Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, apel către Ministrul Educației: Tratați cu responsabilitate subiectul redeschiderii școlilor

Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, transmite un apel Ministrului Educației de a trata cu responsabilitate subiectul redeschiderii școlilor pentru a nu crea așteptări în rândul părinților și elevilor, așteptări neîntemeiate, care nu sunt susținute de situația epidemiologică actuală din România.

 

“Declarațiile și opiniile exprimate în ultimele zile în spațiul public referitoare la redeschiderea școlilor trebuie să fie purtate corect, realist și cu responsabilitate, având la bază date concrete privind evoluția pandemiei de Covid-19. Alimentarea unei astfel de ipoteze în lipsa unor date și informații certe, venite din partea specialiștilor, poate crea așteptări nerealiste, cu impact negativ asupra elevilor, profesorilor și părinților.

Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății au o responsabilitate imensă în gestionarea acestui subiect, nu doar din punct de vedere instituțional, dar și din perspectiva comunicării publice. De asemenea, este important să existe “o singură voce guvernamentală”. Crearea unei așteptări privind redeschiderea școlilor (poziția Ministerului Educației) care, la acest moment, nu este susținută de tabloul epidemiologic (poziția Ministerului Sănătății) este nu doar lipsită de profesionalism și responsabilitate, ci și imorală.

 

În comunicarea publică pe acest subiect sensibil al redeschiderii școlilor, se impune mai multă prudență și mai multă onestitate, în primul rând din partea ministrului Educației, dl. Sorin Cîmpeanu.”

 

Comments are closed.
Like Us On Facebook
Facebook Pagelike Widget
Twitter
  • @DiversEESC

    RT @DiversEESC: The EU must send a clear message to Europeans that #migration can be better managed collectively. Next week, our member Cr…

  • @CIVICA_EU

    RT @CIVICA_EU: "On the whole, studying online has been far better than I expected it to be," notes a CIVICA student at the end of a challen…

  • @CIVICA_EU

    RT @CIVICA_EU: Our podcast #OverToEurope is live In episode #1, listen to Prof. Frank Schimmelfennig and three CIVICA students discuss…

  • @VantlandH

    RT @VantlandH: Today @IAU_AIU celebrates its 70th anniversary ! A festive debate has just started online. Speakers from around the world di…