Post contractual vacant, de administrator financiar cu studii superioare, pe perioadă nedeterminată cu periodă de probă

Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative scoate la concurs un post contractual vacant, de administrator financiar cu studii superioare, pe perioadă nedeterminată cu periodă de probă.

Condiţii generale de participare
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice de ocupare a postului
studii superioare economice. Studiile masterale în domeniu constituie un avantaj
vechime în specialitatea postului minimum 5 ani
cunoştinţe foarte bune privind utilizarea Microsoft Office


Dosarul de concurs
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
a. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
g. curriculum vitae.

Concursul va consta în:
• Proba scrisă
• Interviu

Calendarul concursului

  • Înscriere la concurs: 18.09.2017-29.09.2017
  • Verificarea dosarelor de concurs: 04.10.2017-05.10.2017
  • Proba scrisă:10.10.2017
  • Interviu:11.10.2017


Bibliografie

  • Legea contabilității nr. 82/1991, actualizată;
  • Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
  • Codul de procedură fiscală din 2015, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
  • DECRET nr. 209 din 5 iulie 1976 pentru aprobarea Regulamentului operaţiilor de casa;
  • OUG 119/1999 Republicată privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, cu modificările şi completările ulterioare;
  • OMFP Nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările și completările ulterioare;
  • OMFP Nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cu modificările și completările ulterioare;
  • OMFP nr. 1917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare;
  • OMFP nr. 2021 din 17 decembrie 2013pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările și completările ulterioare;
  • OMFP nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, cu modificările și completările ulterioare;
  • HG nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare;
  • HG nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările și completările ulterioare.
  • ORDIN nr.517/2016 pentru aprobarea de procedure aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare- Forexebug, cu completările și modificările ulterioare


Date de contact:
Dosarele de concurs se vor depune la Serviciul Resurse Umane (Str. Povernei, nr. 6, sector 1, Bucureşti)
Informaţii suplimentare
Telefon: 0372177137
Persoana de contact: Steluța Pătru