SNSPA oferă acces liber la cele 12 volume ale lucrării “Operele lui Spiru C. Haret”

“Operele lui Spiru C. Haret”, unul dintre cele mai complexe proiecte ale Editurii Comunicare.ro, sunt disponibile, spre citire şi descărcare, pe perioada stării de urgenţă, pe eLibrary.snspa.ro, biblioteca virtuală lansată de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

“Operele lui Spiru C. Haret” construiesc imaginea de ansamblu a activității lui Spiru Haret, în calitate de profesor, ministru, om politic și om de cultură, și reflectă universul de preocupări și idei ale fondatorului învăţământului românesc modern.

Primele șase volume din “Operele lui Spiru C. Haret” au văzut pentru prima oară lumina tiparului în anul 1935, fiind urmate de alte cinci volume, publicate pânã în anul 1938.

Inițiativa Editurii Comunicare.ro de a republica “Operele lui Spiru C. Haret” a început în anul 2009, sub îngrijirea prof. univ. dr. Constantin Schifirneţ, cadru didactic la SNSPA, iar proiectul de reeditare a fost coordonat de prof. univ. dr. Remus Pricopie. Cele 11 volume publicate reprezintă un demers editorial de restaurare a memoriei culturale, sociale, educaţionale. Au fost publicate mai întâi volumele I-VI, iar pe parcursul anului 2010, volumele VII-XI. Conceput ca o anexă pentru ediţia integrală de opere, volumul al XII-lea conţine bibliografia antumă şi postumă a lui Spiru Haret, precum şi un index de nume şi instituţii.

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget