Remus Pricopie, rectorul SNSPA, ales preşedinte al Forului Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană

Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a fost ales preşedinte al Forului Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană, cu prilejul celui de-al treilea Summit academic America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană, desfăşurat în perioada 12-13 aprilie 2018, în Argentina.

Summitul, organizat de Forul Academic Permanent America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană și Universitatea Națională din Córdoba, reunește peste 1000 de participanţi din 24 de state şi are loc în cadrul cooperării structurate dintre șefii de stat și guvern ai Uniunii Europene și statelor din America Latină și Caraibe (CELAC). Miniştri ai educaţiei, rectori, președinți ai universităților, cercetători, reprezentanţi ai unor organizaţii regionale şi internaţionale (Uniunea Universităților din America Latină, Organizația Universitara Intraamericană, Asociația Internațională a Președinților Universităților, Asociația Internațională a Universităților, UNESCO etc.) s-au întâlnit în cadrul celui de-al treilea Summit academic America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană cu scopul de a construi un spațiu comun de învățământ superior, ştiință, tehnologie și inovare, în vederea consolidării parteneriatului strategic biregional. Mesajele transmise în cadrul summitului de Jean-Michel Blanquer, ministrul educaţiei din Franţa, Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor externe al României, Audrey Azoulay, director general al UNESCO sau de Ricardo Logos, fost preşedinte al Chile, au fost o ocazie pentru a sublinia importanța cooperării UE-CELAC și pentru revigorarea relațiilor, într-o lume complexă, care se schimbă rapid. Programul Summitului poate fi consultat aici.

Forul Academic Permanent America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană a luat naștere după primul summit academic al UE-CELAC, care a avut loc la Santiago de Chile în ianuarie 2013, odată cu primul Summit al șefilor de stat și guvern din Europa, America Latină și zona Caraibilor. Scopul său este consolidarea spațiului de învățământ superior, știință, tehnologie și inovare, considerat una dintre prioritățile relației UE-CELAC.

Prof. univ. Remus Pricopie va prelua conducerea Forului Academic Permanent America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană, alături de cei doi vicepreședinți: E.S. Hector Casanueva, reprezentantul permanent al Chile la Organizaţia Mondiala a Comerţului, şi Carlos Quenan, vicepreședinte al Institutului Americilor din Paris.

Secretariatul executiv al Forului, asigurat de Institutul de Studii Latino-Americane din cadrul SNSPA, condus de prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (SNSPA), Universitatea din Guadalajara, Mexic, reprezentată de prof. Jocelyne Gacel, Universitatea Miguel de Cervantes, Chile, prin prof. Patricio Leiva şi Universitatea din Córdoba, Argentina, reprezentată de prof. Juan Marcelo Conrero, garantează continuitatea și monitorizarea summiturilor academice dintre cele două regiuni.

Prezenţa reprezentanţilor comunităţii SNSPA în forurile de conducere ale acestor organizaţii internaţionale reprezinta o recunoaștere a prestigiului universităţii şi încă un pas în direcţia internaţionalizării învățământului superior românesc. În anul 2017, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a fost ales vicepreşedinte al Asociației Internaționale a Universităților (IAU), una dintre cele mai prestigioase organizații internationale, afiliată UNESCO, care reprezinta la nivel global institutiile de învățământ superior.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget