Anul absolvirii: 2005
Am absolvit: Facultatea de Administraţie Publică
Studii universitare de: Licență
Poți să-mi povestești câte ceva despre tine și parcursul tău educațional? Dacă te simți confortabil, ai putea să îmi povestești despre natura dizabilității tale și dacă aceasta a afectat integrarea sau adaptarea ta academică în mediul universitar?
Sunt Silvia și sunt absolventă a SNSPA, Facultatea de Administrație Publică. La vârsta de 7 ani, părinții mei au fost sfătuiți să fiu înscrisă, alături de sora mea, la o școală specială. Recomandarea a venit după mai multe investigații oftalmologice ce au depistat o anomalie la nivelul ochilor. Mult mai târziu, aproape adultă fiind, am aflat și diagnosticul – retinopatie pigmentară – o boală ce se manifestă prin pierderea progresivă a vederii, până la orbire. Decizia de atunci a părinților mei a fost să rămânem înscrise în mediul școlar normal pentru că, pe acea vreme, purtam ochelari (care încă mai ajutau) și eram independente.
De-a lungul anilor, vederea a mai scăzut, însă nu atât de mult încât să mă împiedice să-mi doresc să acced la mediul universitar. Dacă în primii 3 ani de facultate lucrurile au decurs normal, în anul 4, când l-am pierdut pe tata, vederea mi-a scăzut exponențial, cu mai mult de 80%. Atunci a devenit totul mult mai dificil. Totul a culminat cu examenul de licență, dat un an mai târziu, când am fost nevoită să cer adaptarea grilelor de examen pentru a le putea zări. Țin să specific că atât eu, cât și sora mea, am fost pionieri ai dizabilității în SNSPA. Eram primul caz și de aici a rezultat și lipsa de proceduri specifice în a susține examenul de licență.
Chiar dacă ne-au fost puse la dispoziție testele grilă la scara cerută, presiunea psihică și emoțională a fost mult prea mare și nu am reușit să văd nimic pe foi. Atunci am cerut tehnologia asistivă disponibilă în acel moment, și anume cititul grilelor de către asistenții din sală. Acest lucru ne-a fost permis, însă, din păcate, doar în ultimele 15 minute ale examenului. Dar sunt convinsă că lucrurile s-au schimbat între timp.
Cum ai defini conceptul de „incluziune academică” în contextul experienței tale de student/ă?
Dacă ar fi să definesc acum incluziunea academică, aceasta ar însemna asigurarea atât a accesului facil la mediul de studiu, cât și răbdarea și empatia pe care ar trebui să le aibă atât profesorii, cât și studenții în relația lor cu persoanele cu dizabilități.
Cunoști politici sau inițiative specifice în universitate care vizează sprijinirea studenților cu dizabilități?
Da. Salut proiectul prin care am ajuns să le pot vorbi profesorilor și studenților, după 18 ani de la absolvire, despre provocările întâlnite de noi în mediul universitar și felul în care am ales să le facem față. Mai mult decât atât, vreau să vă felicit pentru inițiativa de digitalizare a serviciilor universitare – în mod special a admiterii online, dar și a campusului virtual, unelte ce vin în întâmpinarea studenților cu handicap sau cu mobilitate redusă.
De ce tipuri de suport sau ajustări ai beneficiat în vederea integrării și/sau optimizării parcursului tău educațional în universitate (de exemplu, adaptarea materialelor educaționale, timp suplimentar pentru teste, tehnologie asistivă)? Cât de ușor sau dificil a fost să accesezi aceste forme de sprijin?
Așa cum am menționat și mai sus, la momentul susținerii licenței, am beneficiat de grilele de examen tipărite într-un format mai mare, pentru a fi vizibile pentru noi. Modalitatea prin care ne-am susținut examenul de licență a fost prin citirea grilei de examen de către asistenții seminariști.
Cum contribuie profesorii la integrarea și sprijinirea studenților cu dizabilități? Dar personal administrativ?
Un prim pas în integrarea persoanelor cu dizabilități în mediul universitar ar fi ca profesorii să cunoască lucruri elementare despre dizabilitățile prezente în facultate. Alături de bunătate, empatie și adaptabilitate din partea lor, integrarea ar fi una armonioasă și extrem de benefică pentru persoanele cu dizabilități. În ceea ce privește personalul administrativ, acesta poate veni în întâmpinarea nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități, facilitând procesele și procedurile care pot fi mai dificil de îndeplinit pentru ele.
Ce suport îți oferă colegii tăi în vederea integrării sau adaptării în comunitatea academică?
Având în vedere că am susținut examenul de licență un an mai târziu față de colegii mei, cei noi prezenți în sală au fost o mare de tăcere. Nimeni nu a avut curajul să ne susțină. Poate, dragi studenți, veți avea de învățat din povestea mea.
Poți descrie exemple specifice în care te-ai simțit inclus în comunitatea academică (de exemplu, participarea la cursuri și seminare, implicarea în proiecte de echipă, participarea la activități studențești sau extracuriculare)? Ce factori au contribuit la aceste experiențe pozitive?
Am fost norocoasă să am o experiență completă în ceea ce înseamnă implicarea în mediul universitar – proiecte, cursuri și seminarii, activități extracurriculare. M-am simțit întotdeauna inclusă – cu excepția ultimului an. În ceea ce privește exemplele specifice, totuși, au trecut 18 ani, și îmi este greu să-mi amintesc cu exactitate.
Ai efectuat stagii de practică în domeniul tău de studiu în timpul studenției? Cum te-au ajutat aceste experiențe în dezvoltarea carierei?
Da, am avut ocazia să fac practică într-o primărie și să înțeleg atunci mai bine ce ar însemna un job în administrația publică. Chiar dacă dorința de a profesa în domeniul studiat a fost mare, din păcate, nu a existat șansa de a profesa în administrație. Bariera a fost exact dizabilitatea mea și a noastră. Așadar, carieristic, viața m-a împins către alte orizonturi.
Ce îmbunătățiri ai sugera pentru a face mediul academic din universitate mai incluziv pentru studenții cu dizabilități?
Diseminarea de informații relevante despre gradul de accesibilizare a mediului universitar către persoanele cu dizabilități este esențială. Sunt mulți absolvenți de liceu, cu dizabilități, care cred că mediul academic este ceva de neatins pentru ei, crezând că nu se vor descurca. Cum am menționat și mai sus, atenția, răbdarea, empatia și curiozitatea de a afla cât mai multe despre dizabilitatea studentului îi fac pe aceștia să se simtă confortabili și acceptați. Iar într-o notă mai pragmatică, aș adăuga continuarea efortului de digitalizare și promovarea mediului hibrid de studiu, cu cât mai multe materiale disponibile în mediul digital.
Privind în urmă, care a fost cel mai frumos aspect al parcursului tău academic în cadrul universității?
Cred că vârsta :)) Dar cel mai frumos aspect a fost că am reușit să termin facultatea în ciuda tuturor provocărilor.
Ce sfat le-ai da altor studenți cu dizabilități care își încep parcursul academic în cadrul universității?
Aveți încredere în voi, țintiți cât mai sus și pășiți în mediul academic cu mândrie! De-a lungul vieții am întâlnit persoane cu dizabilități absolut extraordinare și incredibil de adaptate și determinate.
