Primul program de mentorat la Psihologie SNSPA

Anul trecut am spart gheața și ne-am întâlnit pentru prima dată în mod oficial – studenți, absolvenți și profesori de la specializarea Psihologie. Avand în vedere feedbackurile pozitive, ne dorim să continuăm aceste întâlniri anuale şi să vă implicăm în noi proiecte.

Vă invităm vineri, 15 decembrie, ora 18:30, la sediul SNSPA din Bdul Expoziției nr. 30A, Sala Multifuncționala (parter), cu invitați surpriză din aria psihoterapiei și psihologiei clinice.

Totodată, dorim să lansăm primul program de mentorat Student – Absolvent, destinat studenţilor şi absolvenţilor specializării Psihologie, SNSPA.

Mentor pentru studenţi. Primul program de mentorat Absolvent – Student

Dacă uneori îți este dor de anii facultății de care îți aduci aminte cu nostalgie sau dacă vrei să te revezi cu colegii tăi sau să-i cunoști pe mai tinerii tăi urmași, te invităm cu drag la întâlnirea absolvenţilor şi studenţilor Psihologie SNSPA. Te așteptăm cu bucurie să participi la întâlnirea cu colegii tăi și cu actualii studenți de la psihologie.

Înscrie-te în primul program de mentorat!

În ce constă?
Programul de mentoring va dura maximum două luni în care sunt așteptate cel puțin:
• întâlnire de ice-breaking în care să vă cunoașteți – să vă acordați așteptările și programul (veți stabili împreună planificarea întâlnirilor);
• sesiune profesională – care poate consta în vizită la serviciul la care lucrezi (cu acordul șefului, bineînțeles), discuții asupra preocupărilor profesionale și ruta pe care mentorul o urmărește, concluzii asupra plusurilor și minusurilor pe care le-a întâmpinat din perspectivă profesională;
• sesiune de consiliere – care poate urmări atât interesele și curiozitățile profesionale ale studentului/ studentei, cât și recomandări din punct de vedere academic.
• sesiune de “meet-in-between” – concluzii și recomandări viitoare.

Care sunt etapele?
1. Te înscrii completând formularul online, până pe data de 10 decembrie
2. La întâlnirea din 15 decembrie (ora 18:30) vei selecta studenții/ studentele care au aplicat pentru profilul tau.

Important: vei alege un număr între 2 – 3 studenți/ studente. Întâlnirile se pot realiza cu toți odată.
Beneficii tale:

Ai posibilitatea să îți dezvolți atât abilitățile de mentoring și coaching necesare la locul de muncă, cât și abilitățile de comunicare și relaționare, să îndrumi, să îți asumi responsabilitatea și să fii un exemplu pentru tinerii tăi colegi.

Student, caut mentor. Înscrie-te în primul program de mentorat!
Știm că e important să ai legătură cu cei care au trecut deja prin experiențe similare și au interese apropiate de tine și te pot ajuta în clădirea unei cariere pe care ți-o dorești. Astfel, vom derula primul program de Mentorat Student – Absolvent și te invităm să te alături acestei inițiative.

În ce constă programul de mentorat?
Te înscrii completând formularul online, până pe data de 10 decembrie. Apoi, vei primi online profilele absolvenților și vei selecta o persoană cu care consideri că rezonezi mai mult. Vineri, 15 decembrie, de la ora 18:30, pe baza formularului/ profilului completat de tine, absolventul/ absolventa la care te-ai înscris va selecta un număr de studenți de care poate să se ocupe.

Programul de mentoring va dura maxim două luni în care sunt așteptate cel puțin:
• întâlnire de ice-breaking în care să vă cunoașteți – să vă acordați așteptările și programul (veți stabili împreună planificarea întâlnirilor);
• sesiune profesională – care poate consta în vizită la serviciul la care lucrezi (cu acordul șefului, bineînțeles), discuții asupra preocupărilor profesionale și ruta pe care mentorul o urmărește, concluzii asupra plusurilor și minusurilor pe care le-a întâmpinat din perspectivă profesională;
• sesiune de consiliere – care poate urmări atât interesele și curiozitățile profesionale ale studentului/ studentei, cât și recomandări din punct de vedere academic.
• sesiune de „meet-in-between” – concluzii și recomandări viitoare.

Beneficii:
Îți dezvolți rețeaua de contacte în domeniul psihologiei, ai șansa să cunoști și să discuți cu cineva care deja a străbătut calea pe care și tu dorești să o urmezi, poți lua recomandări și te poți orienta mult mai bine în carieră, într-un mod agreabil și prietenos. De asemenea, este un plus pe care îl poți cuprinde în CV.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget