Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: Rectorii nu ar trebui să facă parte din componența CNATDCU

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, susține că procesul de selecție a noilor membri ai Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru mandatul 2020-2024, trebuie să ia în considerare și aspectele etice care țin de cumulul de funcții în zona universitară, pentru a evita situațiile de conflict de interese sau incompatibilități.

În acest sens, Remus Pricopie apreciază că rectorii nu ar trebui să facă parte din componența CNATDCU, o structură consultativă a Ministerului Educației și Cercetării.

“Tema conflictului de interese și a cumulului de funcții în zona universitară revine constant în dezbaterea publică, aducând în prim-plan atât o problemă de legalitate, cât și una de etică. În ceea ce mă privește, am spus-o de mai multe ori cât se poate de explicit: un rector nu se poate ocupa simultan și de universitate, și de politică. Și nu mă refer la dreptul oricărui cetățean de a se exprima public pe teme politice, adică pe chestiuni ce privesc funcționarea și organizarea comunității din care face parte, ci la deținerea unor funcții politice, precum cea de deputat sau senator, sau la diferite alte funcții din zona Ministerului Educației.

Spre exemplu, rectorii nu ar trebui să facă parte din CNATDCU. Consiliul consultativ al ministrului Educației trebuie să fie constituit după principii clare și transparente. În ceea ce privește dorința unor rectori – exprimată (aproape) public – de a face parte din acest consiliu sau din comisiile de specialitate, cred că ar fi nu doar nepotrivit, ci și ilegal. Rectorii ar trebui să evite astfel de situații de conflict de interese și/sau incompatibilități de natură politică sau de altă natură, prin acumularea simultană a mai multor poziții de putere, în cadrul unor structuri de decizie ale Ministerului Educației și Cercetării.

Recomand doamnei ministru ANISIE ca noul CNATDCU să fie constituit nu doar pe baza competenței, ci și pe baza unor criterii etice, pentru a evita conflictul de interese sau incompatibilitățile.”

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget