În perioada 28-29 mai 2018, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și International Association of Universities (IAU) au organizat “IAU Expert Advisory Group (EAG) on Higher Education & Technology”.
Reuniunea, desfăşurată la sediul SNSPA, şi-a propus să identifice principalele modalități în care tehnologiile de informare şi comunicare (TIC) influențează și contribuie la dezvoltarea învățământului superior, precum și felul în care actorii reprezentativi ai domeniului pot sprijini acest proces.
Lansată la reuniunea organizată la SNSPA în anul 2016, în cadrul IAU Task Force Meeting on ICTs, tema privind rolul tehnologiei în educaţie ridică noi întrebări privind capacitatea învăţământului superior de a se adapta la actuala lume digital: cum se pregătesc universităţile pentru provocările noilor tehnologii, atât în procesul educaţional prin adaptarea metodelor de predare sau a ofertei educaţionale, cât şi în cercetare sau în managementul universitar.
La eveniment au participat membri ai Board-ului IAU, experţi în domeniul tehnologiilor de informare şi comunicare, din universităţi din SUA, Canada, Mexic, Haiti, Spania, Italia, Austria, Portugalia, Cipru, Romania, Kenya, Iordania precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale, din domeniul învăţământului superior: UNESCO, Association of Commonwealth Universities, International Council for Open and Distance Education, Association of African Universities, Agence Universitaire de la Francophonie, Commonwealth of Learning. Lista completă a participanţilor, aici.
“Nu putem discuta despre universitatea viitorului fără să-i asociem conceptul de spaţiu digital. Avem obligaţia să ne pregătim pentru acest moment astfel încât învăţământul superior să fie şi mâine la frontiera cunoaşterii”, a susţinut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, vicepreşedinte al Asociației Internaționale a Universităților (IAU).
Totodată, universităţile au posibilitatea de a utiliza noile tehnologii pentru a oferi educaţie de calitate, adaptată noilor provocări. Noile tehnologii generează locuri de muncă care presupun utilizarea unor noi competenţe, iar univeristăţile trebuie să coreleze tehnologiile cu obiective educaţionale pentru cariera profesională a studenţilor.
“Lumea se transformă rapid și evoluția constantă a tehnologiei reprezintă o provocare pentru învățământul superior și pentru cercetarea științifică. Oportunitățile și provocările trebuie dezbătute la cel mai înalt nivel, astfel încât viitorul învățământului superior să fie bazat pe valori, incluziune și inovație”, a declarat Hilligje van’t Land, Secretar General, IAU.
Această reuniune joacă un rol important în stabilirea linilor directoare ce urmează să fie dezbătute în cadrul conferinţei de la Dublin, din anul 2020, care va marca 70 de ani de la înfiinţarea IAU.
Asociația Internațională a Universităților a fost fondata sub egida UNESCO si reunește instituții și organizații din 130 de țări, stimulează cooperarea dintre acestea, dezbate probleme specifice mediului academic și propune soluții, capacitează experți, oferă asistență în elaborarea politicilor publice din domeniul învățământului superior și acordă sprijin membrilor, factorilor de decizie, profesorilor, cercetătorilor și studenților.