Programul InternshipRO2019EU – Bucureşti

În contextul procesului de pregătire a României pentru preluarea și exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, din primul semestru al anului 2019, Ministerul Afacerilor Externe lansează Programul #InternshipRO2019EU – componenta București.

Pe parcursul derulării programului, 45 de persoane vor avea oportunitatea să se implice în planificarea, organizarea și desfășurarea activităților de protocol din cadrul evenimentelor prilejuite de deținerea de către România a Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Participanții la acest program își vor desfășura activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și vor beneficia de o indemnizație de internship lunară în valoare de 3000 lei brut. Durata programului va fi de 6 luni de la data semnării contractului de internship. Programul de lucru al internilor va fi de maximum 40 de ore de prezenţă în fiecare săptămână, program flexibil, fără a depăși durata maximă prevăzută de legislația în vigoare.

Candidații trebuie să îndeplinească și următoarele criterii specifice:

– sunt studenți sau absolvenți de studii universitare de licență, într-unul din următoarele domenii de licență: Drept, Științe administrative, Științe ale comunicării, Relații internaționale și studii europene, Științe politice, Sociologie, Științe militare, informații și ordine publică, Administrarea afacerilor, Economie și afaceri internaționale, Management, Limbi moderne aplicate, Istorie, Studii culturale;
– cunosc, la nivel avansat, două sau mai multe limbi oficiale ale UE, dintre care una trebuie să fie limba engleză

Perioada de înscriere: 2.12.2018 – 6.12.2018

 

Detalii, aici

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget