ICID

Institutul pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare (ICID)

Institutul pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare (ICID) este un centru de cercetare creat în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative în anul 2015 cu scopul de a studia domeniul dezvoltării și cooperării internaționale.
ICID își desfășoară activitatea la nivelul Departamentului de Relații Internaționale și Integrarea Europeană și se bazează în dezvoltarea sa pe programul masteral în limba engleză Development, International Cooperation and Humanitarian Aid (DICHA).

Misiune

Misiunea ICID este de a studia, populariza și promova domeniul dezvoltării și cooperării internaționale.
Institutul se bazează în dezvoltarea sa pe valorile specifice Națiunilor Unite: Integritate, Profesionalism și Respect pentru Diversitate.
În acest sens, ICID susține Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă propuse de Organizația Națiunilor Unite prin Agenda de Dezvoltare Sustenabilă 2030: fără sărăcie, fără foamete, asigurarea unei vieți sănătoase pentru fiecare om, educație de calitate pentru toți copiii, egalitatea de gen, apă potabilă și sisteme sanitare pentru toți, energie verde accesibilă, muncă decentă și creștere economică, inovarea industriei și a infrastructurii, diminuarea inegalității, orașe și comunități sustenabile, consum și producție responsabilă, acțiune climatică, protejarea apelor, protejarea faunei și a florei, pace și justiție, parteneriatul pentru obiective.

Obiective

  • Creșterea gradului de conștientizare la nivelul societății privind politica de cooperare pentru dezvoltare și cea de ajutor umanitar;
  • Oferirea de expertiză mediului academic, actorilor sociali, economici şi politici relevanţi;
  • Să promoveze şi să disemineze la nivel naţional şi internaţional rezultatele cercetării ştiinţifice produse de Institut;
  • Evaluarea proiectelor și programelor finanțate în domeniul asistenței pentru politici de dezvoltare;
  • Colaborarea la nivel naţional şi internaţional cu actori relevanţi din mediul academic, social, economic şi politic;
  • Crearea unei rețele de instituții de învățământ, cercetare și informare științifică, precum și de actori relevanți în domeniul cooperării și dezvoltării internaționale;
  • Consolidarea institutului drept un actor important în promovarea imaginii și a intereselor naționale și regionale în domeniul politicilor privind dezvoltarea;
  • Să elaboreze şi să implementeze proiecte de cercetare sau de alt tip, pe cont propriu sau în parteneriat, la nivel naţional sau internaţional.

Ambasadorul Noii Zeelande în România, Gregory Michael Andrews, în vizită la SNSPA

Luni, 9 decembrie 2019, ambasadorul Noii Zeelande în România se va întâlni cu masteranzi SNSPA, în cadrul unei dezbateri pe tema Parteneriatului UE-Noua Zeelandă și politica de dezvoltare sustenabilă.

Nisreen Rubaian, Reprezentantul Special al UNHCR în România, în dialog cu studenţii SNSPA

Nisreen Rubaian se va întâlni cu studenți, masteranzi, doctoranzi şi cadre didactice ale SNSPA.

Conferința „Viitorul politicii europene de cooperare pentru dezvoltare”

Joi, 28 martie 2019, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană vă invită la conferința „Viitorul politicii europene de cooperare pentru dezvoltare”.

[ecs-list-events eventdetails=’true’ cat=’ICID’ order=’desc’ past=’yes’ excerpt=’true’ excerpt=’300′ venue=’true’ limit=’3′]

Facebook Pagelike Widget