instaurarea egalităţii şi crearea unei Europe mai puternice şi mai democratice. Martin Schulz a fost ales Preşedinte al Parlamentului European la 17 ianuarie 2012, pentru un mandat de doi ani şi jumătate. Este căsătorit şi are doi copii iar printre hobby-urile sale se numără lectura, istoria şi fotbalul.

Comments are closed.
Platformă dedicată cercetătorilor
Facebook Pagelike Widget
Urmărește-ne pe Twitter