Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a participat la dezbaterea “Leadership In Education: From The Cabinet Office To The Classroom”

Miercuri, 28 iulie 2021, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a participat la dezbaterea “Leadership In Education: From The Cabinet Office To The Classroom”, eveniment organizat de Grupul Atlantis al Fundației Varkey. Reuniunea a oferit directorilor de școli din întreaga lume ocazia de a discuta direct cu foști miniștri ai educației și șefi de guvern despre îmbunătățirea managementului educațional și despre impactul pe care conducerea unităților de învățământ îl are asupra performanțelor de învățare ale elevilor.

Prof. univ. dr. Remus Pricopie a participat la reuniune în calitatea sa de membru al Atlantis Group și de fost Ministru al Educației și Cercetării (2012-2014).

Pandemia COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra sistemelor de educație din întreaga lume. Pe de o parte, au crescut inegalitățile preexistente în rândul comunităților școlare și au devenit mai vizibile ca niciodată. Pe de altă parte, unele reforme și inovații care au fost întârziate sau amânate au fost accelerate și soluționate. În acest context, întâlnirea și-a propus să ofere modele de leadership, eficiente pentru gestionarea crizelor și implementarea soluțiilor, oportune întregului sistem educațional.

La dezbatere au participat peste 350 de persoane care conduc instituții de învățământ și 100 de experți din domeniul educației din întreaga lume, toți membri ai School Leadership Global Network, un grup dedicat explorării și eficientizării leadership-ului din sistemul de învățământ. Lansată în aprilie 2021, la inițiativa Fundației Varkey, această rețea globală a directorilor de școli face parte din Grupul de lucru internațional UNESCO “Teachers for Education”.

Atlantis Group este un corp format din 34 de foști miniștri ai educației și șefi de guverne din întreaga lume. Grupul internaţional de experți în domeniul educației dezbate și identifică răspunsuri la provocările cu care se confruntă educaţia globală, oferind recomandări țărilor și ministerelor de resort din întreaga lume. Grupul Atlantis a fost înființat de Fundația Varkey, organizație globală, de caritate pentru educație, și a fost lansat în cadrul Forumului Global Education & Skills 2017, la hotelul Atlantis The Palm din Dubai, Emiratele Unite.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget