Miercuri, 25 Ianuarie 2017 08:03

Barometrul Industriei din România: Rezultatele lunii decembrie 2016

Scădere puternică a activităţii industriale în decembrie.

Semnele de încetinire au apărut în septembrie. S-au accentuat în octombrie şi noiembrie, deşi industria rămânea în zona de creştere.

Dar în luna decembrie, activitatea a căzut puternic. Indicatorul pentru volumul producţiei a coborât de la 55 de puncte la 42, iar industria a scăzut cu 8 puncte sub pragul de 50 care desparte expansiunea de contracţie.

Căderea a fost dramatică pentru că a cuprins 90% din indicatorii măsuraţi de Barometru. Ne uităm la cei mai importanţi. Indicatorul pentru comenzi noi a scăzut de la 53 în noiembrie la 44 în decembrie. Stocurile s-au redus ceva mai puţin, de la 45 la 43, pentru că erau deja relativ epuizate. Comenzile neexecutate erau la 46 de puncte şi au scăzut la 41, în condiţiile subţierii semnificative a portofoliului de comenzi.

Indicatorul pentru numărul de angajaţi a coborât de la 51 la 45, semn că firmele au operat disponibilizări, probabil la personalul cu contract temporar. Comenzile pentru export au alunecat de la 58 în noiembrie, la 48 în decembrie şi au produs probabil şocul cel mai puternic care a antrenat scăderea generală.
O prăbuşire lunară, chiar dacă e puternică, nu semnalează neapărat un moment de cotitură, în sensul opririi creşterii şi a declanşării unui declin persistent. În perioadele de creştere a economiei, contracţiile sectorului industrial tind să fie de scurtă durată. Dar dacă se prelungesc câteva luni la rând, ele pot afecta economia naţională.

Totuşi, care ar putea fi explicaţia căderii masive de la sfârşitul lui 2016?

Răspunsul cel mai plauzibil este scăderea cererii. Comenzile interne şi pentru export influenţează variaţiile activităţii industriale de la o lună la alta. Dar dacă examinăm variaţiile pe parcursul întregului an, vedem o configuraţie care s-a conturat în 2015 şi s-a repetat aproape identic în 2016: activitatea a crescut în ianuarie-martie, a căzut în aprilie-august, s-a înviorat uşor în septembrie şi a căzut din nou în octombrie-decembrie.

Tiparul sugerează că industria are un control imperfect asupra comenzilor şi este expusă atât la variaţii sezoniere repetitive, cât şi la variaţii extrasezoniere conjuncturale. Mai intervin apoi şi variaţiile de lungime a ciclurilor contractuale şi influenţele pe termen scurt şi mediu a politicilor economice şi fiscale. Implicaţia variaţiilor la nivel anual este că firmele trebuie să replanifice activitatea de cel puţin 3 ori pe an.

Comenzile sunt factorul cel mai important care influenţează încrederea managerilor în afacere şi în viitor. Probabil că firmele industriale au semnale de înviorare a comenzilor, eventual contractate la sfârşitul anului trecut, cu începerea execuţiei în ianuarie 2017. Aşa se explică faptul că în decembrie indicatorul de optimism, bazat pe media speranţelor cumulate privind comenzile, producţia şi preţurile peste 6 luni, a crescut la 64 de puncte faţă de 60 cât avea în noiembrie. Dar poate că uşoara creştere a aşteptărilor optimiste vine şi de la promisiunile economice ale noului guvern.

Detalii tehnice
•    Barometru lunar cu situaţia la zi din industrie.
•    Prezintă activitatea din industrie în luna decembrie 2016.
•    Apare în circa 20 de zile de la încheierea lunii analizate.
•    Realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.
•    Datele culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 17-19 ianuarie 2017.
•    Rezultatele pot fi vizionate pe site-ul SNSPA (http://www.snspa.ro/info-snspa/comunicate-de-presa, http://facultateademanagement.ro/barometrul-industriei)

 

Barometrul Industriei din România, rezultatele lunii decembrie 2016

 

Coordonatorii Barometrului:
Dr. Petre Datculescu, Director General
IRSOP Market Research & Consulting SRL
Tel.: 021 315 66 41; e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Conf. Univ. Dr. Florina Pînzaru, Decan
Facultatea de Management
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Conf. Univ. Dr. Lucian Anghel
Facultatea de Management
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Următoarea apariţie: noiembrie 2016 cu situaţia din octombrie 2016.

 

 



Ultima modificare Miercuri, 25 Ianuarie 2017 11:10