Revine moleşeala în industrie.
Accente
• Avansul modest din luna martie s-a topit din nou în aprilie. Creşterea slabă şi fluctuantă sugerează că industria trece printr-o stare de stres şi oboseală.
• Comenzile interne şi pentru export s-au subţiat din nou.
• Costurile de producţie rămân ridicate, deşi volumul producţiei a scăzut.
• Masa salarială a reacţionat printr-o uşoară contracţie.
• Optimismul managerilor îşi continuă trendul descrescător.
Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.
PRODUCŢIA
• Volumul producţiei a scăzut cu 6 puncte de la 63 în martie la 57 în aprilie. Totuşi, continuă să rămână în zona de creştere.
• Stocurile s-au contractat din nou ajungând la 42 de puncte, pe fondul scăderii producţiei şi a comenzilor.
CEREREA
• Comenzile noi au scăzut de la 61 în martie, la 58 în aprilie. Situaţia din primele 4 luni ale anului curent seamănă cu perioada similară de anul trecut. Aceasta sugerează o stagnare cronică a nivelului comenzilor interne.
• Comenzile pentru export s-au redus şi ele de la 55 în martie la 52 în aprilie. Exporturile par să slăbească mai puternic decât comenzile interne. Indicatorii sunt mai slabi, iar în primele 4 luni din 2019 cererea la export a fost uşor mai scăzută decât în perioada similară de anul trecut.
• Importurile de materii prime s-au redus mai puţin faţă de luna precedentă, 54 în aprilie faţă de 55 în martie, în schimb au scăzut puternic la 52 de puncte în primele 4 luni faţă de 59 în perioada ianuarie-aprilie 2018. Întrucât Barometrul măsoară importurile de materii prime, scăderea drastică se explică prin instabilitatea comenzilor, slăbirea exportului şi creşterea preţurilor la energie şi la alte materii prime.
FORŢA DE MUNCĂ
• Numărul angajaţilor s-a contractat la 48 de puncte faţă de 51 în martie. Contracţia rapidă de la o lună la alta arată sensibilitatea masei salariale la oscilaţiile cererii din industrie.
COSTURI ŞI VENITURI
• Costurile de producţie au scăzut la 68 faţă de 70 în martie, pe fondul reducerii volumului de producţie. Dar preţurile de producţie rămân ridicate şi vor continua să afecteze preţurile de desfacere.
• Preţurile încasate de firme pentru produsele lor au scăzut uşor de la 62 în ianuarie, 58 în februarie, 59 în martie şi 57 în aprilie. Scăderea se explică în special prin reducerea şi instabilitatea cererii.
AŞTEPTĂRILE
• Managerii devin treptat tot mai puţin optimişti. În ianuarie, Indicatorul sintetic de încredere în viitor avea 70 de puncte. În aprilie a ajuns la 63. Scăderea aşteptărilor de la o lună la alta semnalează că managerii nu cred în posibilitatea unor redresări pe termen scurt şi mediu.
Barometrul Industriei din România, rezultatele lunii mai 2019
Detalii tehnice
• Barometru lunar cu situaţia la zi din industrie.
• Prezintă activitatea din industrie în luna aprilie 2019.
• Apare în circa 20 de zile de la încheierea lunii analizate.
• Realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.
• Datele culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 28-30 mai 2019.
• Rezultatele pot fi vizionate pe site-ul SNSPA
(http://facultateademanagement.ro/barometrul-industriei; http://www.snspa.ro/info-snspa/comunicate-de-presa)
Coordonatorii Barometrului:
Dr. Petre Datculescu, Director General
IRSOP Market Research & Consulting SRL
Tel.: 021 315 66 41; e-mail: office@irsop.ro
Conf. univ. dr. Florina Pînzaru, Decan
Facultatea de Management
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
Conf. univ. dr. Lucian Anghel
Facultatea de Management
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
Următoarea apariţie: iunie 2019 cu situaţia din mai 2019.