Joi, 4 mai 2017, în intervalul 15.00-16.30, Departamentul de Relații Internaționale Internaționale și Integrare Europeană împreună cu Școala Doctorală din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) vă invită la sesiunea de informare dedicată tinerilor cercetători privind oportunitățile de finanțare susținute prin programul COST al Orizont 2020. 
Vineri, 05 Mai 2017 13:00

Atelierul Digital

Google România își reia campania în 2017 cu două formate noi de curs la care pot participa atât tinerii care au trecut anul trecut prin experiența Atelierului Digital, cât și cei neinițiați care își doresc să afle mai multe despre mediul online.
Festivalul Filmului European, ajuns deja la a XXI-a ediție, și-a asumat până în prezent misiunea de a promova operele cinematografice europene și de a le aduce în fața publicului din România.
Facultatea de Ştiinţe Politice vă invită la prelegerile publice al profesorului Jeffrey Sommers, profesor invitat Fulbright.
Facultatea de Ştiinţe Politice vă invită la prelegerile publice al profesorului Jeffrey Sommers, profesor invitat Fulbright.
Sâmbătă, 13 mai 2017, va avea loc cea de-a doua ediție  a Cercului Științific de Studiu in Management Sistemic. Întânirea cu cei interesați de studiul aplicat în domeniul Managementului Sistemic se va desfăşura de la ora 12:00, la sediul SNSPA, parter, sala Multifuncţională.
Pagina 5 din 44