În perioadă 3 – 28 august 2026, secretariatele facultăților nu eliberează documente școlare.
Şcoala Doctorală SNSPA organizează sesiunea de admitere la studii universitare de doctorat în luna septembrie 2026.
În perioada 25 iulie – 1 septembrie 2026, studenţii SNSPA, înmatriculați la studii de licență, masterat sau doctorat, vor completa online o cerere pentru cazarea în noul an universitar.
Conf. univ. dr. Mădălina Botan, cadru didactic al Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), a fost selectată pentru prestigioasa bursă “Jean Monnet Fellowship” în cadrul Institutului Universitar European de la Florența.
Profesorii și studenții SNSPA sunt invitați să participe luni, 27 iulie 2026, la proiecția filmului documentar „Dincolo de Fațadă – Lajos Szántay și Secessionul Arădean”, regizat de lect. univ. dr. Diana Gavra.
Joi, 9 iulie 2026, CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale, alianță din care face parte SNSPA, a obținut o nouă finanțare din partea Comisiei Europene pentru continuarea și dezvoltarea activităților sale în următorii doi ani.
Joi, 18 iunie 2026, au fost afișate listele studenților SNSPA, care vor beneficia de locuri în taberele studențești.
STRATEGICA 2026 lansează apelul pentru lucrări științifice. Termenul limită pentru transmiterea rezumatelor extinse este 15 iulie 2026.
În perioada 15-16 iunie 2026, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) și Smart-EDU Hub organizează cea de-a VII-a ediție a conferinței internaționale “Machine Intelligence & Security for Smart Cities (TRUST)”.
În perioada 29-20 mai 2026, studenți din cadrul SNSPA au participat la “CIVICA Student AI Summit”, eveniment dedicat impactului inteligenței artificiale asupra democrației, guvernanței, responsabilității publice și drepturilor digitale.
Editura Comunicare.ro vă invită la Salonul Internațional de Carte BOOKFEST 2026, București, ediţia a XIX-a, care va avea loc în perioada 3-7 iunie în Pavilionul B2, Romexpo.
Toți studenții SNSPA, beneficiari de burse sociale din fonduri europene, sunt invitați să participe la o serie de webinare de consiliere sau tutorat, organizate de UEFISCDI.
În perioada 3 – 14 iunie 2026, studenții SNSPA pot solicita un loc în taberele studențești.
Vineri, 29 mai 2026, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), instituție membră a alianței CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale, a organizat “CIVICA Conference on Innovation in Higher Education”.
În perioada 9-10 iunie 2026, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează cea de-a doua ediție a conferinței internaționale “The Bucharest Workshop in Mainline Political Economy”.
Joi, 28 mai 2026, masteranzii din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) sunt invitați să participe la o întâlnire specială, organizată în cadrul cursului „Geopolitică și geoeconomie”, susținut de conf. univ. dr. Antonia Colibășanu.
Vineri, 29 mai 2026, SNSPA, instituție membră a alianței CIVICA – Universitatea Europeană a Științelor Sociale, organizează “CIVICA Conference on Innovation in Higher Education”.
În perioada 29 – 31 mai 2026, Facultatea de Științe Politice (SNSPA), specializarea Psihologie, organizează o serie de trei conferințe, deschise pentru studenți și cadre didactice, prezentate de prof. dr. psihanalist Michael Conforti, directorul Institutului Assisi din New York.
Marți, 26 mai 2026, senatoarea Victoria Stoiciu se va întâlni cu studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA). Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Liliana Popescu.
Luni, 18 mai 2026, studenții SNSPA sunt invitați să participe la un curs special, dedicat reprezentării României în UE, avându-l ca invitat pe Alin Mituță, fost europarlamentar și absolvent SNSPA.
Miercuri, 20 mai 2026, Complexul Educațional Laude-Reut și Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizează ceremonia de absolvire a cursurilor de media, comunicare și marketing.
Miercuri, 13 mai 2026, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), alături de ADRBI și RFI România, organizează dezbaterea „De la fonduri europene la oportunități reale: acces, implicare și provocări pentru tineri”.
Marți, 19 mai 2026, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) organizează dezbaterea „Ordinea globală internațională sub presiune”, un dialog academic dedicat volumului „Crizele și tentația autoritaristă”, semnat de acad. Daniel Dăianu.
Centrul pentru Afaceri Publice din cadrul Facultății de Administrație Publică (SNSPA) organizează joi, 14 mai 2026, cea de-a doua ediție a seriei de dezbateri „Agora Res Publica”.
Marți, 12 mai 2026, Biblioteca SNSPA organizează workshop-ul “Gândirea critică în era Inteligenței Artificiale”.
Sâmbătă, 16 mai 2026, studenții programului de masterat Managementul Proiectelor din cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizează “PM Masters’ Games” 2026.
SNSPA își reafirmă angajamentul de a susține valorile europene și de a contribui activ la dezvoltarea unei Europe unite, deschise și solidare.
Programul Oficial de Internship al Guvernului României, organizat de Secretariatul General al Guvernului, se adresează elevilor, studenților și absolvenților instituțiilor de învățământ din țară și din străinătate.
De Ziua Națională a Tineretului, 2 mai, SNSPA celebrează energia, curajul și capacitatea de transformare a tinerei generații, o resursă esențială pentru dezvoltarea societății românești.
Vineri, 8 mai 2026, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, îi invită pe studenții SNSPA la dezbaterea cu tema „Europa în dialog”, eveniment organizat cu scopul marcării Zilei Europei.
Vineri, 8 mai 2026, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) organizează o dezbatere online, avându-i ca invitați pe Alina Pavelescu și Serban-Liviu Pavelescu, autorii volumului “Istoria orbilor. România în război, 1940-1945”.
Paștele este un moment de reflecție și echilibru, care ne îndeamnă să privim înainte cu încredere și să prețuim lucrurile esențiale, alături de cei dragi.
Depunerea candidaturilor se va desfășura în perioada 16 – 19 aprilie 2026. Procesul de votare se va desfășura luni, 27 aprilie 2026, la sediul SNSPA, în intervalul 9:00-20:00.
În perioada 1 aprilie 2026 – 31 august 2028, SNSPA, în calitate de partener, va implementa proiectul „Narațiuni experimentale pentru echitate intergenerațională și intersecțională în orașul de 15 minute” (ESIIE), finanțat prin programul Driving Urban Transitions Cofund Partnership, derulat în cadrul Horizon Europe.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Facultatea de Management (SNSPA) lansează o nouă ediție a evenimentului caritabil „Let’s Share”, care se va desfășura în perioada 1 – 7 aprilie 2026.
Joi, 2 aprilie 2026, Biblioteca SNSPA organizează o sesiune de training pentru utilizarea platformei multidisciplinare EBSCO Academic Search Ultimate, resursă electronică de prestigiu, abonată de universitatea noastră prin consorţiul Anelis Plus.
Marți, 31 martie 2026, Biroul Erasmus+ din cadrul SNSPA organizează o sesiune de informare Erasmus +, dedicată cadrelor didactice și personalului administrativ din SNSPA.
Facultatea de Comunicare și Relații Publice a obținut din partea Project Management Institute – Global Accreditation Center reacreditarea celor trei programe de masterat în Managementul Proiectelor, pentru perioada maximă de 6 ani (2026–2032).
Comisia Europeană a dat startul înscrierilor la stagiile de practică plătite în diversele structuri ale instituției (Blue Book Traineeship).
Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția “Fulbright Visiting Scholar” pentru burse de cercetare și/sau predare la universități din Statele Unite ale Americii în anul academic 2027-2028.
În perioada 17-18 martie 2026, Facultatea de Management (SNSPA) organizeaza o nouă ediție a conferinței “Management Fusion”.
Sâmbătă, 7 martie 2026, SGH Warsaw School of Economics a organizat prima masă rotundă din cadrul proiectului “Voices of CIVICA”, o serie de podcasturi și dezbateri realizate de studenți.
Doctoranzi ai Școlii Doctorale și masteranzi ai Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) sunt invitați să participe la o întâlnire specială, organizată în cadrul cursului „Geopolitică și geoeconomie”, susținut de conf. univ. dr. Antonia Colibășanu.
SNSPA a fost reprezentată de prof. univ. dr. Liliana Popescu Bîrlan, cadru didactic al Facultății de Științe Politice, la dezbaterea internațională cu tema “Strong Ukraine – Strong Europe: Joint Efforts to Establish a Just Peace and Combat Disinformation”.
Atelierul interactiv „Relația ta cu viitorul”, organizat de UEFISCDI, își propune să dezvolte gândirea prospectivă în rândul tinerilor.
CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale organizează o nouă ediție a Săptămânii Europene. Evenimentul este găzduit de IE University, în perioada 22-26 iunie 2026, la sediul său din Madrid.
Ești student/studentă la Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) și te interesează oportunitățile de carieră în cadrul instituțiilor europene? Devino Ambasador EU Careers!
Marți, 3 martie 2026, masteranzii din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) sunt invitați să participe la o întâlnire specială, organizată în cadrul cursului “Diplomație Economică și Geopolitică și Geoeconomie”, susținut de conf. univ. dr. Antonia Colibășanu.
Luni, 2 martie 2026, prof. Atsushi Deguchi, director executiv și vicepreședinte al Universității din Tokyo, se va întâlni cu studenți și cadre didactice ale Facultății de Administrație Publică (SNSPA), în cadrul unei prelegeri cu tema ”Societate 5.0″.
În perioada 15-16 iunie 2026, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) și Smart-EDU Hub organizează cea de-a VII-a ediție a conferinței internaționale “Machine Intelligence & Security for Smart Cities (TRUST)”.
SNSPA, prin echipa formată din prof. univ. dr. Nicoleta Corbu (coordonator), conf. univ. dr. Raluca Buturoiu și conf. univ. dr. Mădălina Botan, participă activ în consorțiul european WHAT-IF, un proiect de anvergură finanțat prin programul Horizon Europe.
Luni, 2 martie 2026, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează conferința „Dosarul transnistrean: perspective istorice, diplomatice și testimoniale. Ultimul război româno-rus”.
În perioada 18 februarie – 10 martie 2026, studenţii SNSPA pot depune cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor, pentru semestrul al II-lea din anul universitar 2025-2026.
Luni, 23 februarie 2026, Facultatea de Științe Politice (SNSPA), prin echipa Eastern and South-Eastern Fanel Network (ESEE-Fanel), organizează conferința “Four Years of War in Ukraine. Women’s Perspectives”.
Lucian Tudose, fost cadru didactic al Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și membru al comunității academice a universității, a fost distins cu Premiul pentru Fotoreportaj, acordat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția de burse “Fulbright Student Award” pentru studii de masterat sau cercetare la universități din Statele Unite ale Americii, în anul academic 2027-2028.
În perioada 28-29 martie 2026, Departamentul de Relații Internaționale şi Integrare Europeană (SNSPA) organizează cea de-a șasea ediție a conferinței “Work in Progress/Cercetări în lucru”.
Vineri, 20 februarie 2026, Biroul Parlamentului European în România organizează evenimentul „Reality Check – Informația în era inteligenței artificiale și a rețelelor sociale”.
În perioada 26-30 ianuarie 2026, prof. univ. dr. Liliana Popescu-Bîrlan, cadru didactic al Facultății de Științe Politice (SNSPA), a reprezentat instituția la Târgul Internațional de Carte de la Cairo.
Conf. univ. dr. Florin Abraham, cadru didactic la SNSPA și președinte al Comitetului de Coordonare al Rețelei Europene Memorie și Solidaritate, a reprezentat instituții românești și europene la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York.
Central European University (CEU) organizează cea de-a cincisprezecea ediție a „Premiului anual european de excelență în predarea în științele sociale și umaniste”.
În perioada 19-21 martie 2026, Facultatea de Administraţie Publică (SNSPA) organizează, în parteneriat cu SGH Warsaw School of Economics, cea de-a XII-a ediţie a conferinţei internaţionale “Law and Administrative Justice from an Interdisciplinary Perspective”.
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, marcată pe 15 ianuarie, Ministerul Culturii a anunțat lansarea Programului „Vintilă Mihăilescu” pentru Cercetare și Mobilitate Culturală.
Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni își propune să recompenseze proiectele conduse de tineri care întăresc democrația, promovează cetățenia activă și aduc împreună comunitățile.
Prima revistă academică lansată de Facultatea de Management (SNSPA), “Management Dynamics in the Knowledge Economy”, a ajuns la numărul 50.
În perioada 22-23 ianuarie 2026, Facultatea de Management, prin Centrul de Cercetare în Management, organizează cea de-a zecea ediție a conferinței Business Systems Laboratory International Symposium.
Vă dorim Crăciun Fericit, cu liniște și bucurii alături de cei dragi, și un An Nou excepțional, cu spor și realizări de neuitat!
Luni, 15 decembrie 2025, Centrul pentru promovarea Participării și Democrației (SNSPA) a lansat raportul “Stabilitatea guvernamentală în Europa (2007 – 2025). O scurtă analiză a duratei mandatelor de prim-ministru în 16 state europene”.
Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în România, și Facultatea de Științe Politice (SNSPA), organizează un eveniment special, cu ocazia Zilei Internaționale a Migranților.
Miercuri, 10 decembrie 2025, echipa proiectului „AI Ready: Ecosistem educațional inteligent SNSPA pentru orientare, consiliere și angajabilitate în carierele viitorului pe piața muncii digitalizate (AI-ECOA)” a lansat portalul AI Career Hub.
Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizează, joi, 11 decembrie 2025, lansarea cărții “Competiția viziunilor. În pragul unei mari transformări strategice”, autori Paul Dobrescu și Flavia Durach.
Facultatea de Management (SNSPA) organizează, în perioada 9-11 decembrie 2025, o nouă ediție a seriei de evenimente „Zilele Facultății de Management”.
În perioada 3-5 decembrie 2025, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA), prin centrul de cercetare Smart-EDU Hub, organizează cea de-a treisprezecea ediție a conferinței internaționale Smart Cities.
Editura Comunicare.ro vă invită la Târgul de Carte Gaudeamus 2025, care va avea loc în perioada 3-7 decembrie 2025, în Pavilionul B2, Romexpo.
Vineri, 28 noiembrie 2025, au fost afișate listele cu studenţii bursieri, în semestrul I, anul universitar 2025-2026.
Facultatea de Management (SNSPA) vă invită să vă alăturați campaniei caritabile „Let’s Share”, desfășurată în perioada 3 – 15 decembrie 2025.
Miercuri, 10 decembrie 2025, Facultatea de Științe Politice (SNSPA), în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Ebert România, organizează dezbaterea intitulată „Discursul instigator la ură în România: gen, minorități și fragilitatea democrației”.
Marți, 25 noiembrie 2025, echipa proiectului “#hAI IN SNSPA: Lecţii Digitale pentru Reducerea Disparităţilor în studiul ştiinţelor sociale” organizează două sesiuni de informare #IN SIDE.
În anul 2025, SNSPA a derulat proiectul „CONCERT@SNSPA – Consolidarea capacității instituționale de CERcetaRe și promovarea științei deschise”, inițiativă menită să promoveze știința deschisă la nivel instituțional.
SNSPA organizează joi, 27 noiembrie 2025, a cincea sesiune de formare derulată în cadrul proiectului „CONCERT@SNSPA: Consolidarea capacității instituționale de CERcetaRe și promovarea științei deschise”.
În perioada 20-21 noiembrie 2025, Fundația Asia-Europa, Ministerul Educației și Cercetării și SNSPA organizează, la București, cea de-a zecea conferință regională în domeniul învățământului superior (ARC10 Policy Dialogue).
Marți, 18 noiembrie 2025, echipa proiectului “AI Student FEST: Dezvoltarea competențelor de utilizare etică a instrumentelor AI prin instruire și gamificare” organizează workshop-ul “AI Hands-On Lab: De la ChatGPT la Midjourney și Runway- să transformăm ideile în povești vizuale”.
În perioada 20–21 noiembrie 2025, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează conferința internațională “The Struggle for Corporate Accountability: Strategies, Tactics, Outcomes”.
Comunitatea academică din cadrul SNSPA este invitată să participe, în perioada 10-14 noiembrie 2025, la „Săptămâna educației incluzive și a egalității de șanse”.
Workshop-ul, susținut de prof. univ. dr. Adrian Roșan, specialist în psihopedagogie specială, lansează o invitație la dialog și dezbatere pe tema incluziunii studenților cu dizabilități în procesul educațional.
SNSPA se aliniază orientărilor europene privind transparența în cercetare, promovând principiile Open Science: colaborare, acces liber și reutilizare responsabilă a rezultatelor științifice.
Studenții SNSPA, co-autori ai celui de-al unsprezecelea volum din seria TWAU, coordonat și editat de conf. univ. dr. Silvia Osman, vă invită la evenimentul de lansare, organizat vineri, 14 noiembrie 2025.
SNSPA a fost reprezentată la eveniment de lect. univ. dr. Diana Gavra, cadru didactic la Facultatea de Comunicare și Relații Publice și director al Centrului de Consiliere și Orientare Profesională (SNSPA).
Ești student/studentă în SNSPA și îți dorești să participi la promovarea mobilităților ERASMUS+? Aplică pentru o poziția de Ambasador ERASMUS SNSPA!
Echipa proiectului FDI #AccesEduSNSPA organizează patru sesiuni de consiliere educaţională și vocaţională pentru studentii SNSPA, înmatriculați la studii universitare de licenţă.
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență, masterat și doctorat, sunt invitați să participe marți, 28 octombrie 2025, la webinarul inspirațional “#IN VERO”.
Vineri, 31 octombrie 2025, liceenii sunt invitați să participe la o nouă sesiune de training #IN IT10, dedicată dezvoltării competenţelor digitale de bază, echivalente nivelului ECDL pentru liceu.
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență, masterat și doctorat, sunt invitați să participe miercuri, 22 octombrie 2025, la webinarul inspirațional “#IN VERO”.
Marți, 28 octombrie 2025, Facultatea de Management (SNSPA) organizează, în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI), workshopul „35 de ani de INTERREG. Experiența INTERREG EUROPE a ADRBI”.
În perioada 23-24 octombrie 2025, Facultatea de Management (SNSPA) organizează, la București, cea de-a treisprezecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA.
Marți, 21 octombrie 2025, studenții SNSPA sunt invitați să participe la un atelier practic, esențial despre utilizarea responsabilă și creativă a inteligenței artificiale în procesul de învățare.
Biblioteca SNSPA invită studenții și cadrele didactice să exploreze și să beneficieze de întreaga gamă de servicii suport și resurse de documentare menite să sprijine excelența în învățare și cercetare.
Studentele Teodora Popa și Andra Zoica vor reprezenta Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în cadrul CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale.
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență, masterat și doctorat, sunt invitați să participe luni, 20 octombrie 2025, la webinarul inspirațional “#IN VERO”.
Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția “Fulbright Visiting Scholar” pentru burse de cercetare și/sau predare la universități din Statele Unite ale Americii în anul academic 2026-2027.
Luni, 20 octombrie 2025, Anders Wijkman, lider de opinie suedez și autor în domeniul politicilor climatice și de mediu, se va întâlni cu studenți și cadre didactice ale Facultății de Management (SNSPA).
Stagiile Schuman sunt plătite și au loc într-unul din locurile oficiale de desfășurare a activității Parlamentului European sau în birourile de legătură ale Parlamentului din statele membre.
Studenții care doresc să participe sunt invitați să își înscrie ideea de afacere, până pe 22 octombrie 2025.
Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) marchează Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România prin organizarea unei dezbateri online, având-o ca invitată pe autoarea Marta Caraion.
Biroul Parlamentului European în România anunță deschiderea înscrierilor la ediția 2025-2026 a proiectului “GenerationEU: Promotori ai democrației europene”.
Joi, 9 octombrie 2025, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația si Fundația Hanns Seidel, dezbaterea „Sisteme, instrumente și cazuri de bună practică pentru o mai bună evaluare a impactului politicilor publice”.
Vă dorim un an universitar plin de reușite, descoperiri și împliniri!
Miercuri, 1 octombrie 2025, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) lansează seria de evenimente “The Future of Europe”.
Structurile academice din cadrul SNSPA vor marca începerea noului an universitar 2025-2026 prin organizarea unor evenimente, dedicate studenților și cadrelor didactice.
În perioada 23-30 septembrie 2025, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează “Săptămâna Orientării”, o serie de întâlniri și evenimente online, dedicate începutului unui nou an universitar.
Au fost afișate rezultatele admiterii la studii universitare de doctorat.
Această nouă recunoaștere reconfirmă angajamentul Facultății de Administrație Publică (SNSPA) de a oferi studenților și absolvenților programe de înaltă calitate, recunoscute la nivel european și internațional.
Pentru anul universitar 2025-2026, SNSPA pune la dispoziția studenţilor un număr de 267 de locuri de cazare, în cele două cămine din Băneasa.
SNSPA oferă și în anul universitar 2025-2026 o serie de cursuri concepute pentru a oferi o perspectivă profundă asupra Holocaustului și a impactului său asupra societății de astăzi.
Participă la un focus grup on-line, organizat în cadrul proiectului Accesibilitate și Incluziune în Educație (#AccesEduSNSPA), dedicat nevoilor persoanelor cu dizabilități din cadrul universității.
Joi, 11 septembrie 2025, prof. univ. dr. habil. Florina Pînzaru, decana Facultății de Management (SNSPA), a primit prestigiosul premiu “Pannonia Award” din partea Senatului Universității Pannonia din Ungaria.
Miercuri, 17 septembrie 2025, Facultatea de Management (SNSPA), prin Centrul de Cercetare în Management, organizează workshop-ul internațional “The Role of Informal Institutions and Cultural Intelligence in SME Internationalization”.
Facultatea de Management invită comunitatea academică din SNSPA să contribuie la un nou număr al revistei interdisciplinare “Culture. Society. Economy. Politics”.
Dacă sunteți interesați de domeniul Open Science sau doriți să sprijiniți activitățile specifice din cadrul universității, vă invităm să completați formularul online “Declarație de adeziune la Comunitatea Open Science@SNSPA”.
Vrei să reprezinți Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în cadrul CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale, în calitate de Ambasador #CIVICA? Înscrie-te până pe 6 octombrie 2025 și participă la selecție!
În perioada 18-19 septembrie 2025, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției 30A), va avea loc a treia întâlnire a comitetului de management și a grupurilor de lucru din cadrul proiectului COST Action 26123 “AlertHub: Warning Communication Knowledge Network”.
În perioada 15-17 septembrie 2025, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) va fi gazda celei de-a opta ediții a conferinței internaționale CRISIS, organizată sub egida ECREA Risk and Crisis Communication Section.
Ești student/ă la SNSPA și vrei să contribui la dezvoltarea comunității noastre academice? Alătură-te rețelei de voluntari din cadrul proiectului Accesibilitate și Incluziune în Educație (#AccesEduSNSPA)!
Şcoala Doctorală SNSPA organizează sesiunea de admitere la studii universitare de doctorat în luna septembrie 2025.
În perioada 21 iulie – 1 septembrie 2025, studenţii SNSPA, înmatriculați la studii de licență, masterat sau doctorat, vor completa online o cerere pentru cazarea în noul an universitar.
Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2025 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.
Studenții SNSPA care doresc să beneficieze de cazare în perioada vacanței de vară (august-septembrie 2025), în măsura locurilor disponibile, se pot adresa Serviciului Social, începând de luni, 21 iulie 2025.
Joi, 17 iulie 2025, liceenii sunt invitați să participe la o nouă sesiune de training #IN IT10, dedicată dezvoltării competenţelor digitale de bază, echivalente nivelului ECDL pentru liceu.
Luni, 30 iunie 2025, SNSPA va acorda înalta distincţie de Doctor Honoris Causa domnului Frederick Kempe, președinte și director executiv al Atlantic Council, partener instituțional al SNSPA, una dintre cele mai influente și prestigioase organizații de tip think-tank din SUA.
În perioada 23–25 iunie 2025, SNSPA găzduiește evenimentul CIVICA Libraries, organizat sub egida CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale.
În perioada 23–27 iunie 2025, Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează ediția 2025 a CIVICA European Week.
În perioada 23–28 iunie 2025, SNSPA va găzdui cea de-a doua ediție a CIVICA Honours Seminar, un eveniment imersiv și intensiv de învățare dedicat masteranzilor din cadrul alianței universitare europene CIVICA.
SNSPA anunță lansarea celei de-a doua ediții a taberei urbane #IN NOVA, un eveniment educațional dedicat liceenilor pasionați de domeniul inteligenței artificiale.
Marți, 10 iunie 2025, au fost afișate listele studenților SNSPA, care vor beneficia de locuri în taberele studențești.
Miercuri, 4 iunie 2025, au fost afișate listele cu studenţii SNSPA care au depus cerere pentru taberele studențești de vară 2025.
În perioada 2–6 iunie 2025, SNSPA organizează cea de-a patra ediție a Școlii de Vară CIVICA, un eveniment academic internațional care reunește doctoranzi, cadre universitare și experți din cadrul alianței europene.
În perioada 3-4 iunie 2025, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează cea de-a VI-a ediție a conferinței internaționale “Machine Intelligence & Security for Smart Cities (TRUST)”.
Ești student/ă la SNSPA și ai o idee care ar putea schimba lumea în bine? Înscrie-te la AI Hackathon! Termen limită: 1 iunie 2025.
Editura Comunicare.ro vă invită la Salonul Internațional de Carte BOOKFEST 2025, București, ediţia a XVIII-a, care va avea loc în perioada 28 mai – 1 iunie 2025, la Pavilionul B2, Romexpo.
Marți, 3 iunie 2025, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizează lansarea volumului “Europe and the Emerging New Global Order”, un proiect editorial coordonat de prof. univ. dr. Heinrich Kreft, Jochen Richter și dr. Horst Walther.
Proiectul urmărește să pregătească studenții SNSPA pentru un viitor în care inteligența artificială este integrată responsabil în activitatea academică, profesională și publică.
Joi, 22 mai 2025, Ambasadorii EU Careers ai SNSPA organizează un webinar informativ dedicat procesului de aplicare pentru Schuman Traineeships – stagii de practică plătite oferite de Parlamentul European.
Luni, 19 mai 2025, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizează evenimentul „PM Voices”, un workshop educațional dedicat studenților și profesioniștilor pasionați de domeniul managementul proiectelor.
În perioada 23-25 mai 2025, Facultatea de Științe Politice (SNSPA), specializarea Psihologie, în parteneriat cu Asociația Română de Psihologie Analitică, organizează seminarul formativ „Relația pacient-terapeut ca tablou pentru vindecarea arhetipală”.
În perioada 5 mai – 2 iunie 2025, studenții SNSPA pot solicita un loc în taberele studențești.
Studenții de la programul de studii “Comunicare și Media Emergente” au lansat, în cadrul cursului „Digital Content Production”, o serie de proiecte dedicate cunoașterii Uniunii Europene, valorilor europene și programelor dedicate tinerilor.
Anul acesta marcăm 75 de ani de unitate, stabilitate și solidaritate – valori așezate pentru prima dată în centrul construcției europene prin Declarația Schuman, la 9 mai 1950.
Stagiile Schuman sunt plătite și au loc într-unul din locurile oficiale de desfășurare a activității Parlamentului European – Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg – sau în birourile de legătură ale Parlamentului din statele membre.
În perioada 12–16 mai 2025, Facultatea de Management, în parteneriat cu Direcția de Școlaritate pentru Studenți Străini, organizează a doua ediție a “International Week”.
Marți, 13 mai 2025, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează prelegerea “AI and Soft Power: The New Battlefield for Global Influence in Film and Television”, susținută de conf. univ. dr. Maria Valenzuela, cadru didactic la IE University.
Sâmbătă, 3 mai 2025, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) marchează Ziua Mondială a Libertăţii Presei.
De Ziua Națională a Tineretului, 2 mai, SNSPA celebrează energia, potențialul și spiritul inovator al tinerei generații, forța vitală pe care o imprimă societății românești.
Vă informăm că, în intervalul 1–4 mai 2025, nu vor avea loc cursuri sau alte activități didactice.
Biroul Parlamentului European în România, în parteneriat cu Romanian Game Developers Association, îți oferă oportunitatea să îți rafinezi abilitățile de dezvoltare a unui joc și să te implici, în același timp, în promovarea valorilor democratice.
În perioada 14-16 mai 2025, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează prima ediție a conferinței internaționale “The Bucharest Workshop in Mainline Political Economy”.
Studenții SNSPA sunt invitați să aplice pentru cele 150 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituții și autorități publice. Programul se va derula în această vară, în perioada 1 iulie – 29 august 2025.
În conformitate cu structura anului universitar, în perioada 21 – 25 aprilie 2025 este programată vacanța de primavară.
Proiectul „Freedom of Speech Beyond Borders”, organizat de Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate (ENRS), propune tinerilor o incursiune interdisciplinară în istoria luptei împotriva cenzurii din timpul Războiului Rece.
În perioada 21-31 august 2025, Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate (ENRS) organizeaza cea de-a zecea ediție a școlii de vară „In Between?”, în orașele Görlitz (Germania) și Zgorzelec (Polonia).
Seminarele CIVICA Honours sunt organizate bianual și se concentrează pe explorarea în profunzime a unor subiecte globale, promovând abordări interdisciplinare.
În perioada 5 – 12 mai 2025, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează cursul modular “Israel: A Multifaceted Society”.
Luni, 14 aprilie 2025, Facultatea de Comunicare si Relații Publice (SNSPA) organizează lansarea volumului “Competing Visions. Waiting for a Grand Strategic Shift”, publicat de prof. univ. dr. Paul Dobrescu și conf. univ. dr. Flavia Durach la Editura Palgrave Macmillan.
Luni, 7 aprilie 2025, au fost afișate listele cu studenţii bursieri în semestrul II, anul universitar 2024-2025.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Facultatea de Management (SNSPA) lansează o nouă ediție a evenimentului caritabil „Let’s Share”, care se va desfășura în perioada 7 – 15 aprilie 2025.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează Concursul Național și Concursul Național Extins, oferind oportunități de angajare în administrația publică bazate pe merit și competență.
Vineri, 11 aprilie 2025, Centrul pentru Studiul Organizațiilor Responsabile din cadrul Facultății de Management (SNSPA) organizează masa rotundă cu tema „Provocările dezvoltării comunităților de energie în România. Cazul cooperativelor de energie regenerabilă”.
Termenul limită pentru înscrierea la CIVICA European Week se extinde! Studenții SNSPA se pot înscrie-te până vineri, 11 aprilie 2025.
Revista interdisciplinară “Culture. Society. Economy. Politics”, editată de Facultatea de Management, invită comunitatea academică din SNSPA să contribuie la numărul special 5.1, cu tema “Conflict, War & Society”.
Joi, 10 aprilie 2025, McCann WorldGroup și Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizeaza evenimentul “McCann Talks @ FCRP”, o conferință dedicată viitorului publicității și tendințelor emergente din industrie.
Luni, 24 martie 2025, Universitatea Catolică Portugheză din Lisabona a găzduit conferința „Adevărul în era dezinformării”, un eveniment de importanță majoră organizat de Asociația Femeilor Ambasador din Lisabona (AWA).
Biblioteca SNSPA vă invită la conferința “Transformative Agreements Awareness”, eveniment organizat luni, 7 aprilie 2025, la sediul SNSPA, începând cu ora 11:00.
Luni, 31 martie 2025, Facultatea de Management (SNSPA) organizează o conferință importantă dedicată viitorului transportului feroviar în contextul schimbărilor climatice și economice.
În perioada 2-3 aprilie 2025, Facultatea de Management (SNSPA) organizeaza conferința “Management Fusion”.
În perioada 23-24 octombrie 2025, Facultatea de Management (SNSPA) organizează, la București, cea de-a treisprezecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA.
În perioada 22-23 martie 2025, Departamentul de Relații Internaționale şi Integrare Europeană (SNSPA) organizează cea de-a cincea ediție a conferinței “Work in Progress/Cercetări în lucru”.
Cred într-o Românie a cărei putere vine dintr-un stat de drept robust, din instituții funcționale și dintr-o societate deschisă, în care fiecare cetățean are șansa reală de a se implica și de a fi reprezentat.
În perioada 25 februarie – 17 martie 2025, studenţii SNSPA pot depune cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor, pentru semestrul al II-lea din anul universitar 2024-2025.
În perioada 25 februarie – 17 martie 2025, studenţii etnici români (Republica Moldova, Albania, Ucraina etc.) pot solicita burse de performanță sau burse speciale.
Joi, 13 martie 2025, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) organizează o masă rotundă pentru lansarea în dezbatere a raportului cu tema „Discursul instigator la ură pe rețelele sociale din România între septembrie 2023 și noiembrie 2024”.
În perioda 13-14 martie 2025, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează conferința internațională “Business Perspectives on Corporate Accountability for Human and Environmental Rights Violations”.
CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale organizează o nouă ediție a Săptămânii Europene. Evenimentul este găzduit de SNSPA, în perioada 23-27 iunie 2025.
Comisia Europeană a dat startul înscrierilor la stagiile de practică plătite în diversele structuri ale instituției (Blue Book Traineeship).
Eşti student/studentă SNSPA şi vrei să studiezi în străinătate? Participă la sesiunile de informare și află din timp care sunt oportunităţile de care poţi beneficia prin programul Erasmus+.
Luni, 3 martie 2025, Biblioteca SNSPA organizează workshop-ul “Using Policy Commons Free Trial: Live Demo of All Features, Search Tips”.
Joi, 20 februarie 2025, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA), prin Center for EU Communication Studies, organizează masa rotundă “Information Ecosystem and Troubled Democracy”.
Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția de burse “Fulbright Student Award” pentru studii de masterat sau cercetare la universități din Statele Unite ale Americii, în anul academic 2026-2027.
Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează înscrieri pentru trei programe postuniversitare de educație permanentă de specializare: Administrație publică, Administrație europeană și Managementul achizițiilor.
În perioada 19 februarie – 12 martie 2025, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) organizează cursul modular “Israel’s Defence Policy: The Limits of Military Power”, susținut de Eitan Barak.
În perioada 15-17 septembrie 2025, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) va fi gazda celei de-a opta ediții a conferinței internaționale CRISIS, organizată sub egida ECREA Risk and Crisis Communication Section.
În perioada 14-15 martie 2025, Facultatea de Administraţie Publică, Departamentul de Drept “Victor Dan Zlătescu”, organizează cea de-a XI-a ediţie a conferinţei internaţionale “Law and Administrative Justice from an Interdisciplinary Perspective”.
Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni este un premiu acordat proiectelor gestionate de tineri care sprijină democrația în Europa.
Crăciun fericit și un An Nou plin de înțelegere, armonie și respect!
Comunitatea SNSPA este invitată să sprijine acest demers caritabil. Voluntarii Let’s Share! vă așteaptă în perioada 4 – 17 decembrie 2024, la sediul SNSPA, hol central, în intervalul orar 10:00-19:00.
Proiectul își propune să creeze un cadru de cooperare sustenabil între universitățile din spațiul comunitar și cele din Ucraina.
Joi, 21 noiembrie 2024, studenții de la Masteratul de Comunicare digitală și inovare din cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) au avut ocazia să participe la o vizită de studiu la sediul Beiersdorf România.
SNSPA a fost reprezentată la eveniment de o delegație formată din: conf. univ. dr. Crina Rădulescu, prorector SNSPA, Albert Craiu, director general administrativ adjunct, și conf. univ. dr. Andreea Răceanu, cadru didactic al Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA).
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență, masterat și doctorat, sunt invitați să participe joi, 12 decembrie 2024, la cel de-al treilea webinar inspirațional “#IN VERO”.
Ai între 18 și 35 de ani, ești student/ă sau masterand/ă la SNSPA și vrei să te dezvolți profesional? Proiectul VerDi oferă 130 de stagii de practică interdisciplinară, adaptate tranziției verzi și digitale.
SNSPA anunță organizarea conferinței de lansare a proiectului “Guvernare pentru tranzițiile verde și digitală. Stagii de practică interdisciplinară în științele sociale și management public – VerDi”.
Miercuri, 4 decembrie 2024, au fost afișate listele cu bursele de performanță pentru studenții etnici români în semestrul I, anul universitar 2024-2025.
Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, fost președinte al Consiliului Director al Comisiei Fulbright româno-americane.
Facultatea de Management (SNSPA) organizează, în perioada 10-12 decembrie 2024, o nouă ediție a seriei de evenimente „Zilele Facultății de Management”.
Editura Comunicare.ro vă invită la Târgul de Carte Gaudeamus 2024, Ediţia 31, care va avea loc în perioada 4-8 decembrie 2024, în Pavilionul B2, Romexpo.
În perioada 4-6 decembrie 2024, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA), prin centrul de cercetare Smart-EDU Hub, va organiza cea de-a XII-a ediție a conferinței internaționale Smart Cities.
Depunerea candidaturilor se va desfășura în perioada 1 – 4 decembrie 2024. Procesul de votare se va desfășura joi, 12 decembrie 2024, la sediul SNSPA, în intervalul 9:00-20:00.
Miercuri, 27 noiembrie 2024, au fost afișate listele cu studenţii români bursieri în semestrul I, anul universitar 2024-2025.
Miercuri, 27 noiembrie 2024, echipa proiectului “Succes@SNSPA: Servicii suport cercetare la nivel instituțional în acces deschis” organizează un eveniment pentru a prezenta rezultatele obținute în cadrul proiectului.
Marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 10.00, echipa proiectului “#IncluzivEdu – Educație incluzivă și egalitate de șanse pentru persoanele cu dizabilități în comunitatea academică” organizează un eveniment online, dedicat coordonatorilor de practică din SNSPA.
Mergi la VOT! Fiecare voce contează.
Studiile sunt gândite pentru a sprijini cadrele didactice în adaptarea la tehnologiile emergente și în promovarea unui mediu academic echitabil și transparent.
În perioada 21-27 noiembrie 2024, studenţii etnici români (Republica Moldova, Albania, Ucraina etc.) sot solicita burse de performanță sau burse speciale. Toate categoriile de burse se acordă numai pe bază de cerere.
În perioada 29-30 noiembrie 2024, SNSPA organizează cea de-a opta ediție a Bucharest Security Conference, una dintre cele mai prestigioase conferințe internaționale pe teme de securitate și apărare din România.
Marți, 12 noiembrie 2024, ministrul Educației, Ligia Deca, și rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, au deschis prima reuniune a Grupului Consultativ CIVICA pentru Învățământul Superior.
Miercuri, 13 noiembrie 2024, istoricul american Grant T. Harward se va întâlni cu studenți şi profesori ai SNSPA, în cadrul unei prelegeri organizate de Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA).
Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) salută rezultatul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.
Comunitatea academică din cadrul SNSPA este invitată să participe, în perioada 11-14 noiembrie 2024, la „Săptămâna educației incluzive și a egalității de șanse”.
Începând din această toamnă, Editura Comunicare.ro pune la dispoziția publicului cititor o serie de titluri în format electronic, ce vor putea fi achiziționate direct de pe website-ul editurii.
Ești student/ă la SNSPA și vrei să faci parte din echipa de fotbal a universității? Înscrie-te, până pe 14 noiembrie 2024.
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență, masterat și doctorat, sunt invitați să participe miercuri, 13 noiembrie 2024, la cel de-al doilea webinar inspirațional “#IN VERO”.
Miercuri, 30 octombrie 2024, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și Antena 3 au organizat o dezbatere cu tema „E.U. ești TU – Reflectarea intereselor naționale în noua arhitectură politică europeană”.
Câștigătorii burselor #SmartMobile vor avea acces direct la modulul #FutureProofCreativity din cadrul The Alternative School, ce se va desfășura în perioada 11 noiembrie – 12 decembrie 2024.
Studenții SNSPA, co-autori ai volumului “Islands of Trust”, coordonat și editat de conf. univ. dr. Silvia Osman, vă invită miercuri, 30 octombrie 2024, la lansarea celui de-al zecelea volum din seria TWAU.
În perioada 6 – 8 noiembrie 2024, SNSPA și IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence organizează, sub egida Ministerului Educației, conferința internaționată IREG 2024 – “Artificial Intelligence (Al) altering HE and Rankings”.
Sesiunea de informare „Accesibilizare și incluziune: o nouă viziune pentru mediul academic”, dedicată cadrelor didactice și personalului administrativ, va avea loc joi, 31 octombrie 2024.
În perioada 22 octombrie – 11 noiembrie 2024, studenţii SNSPA pot depune cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor, pentru semestrul I din anul universitar 2024-2025.
SNSPA și European University Institute (EUI) vă invită joi, 24 octombrie 2024, la evenimentul “A PhD at the EUI in Florence? Your research, your journey, your impact”.
În perioada 24-25 octombrie 2024, Facultatea de Management (SNSPA), alături de Banca Națională a României și Societatea Academică de Management din România, organizează, la București, cea de-a douăsprezecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA.
Joi, 17 octombrie 2024, au fost desemnați Ambasadorii Erasmus SNSPA, pentru anul universitar 2024-2025, semestrul I.
UEFISCDI, cu sprijinul Science Europe și al Catedrei UNESCO pentru Politici în Știință și Inovare (SNSPA), organizează joi, 14 noiembrie 2024, conferința internațională “Rethinking Research Assessment”.
Liceenii care doresc să își dezvolte competențele necesare studiului științelor sociale sunt invitați să participe miercuri, 6 noiembrie 2024, la sesiunea de training #InIT10.
Dacă îți dorești să faci parte din trupa de teatru a SNSPA, înscrie-te la casting, până pe până pe 21 octombrie 2024, ora 23:00.
În perioada 7-8 octombrie 2024, a fost organizată cea de-a doua întâlnire de consorțiu a proiectului “21st Century Digital Pedagogies for Building Better and Sustainable Development in Higher Education” (Digi-Peda).
Studentele Alina Gabriela Călina și Alexa Ștefana Josephs vor reprezenta Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în cadrul CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale.
Studenții care doresc să participe sunt invitați să își înscrie ideea de afacere, până pe 16 octombrie 2024.
Ești student/studentă în SNSPA și îți dorești să participi la promovarea mobilităților ERASMUS+? Aplică pentru o poziția de Ambasador ERASMUS SNSPA!
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență, masterat și doctorat, sunt invitați să participe miercuri, 16 octombrie 2024, la webinarul inspirațional “#IN VERO”.
Luni, 7 octombrie 2024, John S. Micgiel, profesor la Centrul de Studii Est-Europene al Universității din Varşovia, va susține, la SNSPA, prelegerea ”U.S. Presidential elections and the impact of their results on East Central Europe”.
Vă dorim un an universitar plin de realizări, de cunoștințe noi și de experiențe care să vă inspire, să vă provoace și să vă ghideze în direcția visurilor voastre!
Dacă îți dorești să faci parte din trupa de teatru a SNSPA, te poți înscrie la castingul organizat de Centrul Cultural Studențesc.
SNSPA oferă și în acest an o serie de cursuri concepute pentru a oferi o perspectivă profundă asupra Holocaustului și a impactului său asupra societății de astăzi, cu scopul de a promova cunoașterea istoriei și a memoriei istorice.
Structurile academice din cadrul SNSPA vor marca începerea noului an universitar 2024-2025 prin organizarea unor evenimente, dedicate studenților și cadrelor didactice.
La începutul fiecărui an universitar, Biroul ERASMUS+ SNSPA organizează un eveniment de bun venit pentru studenţii străini.
Au fost afișate rezultatele admiterii la studii universitare de doctorat.
Miercuri, 18 septembrie 2024, SNSPA a acordat înalta distincţie de Doctor Honoris Causa profesorului Hugo Oscar Juri, rector al Universidad del Sentido.
Pentru anul universitar 2024-2025, SNSPA pune la dispoziția studenţilor un numar de 267 locuri de cazare, în cele două cămine din Băneasa.
SNSPA derulează în perioada iulie – octombrie 2024 al treilea studiu privind parcursul educațional și profesional al studenților și absolvenților săi.
Vrei să reprezinți Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în cadrul CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale, în calitate de Ambasador #CIVICA? Înscrie-te până pe 5 octombrie 2024 și participă la selecție!
Şcoala Doctorală SNSPA organizează sesiunea de admitere la studii universitare de doctorat în luna septembrie 2024.
Tema ediției din acest an este: “Innovation and Responsibility: Leading People and Building Sustainable Economies”. Lucrările pot fi trimise pe adresa strategica@facultateademanagement.ro, până la data de 30 septembrie 2024.
Competiția se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor români care dețin titlul științific de doctor sau urmează să-l obțină până la începerea programului în SUA.
În perioada 26 iulie – 1 septembrie 2024, studenţii SNSPA, înmatriculați la studii de licență, masterat sau doctorat, vor completa online o cerere pentru cazarea în noul an universitar.
Carte lansată de George Maior este o contribuție valoroasă la înțelegerea contextului geopolitic actual și oferă perspective esențiale pentru toți cei interesați de politica internațională.
Comisia Europeană a dat startul înscrierilor la stagiile de practică plătite în diversele structuri ale instituției (Blue Book Traineeship).
Apartenența SNSPA la consorțiul universitar CIVICA oferă studenților oportunități unice precum CIVICA Engage Track, un program dedicat studenților de la licență.
În perioada 22-26 iulie 2024, SNSPA, prin Centrul Regional Scholas Occurrentes SNSPA și Institutul de Studii Latino-Americane din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, organizează cea de-a doua ediție a școlii de vară “Noi lideri pentru secolul XXI: Guvernanță și Politici Publice”.
În perioada 8 – 13 iulie 2024, la sediul SNSPA, va avea loc prima ediție a taberei urbane #in NOVA. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “#IN SNSPA: Incluziune și acces în învățământul superior din domeniul științelor sociale”.
O nouă promoție de specialiști a absolvit programul postuniversitar „Comunicare în domeniul sănătății”, organizat de Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), cu sprijinul Colegiului Medicilor din România.
Acțiunea COST AlertHub își propune să construiască o rețea de cercetători, practicieni și reprezentanți ai autorităților pentru investigarea mecanismelor de alertă și comunicare, managementul dezastrelor și comunicarea de criză în Europa.
În perioada 24-28 iunie 2024, SNSPA a organizat un seminar CIVICA Honours, pe tema “Strategic Integration: Managing Organizational Sustainability and Digital Transformation”.
În perioada 4-6 decembrie 2024, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) va organiza cea de-a XII-a ediție a conferinței internaționale Smart Cities.
Vineri, 28 iunie 2024, Facultatea de Administraţie Publică din cadrul SNSPA organizează o Sesiune de informare pentru Concursul Național Extins.
Joi, 20 iunie 2024, au fost afișate listele studenților SNSPA, care vor beneficia de locuri în taberele studențești.
În perioada 20-23 iunie 2024, Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează conferința internațională ACADEMOS.
Luni, 17 iunie 2024, au fost afișate listele cu studenţii SNSPA care au depus cerere pentru taberele studențești de vară 2024.
Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) vă invită, joi, 20 iunie 2024, la conferința “Bridging the Gap: From Brain Drain to Brain Circulation”.
Prof. univ. dr. Adrian Pop, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice (SNSPA) și membru al Școlii Doctorale Multidisciplinare a SNSPA, a vorbit, în calitate de keynote speaker, la conferința internatională interdisciplinară “The Discovery of the Future in the Social and Human Sciences”.
În perioada 27 mai – 14 iunie 2024, studenții SNSPA pot solicita un loc în taberele studențești.
Peste 18 milioane de români sunt așteptați la urnele de vot, duminică, 9 iunie 2024, la alegerile locale și europarlamentare 2024.
Membrii comunității academice din cadrul SNSPA sunt invitați să participe la dezvoltarea SNSPA Research Hub, platformă ce va fi creată în cadrul proiectului FDI “Succes@SNSPA: Servicii suport cercetare la nivel instituțional în acces deschis”.
Joi, 13 iunie 2024, Martin Schulz, președintele Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung, fost Președinte al Parlamentului European, Doctor Honoris Causa al SNSPA, se va întâlni cu studenți şi profesori ai universității, în cadrul unei prelegeri susţinute pe tema “Europa după alegerile europarlamentare. Implicațiile pentru România”.
Luni, 17 iunie 2024, echipa Laboratorului Comunicare, Discurs și Probleme Publice, formată din conf. univ. dr. Mălina Ciocea, lect. univ. dr. Bianca Cheregi și lect. univ. dr. Florența Toader, va susține o prezentare la webinarul “ECPR Migration and Ethnicity”.
Miercuri, 19 iunie 2024, echipa proiectului “AI ETHICS: utilizarea etică a tehnologiilor emergente în universitate” organizează masterclassul “Integrarea tehnologiilor de inteligență artificială în educație și cercetare”.
În perioada 23-25 iulie 2024, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) organizează dezbaterea academică “Emergența antisemitismului, xenofobiei și discursului instigator la ură în contextul crizei din Orientul Mijlociu”.
Marți, 4 iunie 2024, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit, la Palatul Elisabeta, pe rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie.
Alegerile la nivelul consiliilor departamentelor şi al directorilor de departament vor avea loc în periada 10 – 14 iunie 2024.
În perioada 20-21 mai 2024, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a organizat, la București, în calitate de lider de consorțiu, întâlnirea de lucru a proiectului “21st Century Digital Pedagogies for Building Better and Sustainable Development in Higher Education” (Digi-Peda).
În perioada 28-29 mai 2024, SNSPA a găzduit atelierul “Educație împotriva antisemitismului, intoleranței și discriminării în România: elemente esențiale pentru formarea profesorilor”, organizat de UNESCO, cu sprijinul Ministerului Educației.
Editura Comunicare.ro vă invită la Salonul Internațional de Carte BOOKFEST 2024, Ediţia a XVII-a, care va avea loc în perioada 29 mai – 2 iunie în Pavilionul B2, Romexpo.
Marți, 28 mai 2024, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și Tritonic Grup Editorial organizează dezbaterea “Reglementarea tehnologiilor digitale de surveillance.”
Facultatea de Administraţie Publică din cadrul SNSPA organizează în cadrul proiectului “Competenţe adaptate şi parteneriate instituţionale pentru oportunităţi profesionale sustenabile”, evenimentul Workshop SNSPA#EXPERT : Ce așteptări au angajatorii de la absolvenții în științe sociale?”.
Miercuri, 5 iunie 2024, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează cea de-a cincea ediție a conferinței internaționale “Securing Smart Cities”.
Candidaturile se vor depune în perioada 27 – 31 mai 2024, la Secretariatul Senatului (Bd. Expoziției nr. 30A, etaj 8, camera 814).
Joi, 9 mai 2024, SNSPA s-a alăturat milioanelor de europeni din întreaga lume pentru a celebra Ziua Europei, o zi care marchează trecerea a 74 de ani de la Declarația Schuman, primul pas concret către o Europă unită.
Academia Română lansează miercuri, 8 mai 2024, un dialog-dezbatere la nivel național privind proiectul național-statal-cultural român în secolul 21. SNSPA este partener instituțional al acestui proiect și va fi reprezentată la eveniment de prof. univ. dr. Mihai Păunescu, prorector SNSPA.
Paștele înseamnă speranță, reînnoire și optimism și vă dorim ca în aceste zile să regăsiți toate acestea în inimile voastre, în casele voastre și în relațiile cu cei dragi.
Campania #BeElectionSmart speră să servească ca un ghid util în context electoral, permițându-le cetățenilor europeni să ia decizii informate și să contribuie la protejarea integrității procesului democratic.
În perioada vacanței de primăvară, 4 – 12 mai 2024, nu se eliberează acte de studii.
Centrul de Studii Europene din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) va organiza seria de evenimente „Luna Europeană”, devenită deja o tradiție în comunitatea noastră academică.
Luni, 29 aprilie 2024, Facultatea de Comunicare şi Relații Publice (SNSPA) va găzdui evenimentul “Fighting disinformation in Central Europe: showing StopFake’s best practices”.
Vineri, 26 aprilie 2024, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează conferința „Alegeri europene 2024 – Inevitabila dezbatere: migrația și azilul”.
În perioada 27-31 mai 2024, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), în parteneriat cu McCann Worldgroup, organizează a doua ediție a Advertising Olympics.
Puteți contribui cu donaţii, jucării, rechizite, hăinuțe și încălțăminte. Voluntarii Let’s Share! vă așteaptă în perioada 15 – 25 aprilie 2024, în holul sediului SNSPA.
Luni, 22 aprilie 2024, Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA), prin masteratul Antropologie, organizează conferința “Fotbalul, cel mai important fleac din lume”.
Rezultatele contestațiilor privind acordarea burselor în semestrul II, anul universitar 2023-2024, au fost publicate pe website-urile facultăților.
În urma selecției, douăzeci de studenți ai Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) se bucură de oportunitățile oferite de bursele Future Proof Creativity.
În perioada 11-12 aprilie 2024, SNSPA și Universitatea din București organizează conferința „Filosofie și politici publice. Perspective asupra contribuțiilor academice ale lui Adrian Miroiu”, eveniment dedicat activității publicistice a profesorului Adrian Miroiu.
Comunitatea academică din cadrul SNSPA își exprimă regretul pentru dispariția prof. Camil Fuchs, profesor emerit al Universității Tel Aviv, unul dintre statisticienii de top ai Israelului, lector invitat al Centrului de Studii Israeliene (SNSPA).
Studenții SNSPA se pot înscrie pe platforma www.internship.gov.ro, în perioada 1 aprilie – 22 aprilie 2024.
Vineri, 29 martie 2024, studenții și profesorii din SNSPA sunt invitați să participe la vizionarea filmului de scurt metraj “Analogia Sonetelor”, realizat de conf. univ. dr. Cătălin Partenie, împreună cu patru studenți de la Facultatea de Științe Politice (SNSPA).
În perioada 25-26 martie 2024, UEFISCDI, în parteneriat cu SNSPA și Universitatea din Bucureşti, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, organizează a cincea ediție a conferinței internaționale “Future of Higher Education – Bologna Process Researchers’ Conference”.
Miercuri, 20 martie 2024, Beiersdorf România, un jucător de top în domeniul produselor de înfrumusețare și îngrijire personală, va efectua o vizită la Facultatea de Comunicare și Relații Publice.
Prof. univ. dr. Cătălin Augustin Stoica a elaborat o serie de rapoarte de specialitate și a compărut ca martor-expert în cadrul audierilor din decembrie 2019 de la sediul ICSID din Washington, DC.
Decanul/Directorul departamentului asimilat unei facultăți este selectat prin concurs public, organizat de rector și numit prin dispoziția acestuia, după validarea de către Senatul SNSPA.
Vineri, 15 martie 2024, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează conferinţa „Pedagogia digitală: semnificații și conținuturi. Implicații pentru formarea profesorilor”
În perioada 23-24 martie 2024, Departamentul de Relații Internaționale şi Integrare Europeană (SNSPA) organizează conferința “Work in Progress/Cercetări în lucru”.
În perioada 13-14 martie 2024, Biroul Erasmus+ din SNSPA organizează o serie de evenimente interactive, cu scopul de a-i familiariza pe studenți cu experiența Erasmus.
Marți, 12 martie 2024, președintele Republicii Muntenegru, Jakov Milatović, se va întâlni cu studenți şi cadre didactice ale SNSPA, în cadrul unei prelegeri susţinute pe tema “Montenegro as a Successful European Story”.
Prin intermediul celor trei studenti ambasadori, EU Careers va transmite oferte de stagii și oportunități de carieră pentru toți studenții SNSPA.
Apartenența SNSPA la consorțiul universitar CIVICA creează pentru studenții SNSPA oportunități și experiențe noi care contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea lor personală și profesională.
Întâlnirea își propune să faciliteze dialogul între tinerii din România și președinta Parlamentului European cu scopul de a aduce democrația parlamentară europeană mai aproape de aceștia.
În perioada 4 – 17 martie 2024, studenţii SNSPA pot depune cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor, pentru semestrul al II-lea din anul universitar 2023-2024.
Eşti student/studentă SNSPA şi vrei să studiezi în străinătate? Participă la sesiunile de informare și află din timp care sunt oportunităţile de care poţi beneficia prin programul Erasmus+.
Miercuri, 6 martie 2024, Facultatea de Management (SNSPA), în colaborare cu Professional Women Network România, organizează masă rotundă “Femei în management”.
Marți, 5 martie 2024, Facultatea de Management (SNSPA), în colaborare cu Professional Women Network România, organizează workshop-ul “Perspective feminine în management”.
Filmul a fost prezentat în 2023 la Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film Sibiu, unde a fost distins cu Premiul pentru perspective noi.
Conf. univ. dr. Mădălina Botan va participa, în calitate de speaker, la Festivalul european al Jurnalismului și Alfabetizării Media “Voices”, care va avea loc în perioada 14-16 martie 2024, la Florența.
În urma parteneriatului dintre Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și The Alternative School for Creative Thinking, studenții au ocazia de a aplica pentru bursele Future Proof Creativity 2024.
Joi, 22 februarie 2024, au fost desemnați primii Ambasadori Erasmus SNSPA.
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” anunță premierea a trei proiecte de cercetare pe tema Holocaustului din România.
Sunt căutați stagiari care să învețe, timp de 5 luni, ce înseamnă a lucra într-o instituție europeană!
Dacă îți dorești să faci parte din trupa de teatru a universității, înscrie-te la castingul organizat de Centrul Cultural Studențesc din cadrul SNSPA.
Centrul de Studii Europene (SNSPA) caută 6 stagiari serioși, creativi, entuziasmați și curioși din fire, care să se alăture echipei.
Studenții SNSPA care au beneficiat de mobilități de studiu Erasmus+ în anul universitar 2022-2023 se pot înscrie pentru premiul „Studentul Român ERASMUS+ al Anului”.
Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția “Fulbright Visiting Scholar” pentru burse de cercetare și/sau predare la universități din Statele Unite ale Americii în anul academic 2025-2026.
Dezbaterea a vizat evoluția politicilor educaționale și a procesului de învățare din România, precum și a provocărilor educaționale actuale.
Ești student/studentă în SNSPA și îți dorești să participi la promovarea mobilităților ERASMUS+? Aplică pentru o poziția de Ambasador ERASMUS SNSPA!
În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind evoluția programului Fulbright în România, a cărui implementare a debutat în anul 1960.
Ambasada Statelor Unite ale Americii și American Councils for International Education vă invită să vă alăturați la cea de-a șasea ediție a proiectului 4/4PentruPrieteni.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor online este 14 mai 2024.
Sesiunile de formare sunt gratuite și urmăresc familiarizarea cadrelor didactice cu aspectele pedagogice, tehnice și etice ale utilizării IA în educație.
În perioada 26-29 iunie 2024, CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale organizează o nouă ediție a Săptămânii Europene.
Ești student/studentă în SNSPA și te interesează să găsești oportunități de muncă la nivelul instituțiilor europene? Devino Ambasador EU Careers!
Luni, 22 ianuarie 2024, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a organizat alegerile pentru funcţia de președinte al Senatului SNSPA.
Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) va marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului prin organizarea dezbaterii online “Istoria și Memoria Holocaustului din Transnistria”.
Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni este un premiu acordat proiectelor gestionate de tineri care sprijină democrația în Europa.
În perioada 17 ianuarie – 26 ianuarie 2024, studenții SNSPA pot solicita un loc în taberele studențești.
Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 31 ianuarie 2024.
În perioada 20-23 iunie 2024, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează conferința internațională ACADEMOS.
Să ne revedem în anul ce vine, cu sufletele încărcate de entuziasm și optimism!
În perioada 8-17 ianuarie 2024, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) organizează cursul modular “Israel’s Defence Policy: The Limits of Military Power”, susținut de Eitan Barak, profesor la Shalem College și Universitatea Bar-Ilan, Israel.
Rezultatele contestațiilor privind acordarea burselor sociale și sociale ocazionale în semestrul I, anul universitar 2023-2024, au fost publicate pe website-urile facultăților.
Rezultatele alegerilor la nivelul consiliilor facultăţilor şi al noului Senat universitar au fost validate de Senatul în funcţie al SNSPA, în ședința din 20 octombrie 2023.
Marți, 19 decembrie 2023, au fost afișate listele cu studenţii care au obținut bursă de socială, în semestrul I, anul universitar 2023-2024.
Rectorul SNSPA este ales prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor.
Reprezentanţii cadrelor didactice şi de cercetare în consiliul facultăţii şi în Senatul SNSPA sunt aleşi prin vot universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare în cadrul facultății.
Luni, 11 decembrie 2023, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) a organizat conferința “Inteligența artificială în <
Reprezentanţii studenţilor în Consiliul facultăţii/Senatul universitar sunt aleşi prin votul direct, secret și universal al tuturor studenților din SNSPA.
Evenimentul se va desfășura luni, 18 decembrie 2023, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției 30A), parter, Sala Multifuncțională, în intervalul orar 09:30 – 12:00.
Vizitatorii pot consulta pe platformă o serie de interviuri, articole de opinie, date privind rezultatele cercetării autorilor din SNSPA, pot găsi call for papers și date despre instrumente software utile în activitatea de cercetare și didactică.
Modulul poate fi parcurs pe website sau folosind aplicația dedicată pe telefonul mobil.
Marți, 12 decembrie 2023, au fost afișate listele cu studenţii care au obținut bursă de performanță, în semestrul I, anul universitar 2023-2024.
Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) vă invită luni, 11 decembrie 2023, la dezbaterea „Reacții universitare la antisemitismul de secol 21”
Comunitatea SNSPA este invitată să sprijine acest demers caritabil. Voluntarii Let’s Share! vă așteaptă în perioada 4 – 18 decembrie 2023, la sediul SNSPA, hol central, în intervalul orar 10:00-19:00.
În perioada 7-8 decembrie 2023, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) va organiza a XI-a ediție a conferinței Smart Cities (Orașul Inteligent).
Proiectul “Protecting academia at risk” reprezintă o continuare a grantului de cercetare CIVICA, obținut în anul 2022 de către conf. Alina Dragolea, alături de Andrea Peto (CEU) și Dina Gusejnova (LSE).
În perioada 21 noiembrie – 5 decembrie 2023, studenţii SNSPA pot depune cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor, pentru semestrul I din anul universitar 2023-2024.
Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) vă invită pe 23 noiembrie 2023, la evenimentul aniversar „25 de ani de transformare în comunicare”.
Participă marți, 28 noiembrie 2023, la seminarul informativ “Realitate vs. Adevăr: Soluții pentru combaterea dezinformării climatice”, organizat la SNSPA.
La eveniment vor participa cercetători și cadre didactice din diferite centre universitare, membri ai autorităților centrale și locale din țară si reprezentanti ai misiunilor diplomatice din Danemarca, Elveția, Italia, Japonia, Republica Moldova, Slovacia și Statele Unite ale Americii.
SNSPA lansează în dezbatere cu comunitatea academică proiectul noii Carte a SNSPA.
În perioada 24-25 noiembrie 2023, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează cea de-a șaptea ediție a Conferinței Anuale Studențești a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
Joi, 9 noiembrie 2023, prof. univ. dr. Bogdan Aurescu a fost ales judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU, fiind primul român care ocupă această funcţie.
Joi, 9 noiembrie 2023, Facultatea de Științe Politice organizează, în cadrul grupului de lucru CIVICA Democracy in the 21st Century, seminarul “Democratic Resilience: Some Conceptual Challenges”.
Invitații dezbaterii sunt prof. univ. dr. Dumitru Borțun, cadru didactic la SNSPA, și prof. univ. dr. hab. Bogdan Ciucă, președintele Academiei de Științe Juridice din România
În perioada 4-5 noiembrie 2023, studenții și studentele #SNSPA și #CEU care urmează cursul comun organizat în cadrul #CIVICA – Gendering Illiberalism – s-au întâlnit, la București, pentru o sesiune de lucru specială.
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență și de masterat, sunt invitați să participe miercuri, 8 noiembrie 2023, la CareerConnect @SNSPA.
Miercuri, 1 noiembrie 2023, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) și Ambasada Republicii Chile în România organizează conferința “Educación inclusiva de estudiantes con discapacidad y vínculos con la accesibilidad digital”.
Seria de evenimente se adresează studenților la comunicare și jurnalism, profesioniștilor din domeniu, dar și publicului interesat de subiecte despre sustenabilitate.
În perioada 26-27 octombrie 2023, va avea loc cea de-a unsprezecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA, organizată de Facultatea de Management (SNSPA).
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență și de masterat, sunt invitați să participe luni, 30 octombrie 2023, la atelierul de branding personal: “Cum să-ți construiești o imagine autentică în piața muncii”.
Oferim tinerilor cercetători ocazia de a se implica în cercetarea academică de calitate și de a contribui la dezvoltarea cunoașterii în domeniul studiilor israeliene.
SNSPA beneficiază de acces gratuit și nelimitat, până pe data de 15 decembrie 2023, la baza de date HeinOnline.
Joi, 19 octombrie 2023, Academia de Științe Juridice din România i-a decernat “Distincția de Merit” doamnei prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, cadru titular la SNSPA și membru fondator al Școlii Doctorale în Științe Administrative SNSPA.
Regizoarea Diana Gavra, cadru didactic la SNSPA și director al Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională (SNSPA), a primit premiul “Perspective noi” pentru documentarul „Amar”.
Vineri, 20 octombrie 2023, ministrul adjunct de externe al Turciei, Mehmet Kemal Bozay, s-a întâlnit cu studenți şi cadre didactice ale SNSPA, în cadrul unei prelegeri cu tema “Relațiile româno-turce pe fondul provocărilor geopolitice, economice și de securitate actuale”.
Echipa CPD SNSPA va organiza la Bucharest Security Conference un panel dedicat problematicii percepțiilor publice în domeniul securității și apărării, precum și hărților de influență socială.
Vineri, 20 octombrie 2023, Facultatea de Management (SNSPA), în calitate de partener educațional al “Climate Change Summit”, organizează workshop-ul “Green Finance. Sustainable Investments”.
Perioada de depunere a cererilor pentru acordarea burselor pentru semestrul I al anului universitar 2023-2024 se amână până la aprobarea noului Regulament de către Senatul SNSPA.
Studenții SNSPA sunt invitați să participe la CIVICA Student Association Forum, organizat la Varșovia, în perioada 23-25 noiembrie 2023.
Workshop-ul se adresează cadrelor didactice, cercetătorilor, studenților, bibliotecarilor, atât din cadrul SNSPA, cât şi din celelalte universități membre ale consortiului ANELIS PLUS.
Luni, 9 octombrie 2023, Facultatea de Comunicare şi Relații Publice (SNSPA) organizează conferința “Digital Truths: A Conversation on Misinformation with Beth Goldberg from Google and Romanian Experts”.
Dacă îți dorești să faci parte din trupa de teatru a universității, înscrie-te la castingul organizat de Centrul Cultural Studențesc din cadrul SNSPA.
În perioada 10-12 octombrie 2023, SNSPA, prin Facultatea de Comunicare și Relații Publice, organizează conferință internațională “The Light Comes from the West! The Politics of Eastern European Migration during the Cold War”.
Programul se adresează studenților, care pe parcursul celor patru ani de liceu au avut rezultate deosebite la olimpiade naționale și internaționale.
Vă întâmpinăm cu bucurie la începutul unui nou an universitar.
A opta ediție a SDGs Conference a găzduit peste 150 de participanți la nivel înalt, diplomați, reprezentanți ai statelor membre ale Națiunilor Unite, ai societății civile, ONG-uri, organizații internaționale, militanți pentru pace și pentru drepturile omului, jurnaliști, profesori și cercetători din țările membre.
Opinia l-a avut drept Raportor pe Cristian Pîrvulescu, Membru al CESE și decan al Facultății de Științe Politice (SNSPA), Co-raportoare pe Ozlem Yildirim (Franța) și experți pe Claudiu Crăciun, lector universitar în cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) și Filip Pazderski, Coordonator de programe al Institutului de Afaceri Publice (Polonia).
Au fost afișate rezultatele admiterii la studii universitare de doctorat.
SNSPA vă urează succes în noul an universitar!
În noul an universitar 2023-2024, studenții SNSPA se pot înscrie la o serie de cursuri concepute pentru a oferi o perspectivă profundă asupra Holocaustului și a impactului său asupra societății de astăzi.
Luni, 2 octombrie 2023, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) vă invită la prelegerea susținută de Mary Kaldor, Profesoară Emerită la The London School of Economics and Political Science.
În perioada 28-29 septembrie 2023, Facultatea de Comunicare și Relații Publice organizează conferința internațională “Patterns of Miscommunication in Contemporary East-Central European Cinema”.
Echipa proiectului “AI EDU – Inteligența artificială și noile tehnologii în procesele academice și etica universitară” organizează marți, 26 septembrie 2023, un masterclass cu tema “Provocări și soluții AI în educație”, dedicat doctoranzilor și cadrelor didactice din SNSPA.
Vrei să reprezinți Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în cadrul CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale, în calitate de Ambasador #CIVICA? Înscrie-te până pe 7 octombrie 2023 și participă la selecție!
Comitetul de organizare al conferinței internaționale STRATEGICA anunță extinderea termenului de predare a lucrărilor până la data de 1 octombrie 2023.
Cursul “Gendering Illiberalism” este organizat în cadrul consorțiului universitar european CIVICA și este deschis pentru studenții și studentele SNSPA, care urmează programe de masterat în cadrul structurilor academice ale universității.
Vineri, 15 septembrie 2023, SNSPA organizează conferința internațională “Developing Adult Skills. Strengthening Assessment, Evaluation Strategies, and Intervention Programs”.
În perioada 13-16 septembrie 2023, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează, la Hosman, județul Sibiu, conferința “Migration, Land Use and Ecological Crises in Europe’s Peripheries”.
Lista cu repartizarea studenților în căminele SNSPA se va afișa odată cu toate informațiile privind procedura de cazare.
Școala Doctorală Multidisciplinară din cadrul SNSPA organizează sesiunea de admitere la studii universitare de doctorat în luna septembrie 2023.
În perioada 7-8 septembrie 2023, Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA) organizează conferinta anuală a reţelei româneşti pentru studii de migrație, RoMig, manifestare aflată la cea de-a patra ediție.
Singurul accelerator de politici publice din România, dedicat studenților din SNSPA, dornici să genereze idei și soluții cu impact în societate, dă startul unei noi ediții.
Lect. univ. dr. Ioana Melenciuc-Ioan, directorul Departamentului de Relații Internaționale şi Integrare Europeană (SNSPA), a fost numită în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Institutului Național de Administrație, începând cu data de 27 iulie 2023.
Marți, 25 iulie 2023, s-au afişat rezultatele admiterii românilor de pretutindeni, la programele de masterat ale SNSPA, sesiunea iulie 2023.
Aceasta este prima sesiune de internship-uri, derulată în cadrul parteneriatului dintre Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și McCann Worldgroup.
În perioada 17 iulie – 1 septembrie 2023, studenţii SNSPA, înmatriculați la studii de licență, masterat sau doctorat, vor completa online o cerere pentru cazarea în noul an universitar.
Programul Național de Burse L’Oréal-UNESCO ”Pentru Femeile din Știință” își propune să promoveze și să încurajeze participarea tinerelor femei din România la știință.
Admiterea 2023 la SNSPA. Înscrie-te la facultate în 3 pași simpli!
Ocuparea locurilor a fost realizată în funcție de opțiunile studenților și studentelor care au solicitat un loc în tabără.
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență și de masterat, sunt invitați să participe miercuri, 28 iunie 2023, la atelierul de de angajabilitate: “Primii pași în carieră: Cum să te pregătești pentru interviul de angajare”.
Ultima zi de înscrieri online la cea de-a doua sesiune de pretestare pentru admiterea la Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA): 2 iulie 2023.
Comunitatea academică a SNSPA a optat ca rectorul instituţiei să fie ales „pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal”.
Vineri, 16 iunie 2023, au fost afișate listele cu studenţii SNSPA care au depus cerere pentru taberele studențești în anul 2023.
Referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului va avea loc marți, 20 iunie 2023, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției, nr. 30A), parter, Sala Multifuncțională, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
În perioada 28 iunie – 1 iulie 2023, Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează a noua ediție a conferinței internaționale ACADEMOS.
În perioada 22-24 iunie 2023, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizează cea de-a patra ediție a conferinței internaționale “Semiosis in Communication: New Challenges of Multimodality in the Digital Age”.
La conferință, doctoranzi și tinerii cercetători în științe sociale sunt invitați să prezinte rezultatele ultimelor cercetări, lucrări în curs sau părți din tezele de doctorat.
În perioada 15 – 16 iunie 2023, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează cea de-a șaptea ediție a Conferinței Anuale Studențești a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
Referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului va avea loc marți, 20 iunie 2023, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției, nr. 30A), parter, Sala Multifuncțională, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
În perioada 15-16 iunie 2023, Școala doctorală multidisciplinară a SNSPA organizează “International Graduate Conference in Communication”, eveniment dedicat doctoranzilor și tinerilor cercetători în științe sociale.
În perioada 7-8 septembrie 2023, Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA) organizează conferinta anuală a reţelei româneşti pentru studii de migrație, RoMig, manifestare aflată la cea de-a patra ediție.
În perioada 28-29 septembrie 2023, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” organizează conferința internațională “Patterns of Miscommunication in Contemporary East-Central European Cinema”.
Joi, 8 iunie 2023, Complexul Educațional Laude-Reut, împreună cu partenerul său academic, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizează ceremonia de absolvire a cursurilor de media, comunicare și marketing.
Marți, 30 mai 2023, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT București din cadrul Institutului European din România, organizează evenimentul-dezbatere cu titlul „Agora cetățenească europeană”
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență și de masterat, sunt invitați să participe vineri, 26 mai 2023, la atelierul de branding personal: “Primii pași în carieră: instrumente și strategii de branding personal”.
Echipa proiectului “AI EDU – Inteligența artificială și noile tehnologii în procesele academice și etica universitară” organizează, în perioada 29-30 mai 2023, AI Edu Fest, o serie de evenimente dedicate membrilor comunității academice SNSPA.
Cererile pentru ocuparea unui loc în taberele studenteşti se transmit online, prin completarea acestui formular online, în perioada 24 mai– 14 iunie 2023.
Cu ocazia Zilei Mondiale pentru Diversitate Culturală, Dialog și Dezvoltare, echipa masteratului Dezvoltare Regională și Cooperare Internațională din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează vineri, 26 mai 2023, dezbaterea-eveniment „Comunitatea Armeană din România: genocid și exil”.
În perioada 25-26 mai 2023, experții din cadrul proiectului Transnational Advocacy Networks and Corporate Accountability for Major International Crimes (CORPACCOUNT) organizează conferința internațională “Civil Society and Corporate Accountability: Actors, Visions, Strategies”.
Studenții, cadrele didactice și cercetătorii din SNSPA sunt invitați la atelierul ”The geometry of misinformation: The link between polarization and misinformation in online multidimensional political settings”, organizat în cadrul proiectului CIVICA Research, cofinanțat prin Programul Horizon 2020.
Studenții SNSPA, înmatriculați la programele de licență și de masterat, sunt invitați să participe marți, 23 mai 2023, la atelierul de marketing personal si angajabilitate: “Primii pași în carieră: angajabilitate și abilități de angajare”.
Studenții SNSPA vor primi prin e-mail, în această perioadă, o invitație pentru a completa chestionarul EUROSTUDENT. Te rugăm să nu o ignori, fiind o oportunitate să-ți faci vocea auzită și să oferi decidenților politici informații relevante cu privire la viața de student din România.
Hackathon-ul Smart2Education este primul Hackathon organizat în București de Facultatea de Administrație Publică (SNSPA), Smart-EDU Hub, împreună cu Ascendia SA.
Joi, 18 mai 2023, John F. Sandoz, consultant în domeniul apărării și al strategiilor de securitate, va participa la un curs-eveniment, organizat de Facultatea de Management (SNSPA).
“Advertising Olympics” (Olimpiada publicității) marchează debutul parteneriatului dintre Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și McCann Worldgroup, cea mai mare agenție de publicitate din regiune
Website-ul brodhub.eu va include fact-checking-uri și materiale de alfabetizare media, precum și cercetări privind dezinformarea la nivel regional.
Marți, 9 mai 2023, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) celebrează Ziua Europei, marcând trecerea a 73 de ani de la primul pas înspre o Europă unită.
Cursul, susținut de profesorul Dan Korn – profesor onorific al SNSPA, se va desfășura în perioada 22-25 mai 2023, la sediul universității.
Studenţii şi profesorii SNSPA beneficiază de acces gratuit la una din cele mai mari platforme de statistici și date de piață, STATISTA. Perioada de trial este deschisă până la 31 mai 2023.
Înscrie-te la una din cele două școli de vară organizate de Facultatea de Științe Politice (SNSPA), în perioada 19 – 30 iunie sau 3 – 14 iulie, și vino alături de noi să descoperi ce înseamnă viața de student/ă la SNSPA!
În perioada 26-27 octombrie 2023, Facultatea de Management (SNSPA) organizează, la București, cea de-a unsprezecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA.
Vă dorim tuturor Sărbători liniștite, cu bucurie în suflet și armonie în familiile voastre! Paște fericit!
SNSPA Info Plus, newsletterul adresat cadrelor didactice și personalului administrativ al Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a ajuns la ediția cu numărul 400.
SNSPA va fi reprezentată de prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice, și de conf. univ. dr. Mălina Ciocea, prodecan al Facultății de Comunicare și Relații Publice.
Vineri, 9 iunie 2023, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează cea de-a patra ediție a conferinței internaționale “Securing Smart Cities”.
Noaptea Cercetătorilor, eveniment organizat de Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) și Smart-EDU Hub, în perioada 7-9 iunie 2023, analizează prezența în mediul online a instituțiilor publice românești.
Luni, 3 aprilie 2023, au fost afișate listele cu studenţii bursieri în semestrul II, anul universitar 2022-2023. Listele studenţilor bursieri pot fi consultate pe platformele de e-learning ale structurilor academice din SNSPA.
Comunitatea SNSPA este invitată să sprijine acest demers caritabil. Voluntarii Let’s Share! vă așteaptă în perioada 4 – 11 aprilie 2023, în holul sediului SNSPA (Bd. Expoziției, nr. 30A), în intervalul orar 10:00 – 19:00.
În perioada 3-7 aprilie 2023, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) găzduiește campania de informare “CIVICA Door2Door”, organizată de studenți pentru studenți.
Vineri, 31 martie 2023, este ultima zi în care puteți face o nominalizare pentru “Premiul Cetățeanului european”.
Universitatea Româno-Americană organizează Târgul de joburi și internship-uri RAU JOB FAIR, ediția a VIII-a.
Tema de anul acesta este dezinformarea, ce va fi abordată atât din perspectivă națională, dar și internațională.
Ediția din acest an, organizată la sediul SNSPA, în perioada 23-24 martie 2023, va reuni experți în comunicare, jurnalism, relații internaționale și politici publice.
În perioada 16-17 martie 2023, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) a organizat workshop-ul “Studiile israeliene în spațiul academic românesc. Tematică și concepte metodologice”.
Programul oferă burse cadrelor didactice și cercetătorilor din universități, care intenționează să predea sau să realizeze studii și cercetări în mediul academic american.
E-nformation și două din editurile partenere, De Guyter și Emerald, oferă acces gratuit la colecțiile premium de reviste din portofoliul lor, pentru o perioadă limitată de timp. Colecțiile acoperă subiecte diverse, de la literatură și economie la inginerie și medicină.
Alătură-te Trupei de Teatru a SNSPA! Vino marți, 21 martie 2023, la ora 18:00, în sala în care se vor desfășura și toate repetițiile trupei.
Studenții SNSPA sunt invitați să participe la “Noaptea Albă a Universităților”, eveniment de educație financiară, organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Institutul de Studii Financiare.
În perioada 27 februarie – 17 martie 2023, studenţii SNSPA pot transmite online cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor, pentru semestrul II din anul universitar 2022-2023.
În perioada 16-17 martie 2023, Centrul de Studii Israeliene “Theodor Herzl” (SNSPA) organizează un workshop adresat specialiștilor interesați de diverse teme din domeniul studiilor israeliene.
În perioada 28 iunie – 1 iulie 2023, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează conferința internațională ACADEMOS. Tema celei de-a noua ediții a conferinţei este “Changing the Path. Crisis Society and Politics in Contemporary World”.
Secretariatul General al Consiliului reprezintă ansamblul personalului responsabil de acordarea de asistență pentru cele 2 instituții ale Uniunii Europene: Consiliul European și Consiliul UE.
În perioada 1-13 martie 2023, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează cursul modular “Israel’s Defence Policy: The Limits of Military Power”.
Vineri, 24 februarie 2023, Biroul de Legătură al Parlamentului European în România va organiza o dezbatere adresată studenților Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), cu titlul “UniPE – Parlamentul European în dialog cu studenții”.
Miercuri, 22 februarie 2023, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează evenimentul de lansare a Propunerii de Strategie și a Planului de Acțiune privind Implicarea în Acțiunea Climatică (SPAIAC 2022-2030).
Centrul de Studii Europene din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) a lansat apelul de selecție pentru stagiari.
Ești rezident(ă) în Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani și lucrezi la un proiect european? Dacă da, ai putea fi următorul câștigător al premiului Charlemagne pentru tinerii europeni!
Membrii proiectului de cercetare vor prezenta și discuta rezultatele cercetării empirice, derulate în România, care a constat într-o serie de interviuri în rândul procurorilor care au instrumentat cazuri de antisemitism.
Echipa proiectului, câștigătoare a celei de-a doua competiții de granturi de cercetare în cadrul CIVICA, va prezenta rezultatele preliminare ale cercetării într-un workshop organizat de SNSPA și CEU.
Comunitatea academică a SNSPA are la dispoziție o platformă cu sfaturi utile, atât pentru cercetare, cât și pentru documentare, în vederea predării în condiții de excelență după pandemia de Covid-19.
Marți, 20 decembrie 2022, studenții SNSPA sunt invitați să participe la evenimentul “ÎMPREUNĂ SUNTEM EUROPA – Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în dialog cu tinerii”.
Luni, 12 decembrie 2022, Senatul SNSPA a validat rezultatul alegerilor pentru ocuparea locurilor vacante destinate studenţilor reprezentanţi în structurile de conducere ale SNSPA, respectiv în Senat și în consiliile structurilor academice ale universității.
Noul website al Centrului de Cercetare în Comunicare găzduiește un număr de șase laboratoare de cercetare, la care sunt afiliați 48 de cercetători din SNSPA.
Echipa proiectului Academic Excellence anunță lansarea unei pagini cu materiale dedicate studentelor și studenților SNSPA, care sprijină dezvoltarea aptitudinilor de învățare și care conduc la aprofundarea cunoștințelor referitoare la etică și la deontologia profesională, în lumina lecțiilor învățate ca urmare a pandemiei de Covid-19.
Evenimentul, organizat de SNSPA, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, este deschis reprezentanților mediului academic, neguvernamental/civic și reprezentanților autorităților publice.
Campania de Crăciun organizată de echipa Let’s Share se desfășoară până joi, 15 decembrie 2022, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției 30 A), holul central, în intervalul orar 10.00-19.00.
În perioada 8-9 decembrie 2022, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează cea de-a X-a ediție a conferinței internaționale Smart Cities. Conferința se bazează pe tradițiile și succesul demersurilor făcute în vederea dezvoltării unui oraș inteligent precum: e-guvernare, inovare socială, urbanism, administrație etc.
Sâmbătă, 10 decembrie 2022, cu ocazia aniversării a zece ani de la înființare, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) lansează, la Târgul de carte Gaudeamus Radio România, volumul “Challenges of Modern Israel. Socio-Political Reality: Academic Perspectives”.
Lansarea celor mai recente publicații ale editurii Comunicare.ro va avea loc sâmbătă, 10 decembrie 2022, la Romexpo, Pavilionul B2, stand 110, începând cu ora 12.00.
Proiectul EMBRACE, din care face parte SNSPA, se apropie de final, cu un bilanţ semnificativ: un curriculum modular pentru antreprenoriatul social corporativ şi un site dedicat resurselor de învăţare necesare în acest domeniu.
Studentele Joanna Grams și Alexandra Bianca Marica vor reprezenta Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în cadrul CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale.
Editura Comunicare.ro vă propune o selecție de titluri, lansate de curând.
Luni, 28 noiembrie 2022, vă așteptăm la dezbaterea “EU enlargement policy – Looking back and ahead”, eveniment în cadrul căruia Jochen M. Richter lansează volumul “Last Train West, Revisiting Romania’s accession to the EU”.
Echipa proiectului RiEcoLab vă invită să parcurgeți una dintre cele 6 sesiuni de training dedicate dezvoltării abilităților antreprenoriale și de inovare.
În perioada 24 – 26 noiembrie 2022, Departamentul de Drept “Victor Dan Zlătescu” al Facultății de Administrație Publică (SNSPA) organizează, în format hibrid, cea de-a noua ediție a conferinței internaționale “Law and Administrative Justice from an Interdisciplinary Perspective”.
Experții din cadrul proiectului „Excelență în cercetarea științifică. Dezvoltarea infrastructurii de cercetare interdisciplinară din SNSPA” (EXCELL) oferă câteva recomandări pentru tinerii cercetători din SNSPA, în ceea ce privește activitatea de cercetare și diseminarea rezultatelor cercetării.
Facultatea de Management propune comunității SNSPA o platforma culturală digitală, menită să faciliteze accesul la cultură, să ne conecteze mai mult cu mediul cultural, cu arta sub toate formele sale.
Rezultatele contestațiilor privind acordarea burselor în semestrul I, anul universitar 2022-2023, au fost publicate pe website-urile facultăților.
În perioada 21 – 22 noiembrie 2022, SNSPA vă găzdui conferința „Zece ani de politici publice bazate pe evidențe – angajabilitate, internaționalizare și echitate”, organizată de UEFISCDI
Echipa proiectului „Academic Excellence: reziliență și dezvoltare a calității activității didactice a SNSPA după provocările pandemiei de Covid-19”, lansează tuturor studentelor și studenților SNSPA invitația de a participa la un studiu pe bază de chestionar.
Vineri, 11 noiembrie 2022, au fost afișate listele cu studenţii bursieri în semestrul I, anul universitar 2022-2023.
Workshop-ul se va desfășura online, pe Zoom, și este organizat în cadrul proiectului „Excelență în cercetarea științifică. Dezvoltarea infrastructurii de cercetare interdisciplinară din SNSPA” (EXCELL).
Miercuri, 16 noiembrie 2022, echipa Masteratului European Politics and Society din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează un curs-eveniment, cu tema “Sovereignty. From Westphalia to Ukraine”.
În perioada 15 noiembrie – 12 decembrie 2022, se vor desfășura alegeri pentru ocuparea locurilor vacante destinate studenţilor reprezentanţi în structurile de conducere ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).
Termenul de depunere a abstractelor pentru conferinţa Smart Cities 2022 a fost prelungit până în data de 20 noiembrie 2022.
În perioada 7-9 noiembrie 2022, Comisia Europeană organizează conferința „Zilele Educației pentru Climă”, adresată elevilor, studenților, profesorilor, ONG-urilor, factorilor de decizie locală, națională sau de la nivelul Uniunii Europene.
Ești student/ă SNSPA? Participă la o nouă întâlnire între studenți și absolvenți ai programelor de licență de la SNSPA, organizată în cadrul proiectului #AlegeEducația.
Conf. univ. dr. Arpad Todor, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a fost numit membru în cadrul Consiliului consultativ pentru evaluarea impactului actelor normative.
Participă la un workshop online în care vei avea oportunitatea să afli care sunt principalele competențe digitale care îți pot facilita o integrare optimă pe piața muncii.
Autorii volumului sunt studenţi SNSPA, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, specializările Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Sociologie şi Psihologie, anul II, coordonaţi de conf. univ. dr. Silvia Osman.
Vei afla care sunt principalele competențe pe care le caută angajatorii, cum să faci o impresie bună la interviu și cum să te pregătești pentru viața profesională și găsirea jobului potrivit pentru tine.
În perioada 11-12 noiembrie 2022, SNSPA și Forul Academic Permanent America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană organizează cel de-al patrulea Summit academic America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană.
Marți, 1 noiembrie 2022, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) organizează lansarea volumului “The New Age of Development. The Geopolitical Assertion of Eurasia”, semnat de prof. univ. dr. Paul Dobrescu și conf. univ. dr. Flavia Durach și apărut recent la Editura Springer.
Kennedy Academy for Students este dedicat studenților vizionari și creativi care vor să dea naștere unor schimbări tangibile în organizațiile/comunitățile din care fac parte.
În fiecare an, la data de 24 octombrie, se celebrează la nivel mondial ziua Organizației Națiunilor Unite, 24 octombrie 1945 fiind data la care a intrat în vigoare Carta Națiunilor Unite.
În perioada 8-9 decembrie 2022, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) va organiza a X-a ediție a conferinței Smart Cities (Orașul Inteligent).
Anul acesta, SNSPA a sărbătorit zece ani de la lansarea conferinței internaționale Strategica, eveniment-reper pentru comunitatea academică din țară și din regiune, organizat de Facultatea de Management (SNSPA), alături de Banca Națională a României și Societatea Academică de Management din România.
Vineri, 21 octombrie 2022, a avut loc cea de-a XV-a Conferință anuală a Centrului de Drept Public și Științe Administrative din SNSPA, cu tema „Codul administrativ: prezent și perspective în spațiul administrativ românesc”. Conferința a fost organizată în colaborare cu Societatea Academică de Științe Administrative …
Miercuri, 26 octombrie, ora 18:30, echipa proiectului “#AlumniSNSPA: integrare și reușită pe piața muncii” organizează o nouă întâlnire online, dedicată studenților înmatriculați la programele de licență de la SNSPA.
Dacă îți dorești să faci parte din trupa de teatru a universității, înscrie-te la castingul organizat de Centrul Cultural Studențesc din cadrul SNSPA.
Joi, 20 octombrie 2022, Facultatea de Administrație Publică, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, organizează o noua ediție a Laboratorului academic, inițiativă de educație financiară pentru studenți.
Echipa proiectului “Academic Excellence: reziliență și dezvoltare a calității activității didactice a SNSPA după provocările pandemiei de Covid‐19” invită cadrele didactice ale universității la o serie de masterclasses, organizate în perioada 17-20 octombrie 2022, în cadrul evenimentelor care premerg conferința internațională STRATEGICA.
În perioada 17 octombrie – 3 noiembrie 2022, studenţii SNSPA pot transmite online cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor, pentru semestrul I din anul universitar 2022-2023. Toate categoriile de burse se acordă numai pe bază de cerere.
Vineri, 21 octombrie 2022, Centrul de Drept Public și Științe Administrative (SNSPA) organizează cea de-a XV-a Conferință anuală, cu tema: “Codul administrativ: prezent și perspective în spațiul administrativ românesc”.
Miercuri, 19 octombrie 2022, ora 17:00, echipa proiectului “#AlumniSNSPA: integrare și reușită pe piața muncii” organizează o dezbatere online despre importanța studiilor de masterat pentru traseul profesional.
Ești student/studentă la SNSPA? Participă la workshopul #AlegeEducația, în care vei discuta despre importanța stagiilor de pregătire practică și internship pentru parcursul tău profesional.
În perioada 11-12 noiembrie 2022, echipa Masteratului Studii Rome din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează prima ediție a sesiunii de comunicări științifice cu tematica “Gheorghianismul și fundamentele națiunii rome”.
Eşti student/studentă la SNSPA şi vrei să studiezi sau să faci practica în străinătate? Biroul Erasmus+ organizează joi, 13 octombrie 2022, un eveniment de informare despre stagiile Erasmus+ dedicate studenților SNSPA.
Vineri, 30 septembrie 2022, au fost lansate cele cinci ghiduri de acces și utilizare a platformelor de popularizare a rezultatelor cercetării.
Marți, 1 noiembrie 2022, echipa proiectului “#AlumniSNSPA: integrare și reușită pe piața muncii” organizează atelierul tematic #continuăeducația, eveniment adresat studenților și absolvenților SNSPA.
După o perioadă deloc ușoară, ne reîntoarcem în sălile de curs și seminar, ne reîntâlnim pe holuri, în amfiteatre sau în sălile de lectură.
Societatea de Transport București (STB) a anunțat că, prin intermediul aplicației YOUth TB, studenții din București își pot genera online abonamente pentru serviciile oferite de operatorul de transport.
SNSPA vă urează succes în noul an universitar!
În perioada 28-30 septembrie 2022, SNSPA, prin Facultatea de Comunicare și Relații Publice, a organizat online conferința internațională “Narratives and Counter-Narratives of Aging and Old Age: Reflexivity in Aging Studies”.
Rezultatele admiterii la studii universitare de doctorat pot fi consultate aici.
Studenții SNSPA pot participa, în calitate de voluntari, la organizarea Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. Evenimentul se va desfășura la Palatul Parlamentului, în perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022.
În perioada 20-21 octombrie 2022, Facultatea de Management (SNSPA), alături de Banca Națională a României și Societatea Academică de Management din România, organizează cea de-a zecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA.
În perioada 21-24 septembrie 2022, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează conferința internațională ACADEMOS.
Prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), și chestor de poliţie, conf. univ. dr. Cătălin Andruș, directorul Colegiului Naţional de Afaceri Interne, au deschis, luni, 19 septembrie 2022, prima zi a cursului „Comunicarea strategică în contextul securității și apărării”.
Locurile în cămine au fost distribuite de către Comisia de cazare, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a căminelor SNSPA.
Cursul “Gendering Illiberalism” este organizat în cadrul consorțiului universitar european CIVICA și este deschis pentru studenții și studentele SNSPA, care urmează programe de masterat în cadrul structurilor academice ale universității.
Ca urmare a numărului mare de solicitări pentru un loc în căminele SNSPA, Comisia de cazare a decis ca publicarea listelor cu studenții care pot ocupa un loc, conform criteriilor de cazare din Regulamentul de cazare, să se facă în data de 19 septembrie 2022.
În perioada 15-17 septembrie 2022, SNSPA va găzdui la București primul summit al rețelei academice ”Linking Europe at Periphery (LEAP)”.
Luni, 5 septembrie 2022, Consiliul de Administrație al SNSPA a decis, în conformitate cu legislația în vigoare, ca activităţile didactice din noul an universitar 2022-2023 să se desfășoare cu prezența fizică, în sediul universității din Bd. Expoziției 30A.
Joi, 15 septembrie 2022, Centrul pentru promovarea Participării și Democrației din cadrul SNSPA organizează conferința internațională Big Data Analysis – Concepts, Applications and Challenges in Intelligence and Social Sciences”.
Începând din luna iulie 2022, echipa proiectului #AlegeEducația derulează o cercetare, adresată studenților și studentelor din SNSPA, privind parcursul acestora în cadrul studiilor de licență.
SNSPA vă invită la conferința internațională “Socialisms and International Law in the Contemporary World”, desfășurată în perioada 15-16 septembrie 2022, la Casa de Oaspeți “Batiștei” (Str. Emanoil Bacaloglu, nr. 2).
Şcoala Doctorală SNSPA organizează sesiunea de admitere la studii universitare de doctorat în luna septembrie 2022.
În perioada 19-23 septembrie 2022, Universitatea Tehnică din Viena va găzdui Şcoala de vară pe tema Umanismului digital, dedicată masteranzilor și doctoranzilor, care studiază în domeniul ştiinţelor umaniste, sociale, tehnice şi ştiinţelor inginereşti.
În perioada 1 august – 10 septembrie 2022, studenţii SNSPA, înmatriculați la studii de licență, masterat sau doctorat, vor completa online o cerere pentru cazarea în noul an universitar.
În perioadă 1-31 august 2022, secretariatele facultăților nu eliberează documente școlare.
Conf. univ. dr. Crina Rădulescu a fost numită prorector SNSPA, cu responsabilități în domeniul relațiilor internaționale, începând cu data de 1 august 2022.
Prof. univ. dr. Liliana Popescu, prorector al SNSPA, a fost numită Director general al Institutului Diplomatic Român, de către ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Comunitatea SNSPA s-a îmbogățit cu o nouă generație de absolvenți. Am încercat să aflăm de la unii dintre cei mai buni alumni ai universității noastre opiniile lor despre activitățile și proiectele la care au participat.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) anunță lansarea școlii de vară RiEcoLab Summer School, care se adresează studenților, cadrelor didactice si personalului administrativ din SNSPA.
Marți, 19 iulie 2022, au fost afișate rezultatele concursului de admitere la toate programele de licență din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Marți, 19 iulie 2022, s-au afişat rezultatele admiterii românilor de pretutindeni, sesiunea iulie 2022.
Prof. univ. dr. Adrian Pop, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA) şi conducător de doctorat în domeniul Ştiinţe Politice la Şcoala Doctorală a SNSPA, a fost numit membru al Consiliului Consultativ al Rețelei Europene Memorie și Solidaritate.
Joi, 14 iulie 2022, au fost afișate listele studenților SNSPA, care vor beneficia de locuri în taberele studențești. Toate solicitările studenților au fost aprobate.
Echipa din cadrul proiectulului Academic Excellence invită cadrele didactice din SNSPA să participe la două focus-grupuri, organizate online, luni, 11 iulie 2022, și marți, 12 iulie 2022.
Începând din luna iulie 2022, echipa proiectului #AlegeEducația derulează o cercetare, adresată studenților și studentelor din SNSPA, privind parcursul acestora în cadrul studiilor de licență.
Cererile pentru ocuparea unui loc în taberele studenteşti se transmit online, prin completarea unui formular online, în perioada 6 – 10 iulie 2022.
În luna iunie, a avut loc workshop-ul „Profil de cercetător”, organizat în cadrul proiectului de dezvoltare instituțională „Excelență în cercetarea științifică. Dezvoltarea infrastructurii de cercetare interdisciplinară din SNSPA” (EXCELL).
Ești elev/ă în clasa a XII-a sau ești proaspăt absolvent/ă de liceu? Te pasionează științele sociale? Facultatea de Științe Politice te invită să descoperi ce înseamnă viața de student/ă la SNSPA.
Luni, 27 iunie 2022, Institutul de Studii Latino-Americane din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) a organizat masa rotundă “Crisis economicas, sociales y politicas de America Latina y Europa”.
Proiectul a fost conceput și implementat în perioada 2020 – 2022, de un consorțiu de cinci parteneri internaționali din UE, format din SNSPA, Universitatea din Parma, Universitatea din Granada, Universitatea Vilnius și Universitatea Catolică Portugheză.
Ești student(ă) SNSPA? Participă la o nouă întâlnire între studenți și absolvenți ai programelor de licență de la SNSPA, organizată în cadrul proiectului #AlegeEducația.
În perioada 27-28 iunie 2022, Centrul de Studii Europene (SNSPA) organizează, la București, conferința internațională “Found in translation. What’s next for the future of Europe?”, eveniment care va marca finalul activităților din cadrul rețelei Jean Monnet “OpenEUDebate”.
Începând din luna iunie 2022, SNSPA derulează un studiu privind parcursul absolvenților săi de studii de licență și masterat din promoțiile 2020 și 2021.
Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează în perioada 25-28 iulie 2022, în județul Argeș, cea de-a treia ediție a Școlii de Vară.
Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului este creșterea gradului de conștientizare a cercetătorilor din SNSPA cu privire la dezvoltarea și menținerea unor profiluri publice active pe principalele platforme de prezentare a rezultatelor cercetării.
Editura Comunicare.ro vă invită la Salonul internaţional de carte BOOKFEST, ediţia a XV-a, care se desfășoară în perioada 1 – 5 iunie 2022, la Romexpo.
În perioada 20-21 octombrie 2022, Facultatea de Management (SNSPA), alături de Banca Națională a României și Societatea Academică de Management din România, organizează, la București, cea de-a zecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) vine în sprijinul studenților care solicită un loc de cazare pentru perioada care a rămas până la finalul anului universitar în curs.
Luni, 30 mai 2022, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) și Comisia Fulbright Româno-Americană organizează prelegerea “The Economics of the Russia’s War against Ukraine. National, Regional and Global Transformations”, susținută de Jeffrey Sommers, profesor la University of Wisconsin-Milwaukee.
Programul oferă burse cadrelor didactice și cercetătorilor din universități, care intenționează să predea sau să realizeze studii și cercetări în mediul academic american.
Ești student(ă) SNSPA? Participă la prima întâlnire între studenți și absolvenți ai programelor de licență de la SNSPA, organizată în cadrul proiectului #AlegeEducația.
Vineri, 20 mai 2022, ora 19:00, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie (SNSPA) vă invită la ultima întâlnire din cadrul “Serilor de psihanaliză”, evenimente organizate online, împreună cu Asociația Română de Psihoterapie Psihanalitică (ARPP).
Vineri, 13 mai 2022, ora 18:00, Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA vă invită la Seara masteratelor, un eveniment online, destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat în domeniul ştiinţelor politice sau al sociologiei.
Alături de Editura Humanitas, tineri cercetători din SNSPA vor oferi periodic recomandări de lectură, vor elabora recenzii și vor organiza evenimente, care vor aduce în atenția publicului cărți cu și despre migrație.
Departamentul de Științe Politice și Studii Europene din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) anunță scoaterea la concurs a doua posturi de Cercetător Științific 3, pe o perioadă de 36 de luni, începând cu data de 1 noiembrie 2022.
În perioada 9-13 mai 2022, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) vă invită la „Serile Masteratelor SNSPA”, eveniment online destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat.
În perioada 11-20 mai 2022, Facultatea de Administrație Publică organizează cursuri de sinteză, cu prezență fizică, la sediul SNSPA, pentru studenții înmatriculați la studii de licență.
Joi, 19 mai 2022, Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează Ziua Porților Deschise.
Luni, 9 mai 2022, încep înscrierile online la cea de-a doua sesiune de pretestare pentru admiterea la Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA).
Luni, 9 mai 2022, ora 17:00, EU Careers SNSPA, împreună cu CeCOP din cadrul SNSPA, organizează o sesiunea online, cu tema: “Cum poți obține un stagiu sau un job în instituțiile Uniunii Europene”.
Marți, 10 mai 2022, ora 18:30, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) vă invită la Seara masteratelor, un eveniment online, destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat în domeniul dreptului sau al ştiinţelor administrative.
Luni, 9 mai 2022, ora 18:30, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) vă invită la Seara masteratelor, un eveniment online, destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat în domeniul relațiilor internaționale sau al științelor politice.
Joi, 12 mai 2022, ora 18:00, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA vă invită la Seara masteratelor, un eveniment hibrid, destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat în domeniul științelor comunicării.
Miercuri, 11 mai 2022, ora 18:30, Facultatea de Management din cadrul SNSPA vă invită la Seara masteratelor, un eveniment online, destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat în domeniul managementului.
În perioada 9-18 mai 2022, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează cursul modular “Israeli Society and Politics”, susținut de prof. Uriel Abulof de la Universitatea din Tel-Aviv.
Invitatul special al evenimentului este Sebastian Cochinescu, fondator și CEO al companiei americane TailPath, companie care adaugă transparență în lanțurile de distribuție folosind tehnologia blockchain.
Vă dorim ca aceste zile, încărcate de semnificație spirituală, să vă aducă bucurie, liniște și împlinire sufletească. Lumina şi căldura Paștelui să vă lumineze și să vă readucă speranța că binele învinge mereu! Sărbători liniștite!
În perioada vacanței de primăvară, 25-29 aprilie 2022, nu se eliberează acte de studii.
Luni, 18 aprilie 2022, dr. Dan Sultănescu, director de cercetare în cadrul Centrului pentru promovarea Participării și Democrației (SNSPA), a susținut o prezentare despre creșterea populismului în România, în urma pandemiei COVID-19, în cadrul unui webinar, organizat de Mossavar-Rahmani Center for Business and Government, Harvard University.
Marți, 19 aprilie 2022, Facultatea de Științe Politice și Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională (SNSPA), alături de EU Careers Student Ambassadors și EU Staff Ambassadors, organizează o întâlnire între oficiali ai Uniunii Europene și studenți, în cadrul programului EU Back to University.
Vineri, 15 aprilie 2022, ora 19:00, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie (SNSPA) vă invită la cea de-a cincea întâlnire din cadrul “Serilor de psihanaliză”, evenimente organizate online, împreună cu Asociația Română de Psihoterapie Psihanalitică (ARPP).
Termenul de depunere al abstractelor pentru conferinţa ACADEMOS 2022 a fost prelungit până în data de 10 aprilie 2022.
Luni, 11 aprilie 2022, începând cu ora 12:00, GeoEcoMar și SNSPA organizează conferința online de diseminare la nivel regional a rezultatelor proiectului Strategy CCUS, un proiect finanţat de Comisia Europeană în cadrul competiției Horizon 2020 și implementat în perioada 2019-2022.
Miercuri, 13 aprilie 2022, ora 11:00, cadrele didactice, cercetătorii și studenții SNSPA pot participa online la o sesiune de prezentare și instruire pentru accesarea bazelor de date EBSCO Information Services și Cambridge University Press.
Joi, 7 aprilie 2022, începând de la ora 11.00, Karolina Podloucka, Customer Engagement Manager, EBSCO Information Services, va susține online o prezentare a bazei de date Business Source Ultimate, aflată în acces de test în SNSPA.
În perioada 20-21 octombrie 2022, Facultatea de Management (SNSPA), alături de Banca Națională a României și Societatea Academică de Management din România, organizează cea de-a zecea ediție a conferinței internaționale STRATEGICA.
Vă încurajăm să utilizați acest mod simplu de participare la recensământ, alături de membrii familiilor dumneavoastră şi să promovați această acțiune şi îndemn în cercurile din jurul dvs.- rude, prieteni şi cunoştinţe.
Conf. univ. dr. Arpad Todor, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice (SNSPA), a fost numit expert în cadrul Grupului de lucru “Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată a României”, înființat la nivelul Administrației Prezidențiale.
Studenţii şi profesorii SNSPA beneficiază de acces gratuit la una din cele mai mari platforme de statistici și date de piață, STATISTA.
Studenții, masteranzii și doctoranzii SNSPA care doresc să participe la acest forum trebuie să trimită o lucrare/o prezentare în format PowerPoint, la adresa: miruna.troncota@dri.snspa.ro, până la data de 10 aprilie, ora 12:00.
Copiii din Ucraina, găzduiți în căminele SNSPA, continuă să învețe și să se joace. Sala de lectură a devenit un spațiu pentru activități recreative și educaționale, unde cei mici se pot bucura de jocuri și jucării pentru vârsta lor, fișe de colorat, rechizite variate, cântece și poezii „de acasă”.
Pe 22 martie 1999, prof. univ. dr. Vasile Secăreș, Rectorul SNSPA la acel moment, în urma unui concurs public, l-a numit pe Sorin Dragnea Secretar Șef al universității. După 23 de ani, comunitatea academică din SNSPA îl felicită pe Sorin Dragnea pentru activitatea pe care a îndeplinit-o cu profesionalism, implicare și responsabilitate în calitate de Secretar Șef al universității.
Sâmbătă, 26 martie 2022, echipa de cercetare a proiectului “When the Law is Silent: Hate Crime Prosecution and Implicit Bias in Law Enforcement Agencies (SILAW)”, câștigător al primei competiții de granturi CIVICA, vă invită la un eveniment online în cadrul căruia vor fi discutate rezultatele preliminare ale cercetării.
Luni, 21 martie 2022, ora 14:00 EET, Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, va participa online la cursul “Leadership”, organizat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), de lect. univ. dr. Camelia Crișan.
Web of Science Group vă invită la două cursuri online gratuite, adresate tuturor utilizatorilor din SNSPA: studenți, doctoranzi, cadre didactice, cercetători, bibliotecari etc.
Vineri, 18 martie 2022, ora 19:00, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie (SNSPA) vă invită la cea de-a patra întâlnire din cadrul “Serilor de psihanaliză”.
În perioada 9 – 11 martie 2022, 5047 de persoane, respectiv 91% dintre studenții și studentele de la toate structurile academice din cadrul SNSPA, studii universitare de licență și masterat, au răspuns integral la chestionar.
În seria prelegerilor publice Tours d’Europe susținute de CIVICA, SNSPA organizează joi, 17 martie 2022, începând cu ora 18:00, o dezbatere online despre impactul negativ al fake news asupra democrației.
Vineri, 4 martie 2022, SNSPA a arborat drapelul Ucrainei, la sediul universității din Bd. Expoziției 30A, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean şi cu instituțiile de învățământ din Ucraina.
Luni, 7 martie 2022, Women in International Security Romania, în parteneriat cu Eastern and South-Eastern Europe Fanel Network, organizează dezbaterea online cu tema “The Security of the Trans-Atlantic Space. Facing Together Putin’s Aggressive Russia”.
Două documentare realizate de absolvente ale masteratului Studii Vizuale și Societate din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) au fost nominalizate la Premiile Gopo 2022.
Echipele de cercetători din SNSPA sunt implicate în trei din cele șase proiecte câștigătoare ale competiției de granturi de cercetare din cadrul alianței CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale.
Seria de webinarii lunare organizate de Eastern and South-Eastern European (ESEE) Fanel Network continuă cu un eveniment dedicat politicii externe feministe, care se va desfășura miercuri, 2 martie 2022.
Echipa de voluntari Let’s Share!, formată din studenți și angajați din Facultatea de Management (SNSPA), va merge vineri, 4 martie 2022, în vamă cu ajutoare. Puteți dona până joi, 3 martie (inclusiv): haine pentru copii, jucării, alimente neperisabile, apă.
În perioada 28 februarie -18 martie 2022, studenţii SNSPA pot transmite online cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor, pentru semestrul II din anul universitar 2021-2022.
Luni, 28 februarie 2022, de la ora 17:00, Școala Doctorală SNSPA invită studenții, masteranzii, doctoranzii și cadrele didactice din SNSPA la webinar-ul “How to get published in a political science journal?”, susținut de prof. Petr Kopecký, Co-Editor al Revistei East European Politics.
Miercuri, 23 februarie 2022, au început înscrierile online pentru prima sesiune de pretestare organizată de Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA).
Dacă vreţi să primiţi pe mail ultimele știri legate de admiterea la SNSPA, abonaţi-vă la newsletter! Vă vom ține la curent cu cele mai recente informații despre admiterea de anul acesta.
În luna iulie 2022, SNSPA organizează admiterea la programele de masterat, în mediul online, prin intermediul platformei admitere.snspa.ro.
Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) vă invită la cursul modular “Israel’s Defence Policy: The Limits of Military Power”, susținut de prof. Eitan Barak.
Vineri, 25 februarie 2022, ora 19:00, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie (SNSPA) vă invită la cea de-a treia întâlnire din cadrul “Serilor de psihanaliză”.
Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) anunță organizarea unei noi ediții a cursului online gratuit “Disinformation step by step”, dedicat atât profesorilor, cât și studenților din SNSPA, interesați de combaterea dezinformării.
Webinarul, organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, va avea loc luni, 21 martie 2022, de la ora 19:00 și îl are ca invitat pe Radu Georgescu, Chairman of the Board Seedblink.
Concursul se desfășoară în perioada 1 – 28 februarie 2022.
Toate sesiunile se desfășoară online și se adresează tuturor utilizatorilor resurselor de documentare electronică din SNSPA: studenți, doctoranzi, cadre didactice, cercetători, bibliotecari etc.
În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2022, SNSPA, prin Facultatea de Comunicare și Relații Publice, în parteneriat cu European Network of Aging Studies și North American Network of Aging Studies, organizează conferința internațională “Narratives and Counter-Narratives of Aging and Old Age: Reflexivity in Aging Studies”.
Este simplu să ai idei de business, dar nu este ușor să implementezi: ai nevoie de cunoștințe, aptitudini, tutori, mentori și buget. Poți găsi toate acestea dacă te înscrii să faci parte din grupul studenților care vor fi tutoriați și mentorați în cadrul proiectului Kickstart Student!
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va organiza, în perioada 21 – 25 martie 2022, o serie de activități de educație financiară în cadrul Global Money Week 2022, o inițiativă globală de educație financiară sub egida OECD.
Vineri, 18 februarie 2022, de la ora 12.00, cadrele didactice, cercetătorii și studenții SNSPA pot participa online la o sesiune de instruire privind conținutul, modul de utilizare și instrumentele oferite de resursele electronice de documentare.
Prin decizia prim-ministrului Nicolae Ciucă, la propunerea ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrație, lect. univ. dr. Alexandru-Mihai Ghigiu, prorector al SNSPA, a fost numit în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Institutului Național de Administrație.
În perioada 21-24 septembrie 2022, Facultatea de Științe Politice (SNSPA) organizează conferința internațională ACADEMOS. Tema celei de-a opta ediții a conferinţei este “Challenges of the Contemporary Global Crises”.
Conf. univ. dr. Cătalin Augustin Stoica și lector univ. dr. Radu Umbreș, cadre didactice în cadrul Departamentului de Sociologie al Facultății de Științe Politice (SNSPA), au făcut parte dintr-un proiect de cercetare desfășurat în 67 de țări la începutul pandemiei (aprilie-mai 2020).
Prof. univ. dr. Andrei Țăranu, prodecan al Facultății de Științe Politice, a efectuat o vizită în Germania, unde a discutat cu reprezentanții conducerii Hertie School din Berlin despre consolidarea legăturilor de cercetare între cele două instituții partenere în cadrul alianței CIVICA.
Vineri, 14 ianuarie 2022, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) vă invită la cea de-a doua întâlnire din cadrul “Serilor de psihanaliză”.
Proiectul “Transnational Advocacy Networks and Corporate Accountability for Major International Crimes (CORPACCOUNT)”, coordonat de lect. univ. dr. Raluca Grosescu, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice, este câștigător al Grantului de Excelență Europeană, European Research Council.
Vă dorim Sărbători liniștite, cu bucurie, speranță și dorințe împlinite. Să avem un An Nou reușit și să ne revedem cu bine!
Peste 800 de studenți din toate alianțele universitare europene s-au înscris pentru a participa la prima ediție a European Student Assembly. Evenimentul se va desfășura la Strasbourg, în martie 2022.
În perioada vacanței de iarnă, puteţi transmite solicitarea dvs. pe adresa rectorat@snspa.ro și vă puteți adresa secretariatelor facultăților, conform informațiilor afișate pe website-urile acestora.
Volumul, editat de Florina Pînzaru și Alexandra Zbuchea, prezintă contribuții ale doctoranzilor în domeniul Management și poate fi consultat pe platforma LevelUp.
Miercuri, 15 decembrie 2021, Centrul de Studii Europene din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) organizează dezbaterea online “Enhancing the Role of the Western Balkans in the Future of Europe”.
Evenimentul este deschis oficialilor europeni, reprezentantelor autorităților publice, membrelor comunității academice, jurnalistelor, activistelor pentru drepturile omului și altor părți interesate.
În perioada 13-17 decembrie 2021, SNSPA organizează online o serie de prelegeri, cu speakeri de top, sub umbrela Bucharest Security Conference (BSC), care vizează creșterea rezistenței tinerei generații în fața dezinformarii și știrilor false.
Luni, 6 decembrie 2021, lect. univ. dr. Bogdan Bucur, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice (SNSPA), a primit premiul „Dimitrie Gusti” al Academiei Române pentru volumul „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”.
Vineri, 10 decembrie 2021, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) vă invită la prima întâlnire din cadrul “Serilor de psihanaliză”.
“Serile climei” reprezintă una din activitățile organizate de către TERRA Mileniul III, Asociația Reper 21 și SNSPA, prin proiectul ”Angajament pentru Climă”, finanțat de Active Citizens Fund România.
În perioada 6-10 decembrie 2021, SNSPA organizează a doua ediție a “SNSPA International Week”, în cadrul căreia profesori, lectori și specialiști din străinătate vor susține online cursuri interactive și workshop-uri pentru studenții SNSPA.
SNSPA și Central European University, universități din cadrul consorțiului educațional CIVICA, au oferit studenților masteranzi un curs comun, cu titlul “Gendering Illiberalism”. Cursul a fost proiectat și predat de prof. dr. Andrea Pető (CEU) și lect. univ. dr. Alina Dragolea (SNSPA).
Ești student/studentă SNSPA și îți place sportul? Cheamă-ți colegii din SNSPA și formează o echipă care poate concura pentru universitatea noastră în cadrul competițiilor sportive CIVICA, organizate la Paris, în februarie 2022.
În perioada 3-7 decembrie 2021, profesori ai Facultății de Științe Politice organizează sesiuni de consiliere și orientare în carieră, adresate elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, care doresc să se formeze în domeniile socio-umane.
În perioada 6-10 decembrie 2021, SNSPA organizează a doua ediție a “SNSPA International Week”, în cadrul căreia profesori, lectori și specialiști din străinătate vor susține online cursuri interactive și workshop-uri pentru studenții SNSPA.
Echipa proiectului “Academic Advance: dezvoltarea capacității de cercetare interdisciplinară de excelență a SNSPA în domeniul Management” a lansat luni, 29 noiembrie 2021, platforma Academic Advance Research Hub.
Lect. univ. dr. Bogdan Bucur, cadru didactic al Facultății de Științe Politice (SNSPA), a fost distins de către Președintele României cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”.
De aproape 10 ani, generozitatea și bucuria de a dărui cadouri celor aflați în suferință au devenit valori de referință ale voluntarilor din cadrul Let’s Share!, studenți inimoși din cadrul Facultății de Management.
Marți, 7 decembrie 2021, de la ora 19:00, va avea loc online sesiunea de consiliere și orientare în carieră, dedicată programului de studii “Sociologie”.
Luni, 22 noiembrie 2021, au fost afișate listele cu studenţii bursieri în semestrul I, anul universitar 2021-2022.
Episodul 5 al seriei 2 de podcast-uri “Over to Europe”, lansată de CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale, îl are ca invitat pe Alexandru Cârlan, cadru didactic la Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA).
Facultatea de Management din SNSPA este co-organizatoare a celei de-a nouăsprezecea ediții a conferinței științifice internaționale “Current Challenges for Human Activity” an Interdisciplinary Approach.
Luni, 6 decembrie 2021, de la ora 19:00, va avea loc online sesiunea de consiliere și orientare în carieră, dedicată programului de studii “Psihologie”, din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA).
Evenimentul, organizat marți, 23 noiembrie 2021, este deschis tuturor reprezentantelor autorităților publice, membrelor comunității academice, jurnalistelor, activistelor pentru drepturile omului și altor părți interesate.
În perioada decembrie 2021 – mai 2022, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) vă invită la “Seri de psihanaliză”, întâlniri lunare, organizate împreună cu Asociația Română de Psihoterapie Psihanalitică.
Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) și Reprezentanța Comisiei Europene în România va propun o întâlnire cu experți, din varii domenii, care se confruntă cu provocarea schimbărilor climatice în România.
Vineri, 3 decembrie 2021, de la ora 18:00, va avea loc online sesiunea de consiliere și orientare în carieră, dedicată programului de studii “Relații internaționale și Studii europene”, din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA).
Vineri, 3 decembrie 2021, de la ora 18:00, va avea loc online prima sesiune de consiliere și orientare în carieră, dedicată programului de studii “Științe politice”, din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA).
Echipa Eastern and South Eastern Europe (ESEE) FANEL Network organizează conferința academică internațională `The Other Europe? Resilience and Assertiveness in Our Region`, care va avea loc online în perioada 14-15 ianuarie 2022.
Ionelia Hîrju, studentă SNSPA, va reprezenta Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în cadrul CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale.
În prezent, pe agenda internațională de cercetare și inovare a SNSPA, se află două proiecte colaborative de cercetare, care se încadrează în domeniile cheie propuse în cadrul aliantei CIVICA.
Pentru ca trupa de teatru a SNSPA să fie completă, va fi organizată a doua parte a castingului, la care sunt aşteptaţi doar băieţi, studenţi SNSPA, cu talent actoricesc.
Miercuri, 10 noiembrie 2021, studenții SNSPA sunt invitați la o întâlnire online cu absolvenți ai Facultății de Științe Politice, de la programele de studii: Științe Politice, Relații internaționale și Studii europene, Sociologie și Psihologie.
Prof. univ. dr. Adrian Miroiu, conducător de doctorat în cadrul SNSPA, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, prin vot secret, în cadrul Adunării Generale, organizată miercuri, 27 octombrie 2021.
Vineri, 22 octombrie 2021, Centrul de Drept Public și Științe Administrative (SNSPA) a organizat cea de-a XIV-a Conferință anuală, cu tema: “Democrație, constituție și spațiu administrativ în secolul XXI”.
Continua#Educația. Participă la activități care să îți ofere oportunități de dezvoltare, învață să deschizi ușile de acces pe piața muncii pentru a-ți crește șansele de angajare.
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) implementează un nou proiect alături de UEFISCDI, în cadrul programului “Proiecte de cercetare exploratorie – PCE2021”.
În perioada 21-22 octombrie 2021 va avea loc cea de-a noua ediție a conferinței internaționale STRATEGICA. Shaping the Future of Business and Economy.
Dacă îți dorești să faci parte din trupa de teatru a SNSPA, înscrie-te, până pe 30 octombrie 2021, la adresa de e-mail adriana.titieni@snspa.ro.
În anul universitar 2021-2022, SNSPA va fi reprezentată de Mihai-Vlad Turcu, student al Facultății de Științe Politice (SNSPA), care va ocupa pozitia de student ambasador la EU Careers.
În perioada 10-12 octombrie 2021, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) vă invită la cea de-a IX-a ediție a conferinței anuale de studii israeliene, intitulată “Israel in a Changing World – Domestic and International Perspectives and Practices”.
Suntem la începutul unui an universitar care vine cu multe provocări și care ne va pune pe toți – ca indivizi, ca membri ai comunității academice, ca societate – la încercare.
În acest interviu, lect. univ. dr. Alexandru Mihai Ghigiu, prorector al SNSPA, ne vorbește despre prioritățile SNSPA în cadrul alianței europene CIVICA.
Structurile academice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) vor marca începerea noului an universitar 2021-2022 prin organizarea unor evenimente online, dedicate studenților și cadrelor didactice.
Studenții SNSPA care au depus cerere de cazare și se regăsesc în listele publicate se pot prezenta la căminul unde au fost repartizați, începand de miercuri, 29 septembrie 2021, în intervalul orar: 9:00-17:00.
Cursul „Strategic Communication in the Context of Security and Defence” a fost organizat în format hibrid, cu un număr de 81 de cursanți, reprezentanți ai structurilor de decizie şi specialiştilor în comunicare strategică din cadrul statelor membre UE, instituţiilor şi agenţiilor UE, precum şi din state terţe, incluse în Politica europeană de vecinătate.
În perioada 9-10 decembrie 2021, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) va organiza a IX-a ediție a conferinței Smart Cities (Orașul Inteligent). Participarea la conferință este deschisă cadrelor didactice, factorilor de decizie politică, practicienilor, cercetătorilor și studenților din toate domeniile științelor administrative – și nu numai.
Cerere online pentru cazarea studenţilor străini aflați deja în România (români de pretutindeni, cetățeni din state UE și non-UE) și a studenților proveniți din centrele de plasament. Cerere online pentru cazarea studenţilor SNSPA care doresc să beneficieze de un loc în cămin pe parcursul celui de-al doilea semestru
SNSPA, alături de Universitatea ,,Borys Grinchenko” din Kiev, Academia de Administrație Publică din Chișinău, Universitatea de Stat ,,Shota Rustaveli” din Batumi și Universitatea Europeană de Ştiinţe Umaniste de la Vilnius, vă invită să participați la dezbaterea “Modern Law: International Dimension and National Experience”.
Cursul “Gendering Illiberalism” este organizat în cadrul consorțiului universitar CIVICA și este deschis pentru toți studenții și studentele care urmează un program de masterat la SNSPA.
Evenimentul are ca scop principal creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța comunicării strategice (StratCom) și rolul acesteia în afacerile europene de zi cu zi, cu accent pe utilizarea în mediul politicii de securitate și apărare comune.
De 5 ani partener al evenimentului, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA), prin Centrul de Studii Europene, se alătură și în acest an inițiativei, printr-o serie de interviuri realizate cu cercetători din SNSPA.
Cel mai bun film al Secțiunii România a fost considerat „Noi împotriva noastră”, regia Andra Tarara, absolventă a masteratului Studii Vizuale și Societate, de la Facultatea de Științe Politice (SNSPA).
Tu ce faci atunci când simți nevoia de o schimbare? Noi o construim și te invităm să încerci să faci și tu la fel!
Festivalul internațional de film documentar de la Sibiu, ASTRA FILM FESTIVAL, a debutat duminică, 5 septembrie 2021, la Sibiu, și se desfășoară în aer liber, în săli de cinema și online, în perioada 5-12 septembrie 2021.
Şcoala Doctorală SNSPA organizează sesiunea de admitere la studii universitare de doctorat în luna septembrie 2021.
În luna septembrie 2021, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) se va desfăşura o nouă sesiune de admitere online, în limita locurilor disponibile.
În această perioadă, secretariatele facultăților nu eliberează documente școlare.
Miercuri, 21 iulie 2021, s-au afişat rezultatele admiterii românilor de pretutindeni, sesiunea iulie 2021.
Miruna Butnaru Troncotă a fost aleasă membră a Board-ului Executiv al Comitetului de Cercetare “European Unification”, în cadrul celei de-a 26-a ediții a World Congress of Political Science.
Vineri, 16 iulie 2021, au fost afișate listele studenților SNSPA, care vor beneficia de locuri în taberele studențești.
Cererile pentru ocuparea unui loc în taberele studenteşti se transmit online, prin completarea unui formular online, în perioada 6 – 11 iulie 2021.
Sesiunea de coaching şi dezvoltare personală: „TU ÎȚI ALEGI VIITORUL: iCHOOSE” este susținută de conf. univ. dr. Mădălina Cocoșatu și drd. Ioana Andreea Dogeanu.
Continua#Educația. Participă la activități care să îți ofere oportunități de dezvoltare, învață să deschizi ușile de acces pe piața muncii pentru a-ți crește șansele de angajare.
Sesiunea de coaching şi dezvoltare personală: „TU ÎȚI ALEGI VIITORUL: iCHOOSE” este susținută de conf. univ. dr. Mădălina Cocoșatu și drd. Ioana Andreea Dogeanu.
Luni, 28 iunie 2021, echipa de experți din cadrul proiectului “SNSPA – educaţie incluzivă şi acces pe piaţa muncii”, Continuă#Educaţia vă invită la Webinarul Critical Thinking, dedicat studenților și elevilor.
Raportul prezintă principalele rezultate ale unei cercetări calitative, pe tema muncii în sectorul îngrijirii vârstnicilor din Italia, în contextul migrației din România și Republica Moldova.
CIVICA se încadrează în strategia de internaționalizare a Școlii Doctorale SNSPA și deschide calea către un viitor spre care putem privi cu mai mare încredere.
Joi, 17 iunie 2021, Institute for Global Digital Policies, centru de cercetare și analiză din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA), organizează dezbaterea “Carta Drepturilor Digitale”.
Miercuri, 16 iunie 2021, Ministerul Afacerilor Externe și SNSPA vă invita la conferința de lansare a proiectului „Planificare strategică privind consolidarea rezilienţei în faţa dezinformarii şi a ameninţărilor de tip hibrid”.
Evenimentul le va oferi participanților ocazia de a urmări o serie de prezentări pasionante, un adevărat periplu cultural și educațional prin 17 secole de istorie și tradiție.
Miercuri, 16 iunie 2021, Departamentul de Relaţii Internaţionale și Integrare Europeană (SNSPA) şi Centrul de Studii Europene asupra Migrației Umane organizeazǎ cea de-a doua conferinţă tematică din cadrul proiectului STEP UP.
Programul oferă burse cadrelor didactice și cercetătorilor din universități, centre și institute de cercetare, care doresc să predea sau să realizeze studii și cercetări în mediul academic american.
Votul pentru alegerea reprezentanților în CSUD se va desfășura miercuri, 16 iunie 2021, în intervalul 11.00 – 16.00, la sediul SNSPA din Bd. Expoziției nr. 30A, Sala Multifuncțională.
În perioada 21-26 iunie 2021, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană organizează Școala de vară “The Post-Covid Regional and Transnational Challenges”.
Lect. univ. dr. Antonia Colibasanu este analist geopolitic și coordonează la SNSPA programul de masterat “Politică și economie europeană”, din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană.
Înaintea conferinței CIVICA, “Digitalisation and the Future of Higher Education”, organizată joi, 3 iunie 2021, prof. univ. dr. Adrian Curaj, şef al Catedrei UNESCO pentru Politici în Ştiinţă şi Inovare la SNSPA, examinează modul în care schimbările tehnologice provoacă universitățile să se adapteze.
Joi, 3 iunie 2021, CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale, organizează online conferința „Digitalizarea și viitorul învățământului superior“. Evenimentul are ca temă tendințele emergente care modelează domeniul educației în perioada post-COVID.
Joi, 3 iunie 2021, studenții Masteratului “Latin American Studies” din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană vă invită la masa rotundă „Strategii și politici publice de vaccinare anti-Covid în Chile și Mexic”.
Echipa Masteratului de Politică și Economie Europeană vă invită la o nouă întâlnire, organizată în cadrul seriei de cursuri-eveniment, la care participă experți în geopolitică și diplomația economică europenă contemporană.
Termenul limită pentru trimiterea propunerilor de lucrări la conferința internațională STRATEGICA 2021 este 20 iunie 2021.
Despre oportunitățile pe care alianța educațională CIVICA le aduce tinerilor, în interviul realizat cu Mihai Dragoș, consilier al rectorului SNSPA și vicepreședinte în cadrul Consiliului Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei.
Miercuri, 19 mai 2021, au fost anunțați câștigătorii primei competiții de granturi de cercetare, destinată universităților partenere din cadrul alianței CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale.
Joi, 13 mai 2021, SNSPA îi invită pe liceeni la dezbaterea online “#StudentSNSPA la Universitatea Europeană de Științe Sociale – CIVICA. Descoperă universitatea viitorului”.
În perioada 13-14 mai 2021, Centrul de Studii Europene va organiza „LEAP Postgraduate Conference – Assessing the Europe 2020 Agenda and Beyond”.
În perioada 11-12 mai 2021, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană organizează, în parteneriat cu War Studies University din Polonia – Faculty of National Security, conferința internațională “Security and Forecasting 2021 – Challenges for the State and International Security”.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) celebrează Ziua Europei, marcând trecerea a 71 de ani de la primul pas înspre proiectul comun european.
În perioda 31 mai-11 iunie 2021, Scoala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) va găzdui online a doua ediție a SIDI – School on Internet Governance, Digital Policies and Innovation.
La conferință vor participa istorici, politologi, experți în domeniul comunicării, în prevenirea dezinformării și analizei discursului, din Cehia, Estonia, Germania, Polonia, Rusia, România, Slovacia, SUA și Ungaria.
Apartenența SNSPA la consorțiul educațional CIVICA creează pentru studenții noștri oportunități de interacțiune și colaborare cu colegi din întreaga Europă.
Joi, 22 aprilie 2021, echipa Masteratului de Studii Latino-Americane vă invită la o întâlnire despre progresul, dar și provocările relației UE-Cuba în secolul XXI.
Invitatul special a evenimentului este lector univ. dr. Marius Lazăr, cadru didactic la Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.
Vineri, 23 aprilie 2021, Facultatea de Administrație Publică organizează masa rotundă “Cariera în administrația europeană. De la deziderat la concret”.
Luni, 12 aprilie 2021, ora 12:00, Mircea Geoana, Secretar General Adjunct al NATO, va participa online la cursul “Leadership”, organizat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA).
Miercuri, 14 aprilie 2021, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană organizează online un curs-eveniment în cadrul Masteratului Relații Internaționale și Integrare Europeană, având-o invitată pe Roxana Puia, directoare de marketing în cadrul Asociației Environ.
Marți, 25 mai 2021, Facultatea de Comunicare și Relații Publice organizează online cea de-a XIX-a ediție a sesiunii de comunicări științifice “ComunicarTe”.
Marți, 13 aprilie 2021, ora 18.00, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană organizează online un curs-eveniment în cadrul Masteratului Security&Technology, avându-l invitat pe Augustin Jianu, fost ministru al comunicațiilor și societății informaționale.
Acest serviciu este adresat doctoranzilor, cercetătorilor, cadrelor didactice și oamenilor de știință care doresc să își publice lucrările la o editură recunoscută pe plan internațional.
Conferința va avea loc online în perioada 21-22 octombrie 2021.
Miercuri, 24 martie 2021, ora 17:00, Facultatea de Științe Politice și Eastern and South-Eastern Europe Fanel Network (ESEE Fanel) organizează online dezbaterea “Why is the #MeToo Movement (or its Denial) Part of International Politics?”.
Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, Președintele Senatului SNSPA și de conf. univ. dr. Mihai Cercel, coordonatorul Masteratului “Diplomație și negocieri”.
Erasmus merge mai departe! Marți, 16 martie 2021, ora 11:00, Biroul Erasmus+ din cadrul SNSPA organizează online un eveniment de informare despre stagiile Erasmus+ dedicate studenților.
Evenimentul este moderat de prof. univ. dr. Liliana Popescu, prorector SNSPA și de lect. univ. dr. Măriuca Constantin, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice.
Invitata specială a evenimentului este Olivia Toderean, director general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Tema evenimentului este “Strategie și Economie: Inițiativa celor Trei Mări”.
În urmă cu un an, SNSPA, în parteneriat cu UEFISCDI şi Camera de Comerț și Industrie a României, a dat startul unui proiect care a reprezentat o noutate pentru România – un accelerator de politici publice.
SNSPA a stabilit calendarul privind acordarea burselor în semestrul al II-lea, anul universitar 2020-2021. Toate categoriile de burse se acordă numai pe bază de cerere.
Cadrele didactice și tinerii cercetători de la universitățile membre CIVICA (Bocconi, CEU, EUI, Hertie, LSE, Sciences Po, SNSPA, SSE) sunt invitați să depună propuneri pentru proiecte de cercetare. Termen limită de înscriere: 23 martie 2021.
Evenimentul, organizat vineri, 26 februarie 2021, începând de la ora 16:00, va reuni experți, profesori și practicieni care vor aborda efectele pandemiei asupra educației.
Începând din 22 februarie 2021, când va debuta cel de-al doilea semestru la SNSPA, toate cursurile se vor desfășura în sistem online, pe platformele de tip e-learning ale facultăților.
În cadrul programului, veti intra în contact cu leaderi ai domeniilor lor de expertiză, care vor oferi exemple concrete de proiecte Smart City implementate cu succes în țară și în străinătate – proiecte în care aceștia au avut rol activ în implementarea lor.
Articolul prezinta cinci aspecte interculturale sau crosculturale de luat în considerare atunci când interacționăm într-o comunitate precum cea a Universității noastre europene.
Această întâlnire a jucat un rol important în stabilirea liniilor directoare ce urmează să fie dezbătute în cadrul celei de-a XVI-a ediții a conferinței generale a IAU, care va fi amânată, pentru luna octombrie 2022.
Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) a început înscrierile online pentru programul postuniversitar “Audit intern și guvernanță”.
Data limită pentru completarea formularului: 7 februarie 2021.
Ceremonia de decorare a avut loc vineri, 15 ianuarie 2021, la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii.
Facultatea de Comunicare și Relații Publice organizează seria întâlnirilor #CEMTalks, la care participă invitați speciali, din industrii creative, agenții, presă, publicitate, PR și artiști.
Seria de evenimente din anul 2021 este deschisă de un invitat special: E.S. George Cristian Maior, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.
Vă dorim sărbători liniștite, cu bucurie, speranță și dorințe împlinite. Să avem un an nou reușit și să ne revedem cu bine!
În perioada 11-16 ianuarie 2021, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) organizează Școala de Iarnă „A New American Era and Old Challenges in the Eastern Mediterranean”.
În această perioadă nu se eliberează acte de studii (diplome, suplimente la diploma, situaţii şcolare). Vacanță placută!
Conf. univ. dr. Crina Rădulescu, prodecan al Facultății de Administrație Publică, a fost aleasă vicepreședinta Senatului SNSPA, în ședința organizată joi, 17 decembrie 2020.
Editura Comunicare.ro lansează o nouă lucrare a prof. univ. dr. Paul Dobrescu,”Dragonii dezvoltării: Revine istoria pe supercontinentul euroasiatic?”.
În perioada 7-10 decembrie 2020, 26 de profesori și specialiști din 17 țări de pe toate continentele au susținut online cursuri interactive și workshop-uri pentru studenții SNSPA.
Invitata specială a evenimentului este Diana – Alexandra Codău, Director General, Direcția Generală Comerț Exterior, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Prof. univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Doctor Honoris Causa al SNSPA, a primit din partea Academiei Române premiul “Petre S. Aurelian” pentru lucrarea “Capitalul în România postcomunistă”.
În perioada 3-4 decembrie 2020, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) va organiza a VIII-a ediție a conferinței Smart Cities (Orașul Inteligent).
Proiectul a vizat informarea și conștientizarea publicului cu privire la rezultatele și beneficiile concrete ale fondurilor europene și ale politicii de coeziune în România.
Dezbaterea va urmări identificarea unor căi prin care SNSPA poate să vină în întâmpinarea nevoilor viitorilor studenți și studente, din toate mediile socio-economice, dar în special cele defavorizate.
Culture Mix, centrul cultural al Facultății de Management (SNSPA), îi invită pe studenții SNSPA să participe online la un curs de creative writing.
Taylor and Francis oferă acces gratuit, începând cu data de 23 noiembrie 2020 şi până la sfârșitul anului 2020, la colecția de reviste din cele 3 mari domenii: medicină, tehnologie și științe umaniste.
Carnetele și legitimațiile completate și vizate vor fi distribuite doar către studenții care au completat formularul online și care au respectat cerințele privind fotografia încărcată, utilizată pentru carnet și legitimație.
Invitatul special al evenimentului este Arthur den Hartog, Adjunct al Șefului Misiunii Diplomatice al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România.
În perioada 13-14 noiembrie 2020, SNSPA organizează cea de-a cincea ediție a Bucharest Security Conference, cu sprijinul NATO și cu participarea Ministerului Afacerilor Externe și a Ministerului Apărării Naționale.
Până la sfârșitul anului 2020, studenţii şi profesorii SNSPA beneficiază de acces gratuit la patru baze de date EBSCO.
SNSPA marchează 25 de ani de la asasinarea fostului premier Yitzhak Rabin, printr-un eveniment organizat de Centrul de Studii Israeliene “Theodor Herzl”.
SNSPA şi Ministerul Afacerilor Externe îi invită pe studenții SNSPA să participe la prezentarea proiectului de Strategie naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură.
Studiul presupune completarea unui chestionar online pe baza căruia vom analiza inserţia absolvenţilor pe piaţa muncii şi corelarea pregătirii lor cu cerinţele locurilor de muncă.
Programul oferă burse cadrelor didactice și cercetătorilor din universități, centre și institute de cercetare, care doresc să predea sau să realizeze studii și cercetări în mediul academic american.
În perioada 3-4 decembrie 2020, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) va organiza cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Smart Cities (Orașul Inteligent).
Vineri, 23 octombrie 2020, Centrul de Drept Public și Științe Administrative a organizat cea de-a XIII-a Conferință anuală, cu tema: “Impactul cercetării de excelență în științele administrative asupra reglementărilor și practicii administrației publice”.
Seria de evenimente se va deschide joi, 29 octombrie 2020, ora 17:30, cu o discuție despre etichetă și protocol în diplomația economică.
Autoritățile publice teritoriale și locale din întreaga lume se confruntă cu provocări uriașe în pregătirea și coordonarea răspunsurilor imediate la efectele pandemiei, dar și în planificarea strategiilor de recuperare post-COVID-19.
Academic Complete oferă o colecție accesibilă, de aproximativ 150.000 de cărți electronice multidisciplinare, cu acces nelimitat, multi-utilizatori, instrumente de cercetare puternice și descărcări de capitole fără DRM.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) lansează concursul de clipuri video “SNSPA și CIVICA”, destinat tuturor studenților universității. Premiul acordat în cadrul Concursului constă în obținerea titului de Student Ambasador CIVICA.
Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne, Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel România organizează un concurs de filme de scurt metraj „România fără corupţie”, în cadrul proiectului #Integritate 2020.
În cadrul programului, veti intra în contact cu leaderi ai domeniilor lor de expertiză, care vor oferi exemple concrete de proiecte Smart City implementate cu succes în țară și în străinătate – proiecte în care aceștia au avut rol activ în implementarea lor.
Cătălin Augustin Stoica și Radu Umbreș, cadre didactice în cadrul Departamentului de Sociologie al Facultății de Științe Politice, au publicat în European Societies, un articol cu privire la factorii care îi determină pe unii oameni să creadă în teorii ale conspirației cu privire la COVID-19.
În perioada 15-16 octombrie 2020, Facultatea de Management a organizat cea de-a opta ediție a conferinței academice internaționale STRATEGICA, în parteneriat cu Banca Națională a României și Societatea Academică de Management din România.
Marți, 20 octombrie 2020, vom organiza o întâlnire online în cadrul căreia urmărim să prezentăm profesorilor și profesoarelor de științe sociale oferta educațională a SNSPA și perspectivele de carieră din domeniu.
Te uiți mult la filme? La seriale? Iți distrezi prietenii? Ești visător/melancolic? Ai făcut parte dintr-o trupă de teatru?
Suntem cu toții parte a unei familii academice de al cărei nume suntem mândri și care ne obligă, pe toți – studenți, profesori, cercetători, membri ai aparatului administrativ – să ne reinventăm permanent și să facem educație de calitate.
Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează concurs de admitere la studii postdoctorale.
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) vă urează succes în noul an universitar!
Perioada de înmatriculare este 28 – 30 septembrie 2020.
Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis organizarea unei sesiuni de finalizare a studiilor pentru absolvenții testați pozitiv pentru COVID-19 în perioada sesiunii de vară.
Joi, 10 septembrie 2020, studenţi şi absolvenţi SNSPA lansează “Insight Inn”, un volumul colectiv “conceput” în timpul pandemiei COVID-19.
SNSPA organizează admiterea la studiile universitare de doctorat, în mediul online, prin intermediul platformei admitere.snspa.ro.
Şcoala Doctorală SNSPA organizează sesiunea de admitere la studii universitare de doctorat în luna septembrie 2020.
Marți, 25 august 2020, Institutul pentru Studierea Evenimentelor Extreme (SNSPA) organizează dezbaterea online “The Pandemic: How Societies Respond to it!”.
Timp de 5 zile, experți în comunicare, securitate, apărare și dezinformare vor discuta la București despre principalele puncte ale strategiei globale de politică externă şi de securitate a Uniunii Europene.
În această perioadă, secretariatele facultăților nu eliberează documente școlare.
Centrul de Studii Israeliene “Theodor Herzl” din cadrul SNSPA organizează cea de-a doua Școală de vară internațională, intitulată “Israel on Global Political Scene”.
Candidaturile pentru funcția de decan se depun în perioada 20 – 22 iulie 2020.
Candidaturile pentru membru în consiliul departamentului și pentru funcţia de director de departament se depun în perioada 27 iulie – 7 august 2020.
Anul acesta, SNSPA marchează cea de-a cincea aniversare a primei ediții a conferinței Bucharest Security Conference (BSC).
Rectorul SNSPA a transmis un mesaj cu ocazia aniversării a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi SUA.
Studenţii SNSPA care au cărţi împrumutate de la Biblioteca SNSPA sunt rugaţi să le returneze.
SNSPA a demarat o ampla campanie de implementare a unor măsuri de prevenție, în vederea întoarcerii în sediile SNSPA a personalului administrativ, odată cu expirarea stării de urgență.
Sesiunea online de instruire pentru utilizarea bazelor de date EBSCO și Cambridge se va desfășura miercuri, 20 mai 2020, de la ora 18:00 și va dura aproximativ o oră.
Comitetul de Organizare al Conferinței Internaționale Semiosis in Communication: Culture, Communication and Social Change anunță reprogramarea evenimentului pentru primăvara anului viitor, respectiv în perioada 27-30 mai 2021.
SNSPA lansează o nouă competiție pentru bursele de cercetare „Spiru Haret” pentru investigarea diasporei românești, cofinanțate de SNSPA și UEFISCDI.
Autorii raportului, Bogdan Florian și Sebastian Țoc, sunt cadre didactice în cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA).
Ești student/studentă SNSPA și vrei să studiezi într-o universitate din străinatate? Acum ai această șansă, prin intermediul mobilităților Erasmus+.
Sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă lumină în suflet și să vă găsească sănătoși!
Vrem să mulțumim tuturor profesorilor, personalului administrativ, studenților și absolvenților pentru tot sprijinul pe care l-au oferit comunității SNSPA și societății noastre în această perioadă dificilă.
Pe perioada stării de urgență, studenții SNSPA vor putea contacta secretariatele facultăților doar prin intermediul adreselor de e-mail.
Biblioteca SNSPA vă oferă posibilitatea de a verifica lucrările de licență și disertațiile în sistemul antiplagiat.
Platforma pentru înscrierile online, admitere.politice.ro, rămâne deschisă. Vom reveni cu noul calendar al primei sesiuni de pretestare imediat ce activitatea didactică din SNSPA va fi reluată.
Termenul limită pentru trimiterea abstractelor a fost prelungit până la data de 15 aprilie 2020.
Coordonatorii Barometrului Industriei au luat decizia de a suspenda apariția acestuia, având în vedere situația actuală generată de pandemia de Covid-19.
Vă puteti crea un cont de acces mobil pentru a accesa resursele abonate de SNSPA de la distanță, de acasă.
Toate informările deja publicate, precum și cele care vor urma, pot fi accesate la adresa snspa.ro/coronavirus.
Toți studenții SNSPA vor accesa aceste platforme pentru a putea îndeplini condițiile necesare intrării în examen.
Studenții SNSPA vor putea contacta secretariatele facultăților doar prin intermediul următoarelor adrese de e-mail.
#ComunicămPentruIuliana este un eveniment în cadrul căruia încercăm să-i fim alături Iulianei Vasilache, studentă SNSPA.
Laboratorul academic este organizat de Facultatea de Administrație Publică, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Joi, 12 martie 2020, Facultatea de Științe Politice organizează dezbaterea pe marginea cărții „Despre creierul femeii și alți demoni. Antologia textelor Sofiei Nădejde”.
Cei doi studenți vor reprezenta SNSPA în cadrul CIVICA, Universitatea Europeană de Științe Sociale.
Ministerul Educației și Cercetării anunță că baza de date în care sunt indexate toate tezele de doctorat, susţinute începând cu anul 2016, urmează sa fie făcută publică.
Un hotspot pentru idei, cunoaștere şi bună-guvernare.
Programul postuniversitar de educație permanentă de tip specializare “Audit Intern și Guvernanță” este organizat de Facultatea de Administrație Publică (SNSPA).
Accesaţi admitere.politice.ro în perioada în care se desfăşoară înscrierile, deschideţi un cont de utilizator şi completaţi câmpurile obligatorii.
Premiul acordat constă în obținerea titului de Student Ambasador CIVICA și participarea la o reuniune de două zile la Berlin, la Hertie School of Governance, în perioada aprilie / mai 2020.
Facultatea de Comunicare și Relații Publice din SNSPA organizează un workshop interactiv pe tema combaterii dezinformării digitale în rândul liceenilor bucureșteni.
În perioada 4-5 februarie 2020, reprezentanți ai universităților care formează consorțiului universitar european, CIVICA, participă la prima reuniune de lucru desfășurată la București, la sediul SNSPA.
Ediţia din acest an a marchat aniversarea a 21 de ani de la adoptarea Declarației de la Bologna şi a 10 ani de la constituirea Spațiului European al Învățământului Superior.
Marți, 4 februarie 2020, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează lansarea Universității Europene de Științe Sociale – CIVICA.
Premiul acordat constă în obținerea titului de Student Ambasador CIVICA și participarea la o reuniune de două zile la Berlin, la Hertie School of Governance, în perioada aprilie / mai 2020.
Biroul de Diplomație al Ambasadei SUA a lansat ediția 2020 a Study of the U.S. Institutes for Scholars, cursuri de specializare de vară, adresate profesorilor universitari.
A apărut primul număr al Harvard Kennedy School Misinformation Review, o publicație open-access evaluată de specialiști și cercetători din zona dezinformării.
Selecția este organizată de Biroul Erasmus+ SNSPA, în limita fondurilor disponibile, iar înscrierea se va face pe baza de dosar, începând cu data de 20 ianuarie 2020.
În perioada 4-6 iunie 2020, Facultatea de Comunicare și Relații Publice organizează cea de-a treia ediție a conferinței internaționale Semiosis in Communication: Culture, Communication and Social Change.
Conf. univ. dr. Cătălin Augustin Stoica a fost solicitat pentru expertiza sa sociologică și de cercetare în domeniul opiniei publice și al mișcărilor sociale.
Volumul analizează și propune o încadrare tipologică a democrației românești prin prisma a patru momente majore de participare protestatară după 1989.
A fost publicat Call for Papers pentru a opta ediție a conferinței internaționale Strategica.
A fost afișat calendarul admiterii la SNSPA, studii de licență și de masterat.
Cu o rețea de 990 de instituții din 118 țări, AUF este una dintre cele mai mari asociații de instituții de învățământ superior și de cercetare din lume.
Prof. univ. dr. Remus Pricopie a fost reales rector al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), după ce a obţinut 88,16 % din voturile exprimate.
În această perioadă nu se eliberează acte de studii (diplome, suplimente la diploma, situaţii şcolare).
Volumul de studii “Moralitate și violenţă. Perspective asupra comunităţilor politice contemporane” este coordonat de Radu-Sebastian Ungureanu și Radu-Alexandru Cucută.
Joi, 12 decembrie 2019, Centrul Regional Scholas Occurrentes din SNSPA invită comunitatea SNSPA să participe la un dialog cu Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru Economie, în cadrul unei transmisiuni live.
Dacă îți dorești să faci parte din trupa de teatru a SNSPA, te poți înscrie la castingul organizat pe 9 ianuarie 2020.
Luni, 9 decembrie 2019, ambasadorul Noii Zeelande în România se va întâlni cu masteranzi SNSPA, în cadrul unei dezbateri pe tema Parteneriatului UE-Noua Zeelandă și politica de dezvoltare sustenabilă.
În perioada 9 decembrie 2019-8 februarie 2020, EBSCO Information Services și ROMDIDAC pun la dispoziția SNSPA accesul gratuit (free trial) la patru baze de date EBSCO.
Miercuri, 11 decembrie 2019, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) va organiza alegerile pentru funcţiile de rector al SNSPA și preşedinte al Senatului SNSPA.
În perioda 9 decembrie – 16 decembrie 2019, membrii comunităţii SNSPA pot contribui cu donaţii, jucării, rechizite, hăinuțe și încălțăminte.
Ședințele de alegeri se vor desfășura miercuri, 11 decembrie 2019.
Lucrarea domnului conf. univ. dr. Alfred Bulai, directorul Departamentului de Sociologie, va obține în acest an premiul “Constantin Rădulescu-Motru”.
Participarea la conferință este deschisă cadrelor didactice, factorilor de decizie, specialiștilor din administrația publică românească, practicienilor, cercetătorilor și studenților din toate ariile științelor administrative.
Joi, 5 decembrie 2019, Facultatea de Administraţie Publică găzduiește conferința internațională “Cum să construim instituţii anti-corupţie eficiente”, organizată de Transparency International Romania şi Centre for Economic Strategy.
Miercuri, 4 decembrie 2019, TWAU Club, o comunitate de tineri entuziaşti şi talentaţi, care reuneşte studenţi şi absolvenţi SNSPA, lansează volumul colectiv “iN Sync”.
În perioada 17-21 iunie 2020, SNSPA organizează cea de-a șaptea ediție a conferinței internaționale ACADEMOS.
Vom discuta despre jocurile politice de la cel mai înalt nivel, cu Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice, și cu Gabriel Tudor, redactorul cărții.
La conferință sunt așteptați toți studenții SNSPA, care doresc să își dezvolte abilitățile antreprenoriale sau să își lanseze propria afacere.
Vineri, 22 noiembrie 2019, masteratul de Studii Rome vă invita la dezbaterea “De ce eșuează politicile pentru romi”, prilejuita de apariția cărții lui Iulius Rostas, “A Task for Sisyphus: Why Europe’s Roma Policies Fail”.
Marți, 26 noiembrie 2019, debutează seria de evenimente “Security & Technology Conferences”, organizată de Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA).
Puteți vizita standul Editurii Comunicare.ro și vedea oferta de carte în cadrul Pavilionului B2, Standul 76.
Miercuri, 20 noiembrie 2019, E.S Marjut Akola, ambasadorul Finlandei în România, se va întâlni cu studenți, masteranzi, doctoranzi şi cadre didactice ale SNSPA.
Luni, 18 noiembrie 2019, la SNSPA, în cadrul unei mese rotunde, va fi prezentat Parteneriatul Strategic în domeniul Inteligenței Artificiale.
Facultatea de Management organizează, în perioada 12 – 13 noiembrie 2019, a opta ediție a seriei de evenimente „Zilele Facultății de Management”.
Miercuri, 13 noiembrie 2019, Centrul de Studii Europene organizează o dezbatere deschisă, în marja aniversării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.
“Free to Rock” surprinde modul în care muzica rock a contribuit la prăbușirea comunismului în Europa de Est si Uniunea Sovietică.
Luni, 4 noiembrie 2019, la orele 10:00, comunitatea SNSPA este invitată la prelegerea profesorului Dan Korn privind miracolul economic israelian.
În perioada 30 octombrie – 14 noiembrie 2019, studenţii SNSPA pot depune la secretariatele facultăţilor cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor.
Joi, 31 octombrie 2019, Poliția Română, CERT-RO și Microsoft lansează la SNSPA campania Cyber Security Month.
Centrul de Cercetare în Comunicare al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice organizează a zecea ediție a workshop-ului româno-american „Media and Technology Literacy”.
Centrul de Drept Public și Științe Administrative, în parteneriat cu Societatea Academică de Științe Administrative, a organizat cea de-a XII-a Conferință anuală.
„Săptămâna ONU” s-a încheiat cu o amplă dezbatere, consacrată Zilei ONU.
S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru funcţia de membru în consiliul facultăţii, respectiv membru în Senatul SNSPA.
Dacă îți dorești să faci parte din trupa de teatru a SNSPA, te poți înscrie la castingul organizat pe 21 noiembrie 2019, la Centrul Cultural Studențesc.
A fost lansat volumul „Drept internațional umanitar. Șapte decenii în slujba umanității”, coordonat de prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu și Elena Roxana Vișan.
Centrul Transdisciplinar de Drepturile Omului din cadrul Facultății de Administrație Publică și Departamentul de Drept al Facultății au inaugurat ciclul de manifestări științifice „Săptămâna ONU”.
Nisreen Rubaian se va întâlni cu studenți, masteranzi, doctoranzi şi cadre didactice ale SNSPA.
Tema sesiunii de instruire va fi accesul electronic la literatura ştiinţifică pentru susținerea și promovarea sistemului de cercetare și educaţie din România.
Începând cu data de 10 octombrie 2019, cartea prof. univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, “Capitalul în România postcomunistă”, apărută sub egida Editurii Academiei Române (2018), este disponibilă online la aici.
Marți, 8 octombrie 2019, la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti, Asociația Culturală MANEKINO Film, în parteneriat cu SNSPA, organizează o nouă dezbatere din cadrul turneului universitar de Dezbateri “Touch Me Not – Politicile Corpului”.
SIDI Bucharest, prima Școală de iarnă pe tema guvernanței internetului, politicilor digitale și inovării, va avea loc, la SNSPA, în perioda 9-13 decembrie 2019.
La începutul fiecărui an universitar, Biroul ERASMUS+ SNSPA organizează un eveniment de bun venit pentru studenţii străini.
Turul universitar de Dezbateri “Touch Me Not – Politicile Corpului” vine la București pe 3 și 8 octombrie 2019, în parteneriat cu CESI și SNSPA.
SNSPA va marca începerea noului an universitar 2019-2020 prin organizarea unor evenimente dedicate comunității SNSPA.
Noaptea Cercetătorilor Europeni 2019 la SNSPA este parte a seriei pan-europene European Researchers Night, celebrată simultan în 350 de orașe din Europa.
În perioada 26-27 septembrie 2019, Facultatea de Comunicare și Relații Publice organizează conferința internațională Qualitative Research in Communication.
Prof. univ. dr. Irina Zlătescu, cadru didactic al Facultății de Administrație Publică, a fost realeasă membru al Consiliului ELI, organul de conducere al institutului.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA).
În perioada 5-6 septembrie 2019, Social Science and Business Research Network (SSBRN) organizează simpozionul “Discussing Social & Business Issue from Interdisciplinary Studies”.
Conferința are loc în zilele de 12-13 septembrie 2019, la Poznan, în Polonia.
Şcoala Doctorală SNSPA organizează sesiunea de admitere la studii universitare de doctorat în luna septembrie 2019.
În cursul lunii august, la nivelul SNSPA se va asigura permanenţa la Cabinetul Rectorului (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, Etajul 8), în intervalul orar 10-14:00.
În perioada 19-28 iulie 2019, o echipă formată din studenți SNSPA a participat la Școala de Vară Astra.
Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie și Facultatea de Comunicare și Relații Publice organizează “Școala de Jurnalism Medical”.
Loredana Ivan, cadru didactic la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, a fost votată președinte al ENAS pentru mandatul 2019-2021.
Dezbaterile abordează o serie de teme importante în contextul evoluţiilor de pe scena europeană.
Programele de masterat ale Facultății de Management oferă studenţilor flexibilitatea de a-şi personaliza educația în funcție interesele specifice şi de aspirațiile în carieră.
Masteratele Facultăţii de Ştiinţe Politice oferă flexibilitate și specializare multidisciplinară, fiind gândite astfel încât să ofere un avantaj competitiv absolvenților.
În perioada 5-6 septembrie 2019, Social Science and Business Research Network organizează simpozionul “Discussing Social & Business Issue from Interdisciplinary Studies”.
UEFISCDI și Catedra UNESCO pentru Politici în Știință și Inovare (SNSPA) organizează o sesiune de formare adresată tinerilor cercetători și cercetătorilor cu experiență.
Comunitatea academică a optat ca rectorul SNSPA să fie ales „pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal”.
La eveniment au participat reprezentanți ai Comisiei Europene și ai statelor membre și experți europeni în domeniu.
Centrul de Studii Israeliene (SNSPA) organizează în perioada 22-25 iulie 2019 Școala de vară ,,Sionismul – semnificații filosofice și politice”.
Prietenia, interesele comune, fricile și chiar granița comună au unit Polonia și România în ultimul secol.
Obiectul referendumului îl constituie stabilirea, prin vot universal, direct, secret şi egal, a modalităţii de desemnare a rectorului.
Ceremonia de absolvire a cursurilor de media, frecventate de elevii Complexului Educațional Laude-Reut.
Roundtable on Ethnic Relations, în parteneriat cu SNSPA, organizează conferința “Gestionarea relațiilor etnice în România și Europa de Sud-Est”.
În perioada 6 – 8 iunie 2019, va avea loc cea de-a șaptea ediție a conferinței internaționale de cercetare a economiei sociale.
Institutul European din România și SNSPA organizeaza conferința cu tema „Europa după alegerile pentru Parlamentul European”.
Miercuri, 29 mai 2019, Masteratul de Politici, Gen și Minorități sărbătorește 20 de ani de la absolvirea primei sale promoții (1998-1999).
Editura Comunicare.ro vă invită la Salonul internaţional de carte BOOKFEST, ediţia a XIV-a, care are în loc în perioada 29 mai – 2 iunie, la Romexpo.
Marți, 28 mai 2019, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) organizează Seara Masteratelor FCRP.
Centrul de Studii Israeliene “Theodor Herzl” organizează conferință internațională “Education in Israel: Zionist Traditions, Challenges, and Identities”.
Pentru SNSPA au fost alocate 89 de locuri în tabără. Taberele studenţeşti se distribuie în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură.
Sunt aşteptaţi la eveniment toţi cei care sunt interesaţi de o carieră diplomatică, în domeniul studiilor de securitate şi diplomaţiei.
Evenimentul își propune să încurajeze și să sprijine tinerii din Balcanii de Vest în a-și construi o carieră/un viitor în țările lor.
Senatul Academiei de Administrare Publică de la Chișinău i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Iordan Gh. Bărbulescu, președintele Senatului SNSPA.
Referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului va avea loc luni, 10 iunie 2019, la sediul SNSPA.
Lansarea volumului ”Development in Turbulent Times. The Many Faces of Inequality within Europe”, editor Paul Dobrescu, publicat la editura Springer.
Joi, 16 mai 2019, profesorul Zoran Dragišić, Universitatea din Belgrad, va susține la SNSPA prelegerea “The Balkans Today: Security Identity Challenges”.
Sâmbătă, 11 mai 2019, va avea loc la sediul SNSPA, seminarul ştiinţific cu tema “Managementul riscului în sisteme inteligente”, organizat şi moderat de prof. univ. dr. Constantin Opran.
Conferința se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub patronajul Președinției Române a Consiliului UE.
Expoziția va fi pusă la dispoziția publicului în perioada 9-22 mai 2019, la sediul SNSPA, în perioada 9-22 mai 2019.
În perioada 8-12 iulie 2019, va avea loc la a treia ediţie a Şcolii de Vară DIREPA.
Cererile pentru repartizarea unui loc în taberele studenteşti se depun la secretariatul facultăţii în perioada 6 – 31 mai 2019.
Facultatea de Comunicare și Relații Publice vă invită la evenimentul de lansare a noii specializări cu predare în limba engleză.
În perioada 11-14 mai 2019, ASEF și SNSPA organizează cea de-a șaptea ediție a Conferinței Rectorilor și a Forumului Studenților ASEF.
În acest an Arena de Joc se contopește cu tematica celui mai așteptat serial, Game of Thrones, transformând totul într-o competiție interesantă.
Referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului va avea loc luni, 10 iunie 2019, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Istoricul Adrian Niculescu, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice (SNSPA), a lansat marți, 23 aprilie 2019, volumul “1848-1989: De la primul la noul ’48”.
Paşte Fericit alături de familie și cei dragi!
Până miercuri, 24 aprilie 2019, membrii comunităţii SNSPA pot contribui, în holul central, cu donaţii, jucării, rechizite, hăinuțe și încălțăminte.
Martin Puchner este Byron and Anita Wien Professor la Universitatea Harvard, unde predă literatură comparată.
În perioada 18-19 aprilie 2019, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice găzduieşte cea de-a XVI-a ediție a Congresului Naţional al Studenţilor la Comunicare.
Facultatea de Management va sărbători, alături de studenți, absolvenți, cadre didactice, parteneri și prieteni, 10 ani de la lansarea programului său de licență.
Dacă vrei să beneficiezi de unul dintre cele 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituţii şi autorităţi publice, în cadrul Programului Oficial de Internship al Guvernului, te aşteptăm joi, 18 aprilie 2019, la prezentarea oficială a programului, ediţia 2019.
Rezultatele pretestării din sesiunea aprilie 2019 la Facultatea de Ştiinţe Politice.
Joi, 11 aprilie 2019, studenții de la „Știri Europene” au participat la un training în cadrul căruia au aflat mai multe despre tainele jurnalismului.
În perioada 6-8 mai 2019, Facultatea de Administrație Publică, împreună cu SEEDIG (South Eastern European Dialog on Internet Governance) organizează cea de-a V-a conferință anuală SEEDIG.
Luni, 1 aprilie 2019, a avut loc la Bruxelles conferința “Greater resilience to ensure free and fair Elections”, inițiată și moderată de prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA și membru în Grupul la nivel înalt pentru combaterea știrilor false și …
Miercuri, 10 aprilie 2019, SNSPA vă invită la conferința susținută de Pedro Fuentes-Cid, purtător de cuvânt al Presidio Politico Cubano.
Facultatea de Management vă invită să participaţi la a VII-a ediţie a conferinţei Strategica, având ca temă generală “Upscaling Digital Transformation in Business and Economics”.
3 zile de festival de film desfășurate în perioada 12-14 aprilie 2019, dedicate impulsionării dialogului intercultural.
În perioada 11-12 aprilie 2019, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și SNSPA au organizat “Forumul pentru cooperare în regiunea Dunării”.
Marți, 9 aprilie 2019, va avea loc o sesiune de instruire interactivă privind folosirea bazelor de date electronice.
În perioada 11- 12 aprilie 2019, la București, are loc cea de-a șaptea ediție a Forumului EUROSFAT.
Având în vedere importanța alegerilor europarlamentare și a momentului crucial în care ne aflăm, România exercitând în această perioadă Președinția Consiliului Uniunii Europene, este esențial să mobilizăm cât mai mulți oameni la vot.
Joi, 4 aprilie 2019, Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România va susține o prelegere la SNSPA.
Miercuri, 3 aprilie 2019, la SNSPA, se desfăşoară evenimentul „Sunt tânăr și votez pentru viitorul Europei!”.
Dacă vreţi să primiţi pe mail ultimele știri legate de admiterea la SNSPA, abonaţi-vă la newsletter! Vă vom ține la curent cu cele mai recente informații despre admiterea de anul acesta.
Vineri, 29 martie 2019, s-au afişat listele cu studenţii bursieri în semestrul II, anul universitar 2018-2019.
Joi, 28 martie 2019, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană a găzduit conferința „Viitorul politicii europene de cooperare pentru dezvoltare”.
Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană a devenit membru al rețelei European Association of Development Research and Training Institutes.
În perioada 27 martie – 1 aprilie 2019, Asociația Tineretul ONU din România organizează la sediul SNSPA cea de-a unsprezecea ediție a conferinței BISMUN.
Joi, 28 martie 2019, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană vă invită la conferința „Viitorul politicii europene de cooperare pentru dezvoltare”.
Domeniul de doctorat “Management” își propune să răspundă nevoii de conștientizare și înțelegere în profunzime a fenomenelor manageriale contemporane.
Începând cu ora 17:00 (ora României), Papa Francisc va inaugura, în cadrul unei videoconferințe, noul centru al Fundației Scholas Occurrentes din SNSPA.
Miercuri, 20 martie 2019, rețeaua academică OpenEUDebate organizează la Bruxelles conferința “The Europe We Want. The Europe We Need”.
Joi, 28 martie 2019, Facultatea de Științe Politice este gazda atelierului de editare a conținutului digital pe platforma Wikimedia, cu tema „Feminism și personalități feminine”.
Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția de burse Fulbright Student pentru studii de masterat sau pentru cercetare doctorală.
În cadrul conferinței, va fi prezentat agregatorul online de date statistice construit în timpul proiectului.
SNSPA își propune să fie prima universitate din România care inițiază un club permanent al absolvenților activi la Bruxelles, Clubul SNSPA Alumni Bruxelles.
Centrul de Studii Israeliene “Theodor Herzl” vă invită la cursul modular ”A state like any other state? Politics, economy, and society in Israel at 70”, susținut de prof. Dan Korn.
Facultatea de Administraţie Publică organizează înscrieri pentru programul postuniversitar de formare şi dezvoltare ”Audit intern și guvernanţă”.
Informații legate de calendarul selecției pentru mobilitățile de studiu Erasmus+ și locurile disponibile în cadrul universităților partenere.
Concursul adresează tuturor studenților facultăților de administrație publică din țară și din străinătate, din ciclurile universitar și masterat.
Eşti student/studentă #SNSPA şi vrei să studiezi sau să faci practica în străinătate? Biroul Erasmus+ din cadrul SNSPA organizează miercuri, 6 martie 2019, un eveniment de informare despre stagiile Erasmus+ dedicate studenților: Erasmus Open Doors Day.
SNSPA s-a afirmat ca un proiect de succes, fiind una dintre universităţile cele mai căutate de absolvenţii de liceu sau de profesioniştii în diferite domenii care doresc să-şi aprofundeze studiile.
Evenimentul se conturează în jurul unei prezentări realizate de Excelența Sa, Doru Costea, fost Ambasador al României în Kuweit, Oman, R.P.Chineză și Mongolia.
În perioada 27-28 februarie 2019, la Palatul Parlamentului, se desfășoară Reuniunea la nivel înalt în domeniul educației și formării, organizată în marja Președinției României la Consiliul UE.
Cursurile sunt predate de experți în achiziții publice din mediul universitar și din administrația publică centrală.
Jurnalul ”Smart Cities” va publica, la sfârșitul acestui an, un număr special având ca tematică ”Public Management and Governance in Smart Cities”.
În perioada 25 februarie – 12 martie 2019, studenţii SNSPA pot depune la secretariatele facultăţilor cererile şi dosarele pentru aprobarea burselor pentru semestrul II, anul universitar 2018-2019.
Joi, 21 octombrie 2019, are loc prima zi a CEPS Idea Lab 2019, un forum european de dezbatere a principalelor teme de interes de la nivelul Uniunii Europene.
Luni, 11 martie 2019, ora 13:00, în incinta Centrului Studenţesc SNSPA (aflat la nivelul subsol -1), va avea loc un nou casting pentru formarea trupei de teatru SNSPA.
În perioada 16-19 iulie 2019, va avea loc la SNSPA cea de-a VI-a ediţie a Conferinței Internaționale de Metode Vizuale.
Centrul Român de Politici Europene, Centrul de Studii Europene (SNSPA) și Inter Alia propun o metodă pentru implicarea tinerilor în dezbaterea pentru alegerile europarlamentare din mai 2019.
Comunitatea SNSPA își exprimă regretul pentru dispariția prof. univ. dr. Marilena Uliescu.
Termenul de depunere al abstractelor pentru conferinţa ACADEMOS 2019 a fost prelungit până în data de 20 ianuarie 2019 (inclusiv).
SNSPA vă informează că, în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru urgenţe, aveţi la dispoziţie două numere de telefon.
Ambasada S.U.A. lansează un concurs de discursuri, prin intermediul căruia studenţii vor vorbi despre ce înseamnă România fără corupție pentru ei.
Luni, 17 decembrie 2018, Directorul General al Direcţiei Comunicare din cadrul Comisiei Europene vine la SNSPA.
Joi, 13 decembrie 2018, SNSPA are onoarea de a găzdui vizita ministrului Afacerilor Externe și Expatriaților, Riyad Malki, şi a ministrului adjunct al Educaţiei, Basri Salmoodi, din cadrul Autorităţii Palestiniene.
Pe 14 decembrie 1955, Adunarea Generală a decis, prin rezoluţia nr. 995(X), primirea României în ONU.
În perioada 6 – 9 iunie 2019, Facultatea de Management (SNSPA) organizează conferinţa CIRIEC 2019.
Centrul de Studii Israeliene din SNSPA a inaugurat activitatea sa editorială prin publicarea cărţii: “Yitzhak Rabin. Soldat, lider şi om de stat”, de Itamar Rabinovich.
Marți, 20 noiembrie 2018, a avut loc Summit-ul Național pentru Promovarea Excelenței în Învățământul Profesional Superior Românesc, ca activitate de finalizare a proiectului Strengthening Professional Higher Education and VET in Central & South Eastern Europe (PROCSEE), în cadrul căruia SNSPA este partener.
Luni, 10 decembrie 2018, va fi deschisă o nouă ediţie a programului de mentorat Absolvent – Student, lansat în anul 2016, pentru dezvoltarea profesională a studenţilor de la specializarea Psihologie.
Luni, 10 decembrie 2018, Asociația E-Civis și SNSPA organizează masa rotundă “Impactul roboticii și inteligenței artificiale asupra viitorului Uniunii Europene”.
Studenţii declaraţi bursieri în semestrul I, anul universitar 2018-2019, trebuie să completeze corect în acest formular online datele necesare pentru virarea burselor.
Miercuri, 5 decembrie 2018, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) are onoarea de a găzdui vizita şefului Biroului de legătură al ONU pe lângă UE, Rory Keane.
Facultatea de Ştiinţe Politice, Specializarea Psihologie găzduieşte, la sediul SNSPA, evenimentul anual dedicat persoanelor care suferă de scleroză multiplă.
Joi, 29 noiembrie 2018, TWAU Club, o comunitate de tineri entuziaşti şi talentaţi, care reuneşte studenţi şi absolvenţi SNSPA, lansează volumul colectiv “Dreams and Walls”.
În perioada 20-23 iunie 2019, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează conferința internațională ACADEMOS.
SNSPA lansează o nouă competiție pentru bursele de cercetare „Spiru Haret” pentru investigarea diasporei românești.
Miercuri, 28 noiembrie 2018, Bucharest Center for Political Theory și Facultatea de Științe Politice vă invită la o dezbatere pornind de la volumul lui William A. Edmundson, “John Rawls: Reluctant Socialist?”
Facultatea de Administraţie Publică organizează cea de-a V-a ediţie a conferinţei internaţionale “Law and Administrative Justice from an Interdisciplinary Perspective”.
O nouă ediţie a programului de mentorat Absolvent – Student, pentru dezvoltarea profesională a studenţilor de la specializarea Psihologie.
La această ediție, ne vom întâlni cu antreprenori români, vom cunoaște brandurile made in România și vom discuta despre brandul de angajator pe piața locală.
Masteratul în Managementul Proiectelor anunță primirea deciziei oficiale cu privire la prelungirea pe o perioada de 5 ani a acreditării internaționale a programului.
Marţi, 20 noiembrie 2018, SNSPA și consorțiului proiectului “Strengthening Professional Higher Education and VET in Central & South Eastern Europe” (PROCSEE) vă invită la conferința de închidere a proiectului.
Ştiaţi că noile cărţi de vizită sunt Google şi reţeaua de contacte de pe LinkedIn? Că reputaţia personală joacă un rol însemnat în găsirea unui loc de muncă?
© Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) 2026 | Accesează Politica de confidenţialitate
