Rectorul SNSPA îi încurajează pe cetățenii Republicii Moldova să participe la vot

Duminică, 11 iulie 2021, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. Rezultatele acestor alegeri pot influența politica moldovenească pe termen mediu și lung. În acest context, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, îi încurajează pe moldovenii din Republica Moldova, dar și pe cei din afara granițelor țării, să meargă la urne pentru a decide viitorul țării.

 

“În această duminică, cetățenii Republicii Moldova au din nou ocazia să-și facă auzită vocea prin vot. Acesta este un moment important pentru orice democrație reprezentativă și unul de maxim interes pentru viitorul Moldovei. Realizarea obiectivelor de consolidare a statului de drept și aderarea la Uniunea Europeană stau nu doar în priceperea, onestitatea și responsabilitatea politicienilor, ci și în implicarea și participarea cetățenilor. De aceea, îi încurajez pe toți cetățenii Republicii Moldova, din interiorul și din afara granițelor, să meargă la vot, să se exprime în legătură cu viitorul țării și să acționeze ca un adevărat deținător al puterii. Fiecare vot contează, iar după semnalul transmis anul trecut, în contextul alegerilor prezidențiale, prin alegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al ţării, cetățenii au posibilitatea de a consolida parcursul democratic al Republicii Moldova.

 

SNSPA a fost și va rămâne alături de Republica Moldova în drumul său spre Uniunea Europeană, sprijinind eforturile pentru dezvoltarea socio-economică a țării, alături de cei peste 1.000 de absolvenți ai universității, cetățeni moldoveni, care astăzi fac parte din structurile de administrație publică, diplomație, partide politice, înalți funcţionari publici, experți internaționali etc.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget