Autori: Adi Sapir și Adi Banai
Cuvinte cheie: dizabilități invizibile; învățământ universitar; divulgare; studenți; boli cronice
Studiul “Balancing attendance and disclosure: identity work of students with invisible disabilities” a analizat modalitatea în care studenții cu dizabilități invizibile se adaptează la mediul universitar și își construiesc o identitate academică. În această categorie a dizabilităților invizibile sunt incluse de autori: bolile cronice, dificultățile de învățare sau dizabilitățile mintale. Premisa de la care pleacă cercetarea este că această categorie de studenți se pot confrunta cu alte tipuri de obstacole, comparativ cu persoanele cu dizabilități vizibile, având experiențe diferite, mai ales dacă aleg să nu își divulge dizabilitatea.
Autorii remarcă faptul că narativa care domină mediul universitar este una mai degrabă abelistism, în care se pune accent pe responsabilizarea studenților să se adapteze la mediu sau să demonstreze că au anumite dizabilități, ceea ce complică experiența și parcursul educațional al studenților cu dizabilități invizibile. Realizând o cercetare calitativă, autorii identifică două dimensiuni de construcție a identității: (i) una fizică, legată de interacțiunea cu mediul academic; și (ii) alta discursivă, asociată culturii academice.
Spațiul universității a fost adaptat în general pentru persoanele cu dizabilități fizice. Studenții cu dizabilități invizibile ajung în foarte multe situații să nu interacționeze cu spațiile din mediul universitar (bibliotecă, săli de clasă, spații comune pentru recreere, cantine etc.) pentru că acestea le pot accentua problemele de sănătate. Temperatura din săli, aglomerația, gălăgia sau chiar distanța față de toaletă pot reprezenta factori care îi pot determina pe studenți să nu utilizeze mediul academic. Aceștia adoptă o serie de mecanisme și strategii ca să le evite: nu participă la ore, pleacă mai devreme de la ore sau întârzie, evită întâlnirile cu multe persoane.
În ceea ce privește construcția discursului în raport cu cultura academică, autorii țin să evidențieze dificultatea studenților de a naviga într-un mediu în care se pune mult accent pe responsabilitate individuală, competiție, realizare personală. În acest context, studenții intervievați au perceput mediul universitar, mai degrabă ostil pentru ei. Teama de stigmatizare, de faptul că nu vor fi percepuți ca „normali”, capabili de colaborare sau independenți, îi pun în situația de a găsi cele echilibrul între a ascunde dizabilitatea sau de o dezvălui pentru a beneficia de a acomodare din partea sistemului. Decizia de a divulga dizabilitatea ține în foarte mare măsură de experiențele pe care le-au avut studenții în trecut, dar și despre felul în care aceștia doresc să fie percepuți de către cei din jurul lor. În general, modalitatea în care aleg să divulge dizabilitatea trebuie înțeles pe un spectru: de la a oferi detalii minimale, până la informații complete.
În concluzie, autorii subliniază relevanța rezultatelor obținute mai ales pentru instituțiile de învățământ universitar care ar trebui să aibă în vedere conștientizarea și identificarea nevoilor acestei categorii de studenți, dar și adaptarea culturii și spațiului universitar pentru a răspunde la aceste nevoi.
Acest text reprezintă o sinteză destinată informării comunității academice cu privire la studiile relevante în domeniul integrării studenților cu dizabilități în mediul universitar. Conținutul a fost atent selectat și sintetizat pentru a oferi informații relevante persoanelor interesate. Recomandăm parcurgerea integrală a textului dacă acesta este considerat util în procesul de cercetare.
