Anul absolvirii: 2007
Am absolvit: Facultatea de Administraţie Publică
Studii universitare de: Licență
Poți să-mi povestești câte ceva despre tine și parcursul tău educațional? Dacă te simți confortabil, ai putea să îmi povestești despre natura dizabilității tale și dacă aceasta a afectat integrarea sau adaptarea ta academică în mediul universitar?
M-am născut cu o condiție congenitală, denumită retinopatie pigmentară, principala cauză de orbire la nivel global. Deși m-am născut cu ea, manifestarea acestei condiții a început abia la 7 ani, când profesoara mea de pian a observat sensibilitatea vizuală pe care o aveam deja.
Nu am simțit provocări semnificative în parcursul meu școlar, însă, începând cu ciclul universitar, condiția a început să se degradeze. Totuși, aceasta nu mi-a afectat abilitatea de a participa activ la cursurile și seminariile facultății, ci mai degrabă a influențat vederea la distanță, în prima fază.
Cum ai defini conceptul de „incluziune academică” în contextul experienței tale de student/ă?
Este greu să definesc incluziunea în contextul experienței mele, deoarece m-am confruntat cu acest concept abia după finalizarea învățământului universitar, la momentul susținerii examenului de licență. Poate pentru că am fost pionier și deschizător de drumuri, cadrele academice nu aveau o conștientizare ridicată a incluziunii. Nu exista o politică clară de incluziune, iar procedurile de acomodare nu erau adaptate în totalitate nevoilor mele specifice.
Cunoști politici sau inițiative specifice în universitate care vizează sprijinirea studenților cu dizabilități?
Recunosc că nu eram la curent cu politicile de incluziune și accesibilizare dezvoltate de universitate. Totuși, mă bucur că au fost făcuți pași importanți în înțelegerea provocărilor fiecărei dizabilități. Fiecare audit de accesibilizare, integrare și conștientizare îmbunătățește semnificativ experiența academică atât pentru studenții cu dizabilități, cât și pentru cei abili, prin creșterea empatiei și înțelegerii diversității.
De ce tipuri de suport sau ajustări ai beneficiat în vederea integrării și/sau optimizării parcursului tău educațional în universitate (de exemplu, adaptarea materialelor educaționale, timp suplimentar pentru teste, tehnologie asistivă)? Cât de ușor sau dificil a fost să accesezi aceste forme de sprijin?
Având în vedere că dizabilitatea mea a devenit o realitate abia la finalul parcursului universitar, nu am avut suficient timp să informez universitatea despre instrumentele de suport necesare. Singura experiență relevantă a fost susținerea examenului de licență, care, din păcate, nu a demonstrat incluziune și adaptabilitate. În 2007, nici eu nu eram la curent cu tehnologia asistivă. M-am bazat pe soluții intuitive și evidente, precum folosirea unui laptop adaptat și posibilitatea unei examinări orale.
Cum contribuie profesorii la integrarea și sprijinirea studenților cu dizabilități? Dar personal administrativ?
Am convingerea că profesorii înțeleg din ce în ce mai mult importanța accesului persoanelor cu dizabilități la învățământul superior. Este încurajator să văd inițiative menite să îmbunătățească experiența studenților, prin tratamente echitabile și instrumente care să le permită să performeze la același nivel cu ceilalți.
Personalul administrativ este la fel de important, fiind în prima linie de accesibilizare. Fiecare act de ajutor, atitudine respectuoasă sau asistență blândă contribuie la încrederea și integrarea unui student, mai ales în cazul celor cu dizabilități.
Ce suport îți oferă colegii tăi în vederea integrării sau adaptării în comunitatea academică?
Nu știu nivelul actual de implicare al studenților, fiindcă au trecut peste 17 ani de la absolvirea mea. La momentul respectiv, în singurul moment în care dizabilitatea mea a fost o “pedeapsă,” nu am primit suportul de care aveam nevoie. M-am simțit invizibilă și lipsa de empatie m-a afectat profund. Totuși, sper că studenții de astăzi au o perspectivă mai deschisă, iar accesul la informații și conștientizarea diversității au crescut.
Poți descrie exemple specifice în care te-ai simțit inclus în comunitatea academică (de exemplu, participarea la cursuri și seminare, implicarea în proiecte de echipă, participarea la activități studențești sau extracuriculare)? Ce factori au contribuit la aceste experiențe pozitive?
Nu îmi amintesc multe activități extracurriculare organizate de universitate, însă colegii mei m-au susținut mereu. Independența mea și dorința de implicare m-au ajutat să particip în structuri politice studențești, care m-au sprijinit în dezvoltarea personală și profesională. Această implicare a fost posibilă datorită suportului moral și fizic pe care l-am primit din partea colegilor.
Ai efectuat stagii de practică în domeniul tău de studiu în timpul studenției? Cum te-au ajutat aceste experiențe în dezvoltarea carierei?
Da, am avut un stagiu de practică la Primăria Sectorului 1, care a dus la implicarea mea într-o organizație politică de tineret. Experiența câștigată a fost valoroasă, oferindu-mi încredere în abilitățile mele și clarificând că nu îmi doream o carieră politică.
Ce îmbunătățiri ai sugera pentru a face mediul academic din universitate mai incluziv pentru studenții cu dizabilități?
Aș asigura accesibilizarea corespunzătoare pentru toate categoriile de dizabilități, incluzând și accesibilizarea digitală. De asemenea, aș încuraja crearea unui forum de diversitate și incluziune condus de studenți, axat pe proiecte creative care să încurajeze relaționarea între studenții abili și cei cu dizabilități.
Privind în urmă, care a fost cel mai frumos aspect al parcursului tău academic în cadrul universității?
Cel mai frumos aspect a fost pasiunea pentru învățare și explorare academică, precum și energia și vibrația colectivului în care eram. M-am simțit foarte prezentă și am trăit intens această etapă importantă a vieții.
Ce sfat le-ai da altor studenți cu dizabilități care își încep parcursul academic în cadrul universității?
Le-aș spune să pășească cu încredere și să inspire schimbări pozitive în percepții și mentalități. Să nu uite de experiența personală și de relaționarea socială, pentru că amintirile create alături de colegi sunt cele care rămân. După cum spun adesea: „Dizabilitatea poate fi o abilitate; este doar o chestiune de percepție.”
