Marți, 02 Mai 2017 11:24

Rectorul SNSPA, vicepreşedinte al Asociației Internaționale a Universităților (IAU)

Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a fost ales vicepreşedinte al Asociației Internaționale a Universităților (IAU), una dintre cele mai prestigioase organizații internationale, afiliată UNESCO, care reprezinta la nivel global institutiile de învățământ superior.

Consiliul director al Asociației Internaționale a Universităților este format din 20 de membri aleşi şi este condus, în prezent, de preşedintele Pam Fredman, rector University of Gothenburg (Suedia).

Asociația Internațională a Universităților a fost fondata in 1950, sub egida UNESCO, si reunește instituții și organizații din aproximativ 120 de țări, stimulează cooperarea dintre acestea, dezbate probleme specifice mediului academic și propune soluții, capacitează experți, oferă asistență în elaborarea politicilor publice din domeniul învățământului superior și acordă sprijin membrilor, factorilor de decizie, profesorilor, cercetătorilor și studenților.

Ultima modificare Marți, 02 Mai 2017 11:43