Întrucât capacitatea de învățare a oamenilor acoperă tot parcursul vieții, nu putem să nu constatăm că restrângerea oportunităților de educație și învățare la sistemul formal de educație din copilărie, adolescență și viața adultă timpurie (școala, înțeleasă tradițional) reprezintă cel puțin o ignorare, dacă nu o irosire a unui imens potențial. Dacă, în plus, ținem cont că educația formală nu este întotdeauna eficientă, sau nu asigură întotdeauna șanse egale în pregătirea adulților și echiparea lor cu seturi de cunoștințe și abilități pentru a face față provocărilor sociale actuale, dimensiunile acestei probleme capătă un aspect semnificativ: ignorarea potențialului de învățare pe tot parcursul vieții ratează o ocazie de a remedia aspecte structurale. Adăugând și observația că adulții care nu beneficiază de condiții prielnice abandonează învățarea imediat ce părăsesc sistemul de educație formală, începem să prefigurăm mizele unei necesare discuții despre învățarea pe tot parcursul vieții, despre modul în care putem înțelege atât amploarea acestei probleme și, în consecință, despre instrumentele pentru testarea, evaluarea și cuantificarea abilităților și competențelor necesare pentru urmarea unui program de tip învățare pe tot parcursul vieții la un nivel adecvat situațiilor particulare.
Învățarea pe tot parcursul vieții (eng. lifelong learning) reprezintă un concept larg, în care este inclusă toată învățarea care se desfășoară în afara școlii. Prin intermediul acesteia, un individ poate dobândi noi abilități, se poate adapta la noi provocări, colabora și contribui în mod activ la dezvoltarea socială. Definiția pe care o propune Comisia Europeană pentru învățarea pe tot parcursul vieții ilustrează convingător domeniul vast al acestui concept: „toate activitățile de învățare realizate pe parcursul vieții cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele, abilitățile și competențele dintr-o perspectivă individuală, civică, socială și/sau ocupațională” (vezi London, 2011, p. 3).
Institutul UNESCO pentru Învățare pe Întreg Parcursul Vieții consideră că învățarea pe tot parcursul vieții reprezintă un demers continuu, voluntar, desfășurat în vederea dobândirii de cunoștințe care pot fi folosite în scop personal sau profesional. Aceasta este, deci, un proces orientat teleologic și motivat intrinsec, desfășurat cu scopul de a îmbunătăți dezvoltarea personală și profesională.
Conform Institute for Basic Adult Education (2015), învățarea pe tot parcursul vieții trebuie să fie centrată atât pe rezolvarea de probleme, cât și pe generarea de experiență relevantă pentru adultul care învață, acoperind diverse forme, precum învățarea non-formală, învățarea informală, training vocațional sau profesional. Câteva exemple de învățare pe tot parcursul vieții sunt reprezentate de: internship-uri și stagii de practică, cursuri vocaționale, training-uri care vizează dobândirea de abilități digitale sau alte abilități profesionale și chiar cursuri care au ca obiectiv învățarea unei noi limbi străine. Iar printre rezultatele învățării pe întreg parcursul vieții se numără: dobândirea de noi calificări, dezvoltarea abilităților transferabile sau creșterea angajabilității și a șanselor de a obține o promovare.
Configurând un profil în termeni de scopuri educaționale, același institut, în colaborare cu UNESCO, descrie un adult care învață pe tot parcursul vieții drept o persoană care:
Având în vedere aceste finalități, conform UNESCO devine justificată investiția în programe și proiecte de evaluare continuă și stimulare națională a capacităților de învățare pe întreg parcursul vieții, întrucât aceasta este un instrument crucial în reducerea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a stării de bine, și dezvoltarea unor societăți care învață. (UNESCO Institute for Lifelong Learning, 2016, p. 8).