Conferința internaționață IREG 2024

În perioada 6 – 8 noiembrie 2024, Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence au organizat, sub egida Ministerului Educației, conferința internațională IREG 2024 – “Artificial Intelligence (Al) altering HE and Rankings”.

 

Evenimentul a fost deschis joi, 7 noiembrie 2024, de ministrul Educației, Ligia Deca, de rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, și de președintele IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence, Waldemar Siwiński.

 

Conferința de la București a reunit înalți oficiali, experți și cercetători internaționali, pentru a discuta diverse aspecte legate de influența inteligenței artificiale asupra învățământului superior și implicit asupra clasamentelor universitare, atât în ceea ce privește evaluarea instituțiilor, cât și metodele de colectare și analiză a datelor de către organizațiile de ranking.

 

Printre invitații speciali ai conferinței IREG 2024 s-au numărat:

  • Piotr Sankowski, Universitatea din Varșovia, Polonia, specializat în cercetarea și dezvoltarea IA;
  • Alex Usher, Președintele Higher Education Strategy (Canada) și expert în tendințele globale din învățământul superior;
  • M’hamed el Aisati, Vicepreședinte Elsevier (Olanda), expert în domeniul bazelor de date globale despre educație și cercetare;
  • Josep M. Garell, Președintele Asociaţiei Universităţilor Europene.

 

SNSPA este membră a IREG, o afiliere care, de-a lungul timpului, a contribuit la dezvoltarea standardelor academice și care reflectă angajamentul reciproc pentru performanță, integrare și internaționalizare a învățământului superior.

 

IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence este o organizație internațională nonprofit, care realizează clasamente academice ale universităților și programelor de studii din întreaga lume. Clasamentele IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence sunt considerate a fi unele dintre cele mai prestigioase din lume și sunt utilizate de universități, studenți și guverne pentru a evalua performanța academică.

 

De peste 20 de ani, conferințele IREG au reprezentat un forum care a facilitat dezbaterea pe tema clasamentelor universitare, în contextul creșterii calității în învățământul superior. Aceste conferințe au  oferit universităților oportunitatea de a-și exprima opiniile în fața celor care elaborează clasamentele, precum și în fața celor mai buni experți din domeniul învățământului superior.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget