În perioada 5-10 iunie 2023, o delegație a Black Sea Task Force din cadrul Atlantic Council, una dintre cele mai influente și prestigioase organizații de tip think-tank din SUA, partener instituțional al SNSPA, a efectuat o vizită de documentare în România.
Această primă vizită, găzduită de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), face parte din programul stabilit în cadrul acordului de parteneriat, semnat pe 1 decembrie 2021, la Washington DC, de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), și de Fred Kempe, președintele și directorul executiv al Atlantic Council, acord care are drept scop consolidarea relației transatlantice și creșterea securității și stabilității în regiunea Mării Negre.
Delegația Black Sea Task Force, coordonată de Dr. Rich Hooker și formată din experți din cadrul Transatlantic Security Initiative al Scowcroft Center for Strategy and Security, Atlantic Council, a participat la o serie de întâlniri cu oficiali români, implicați în realizarea politicilor publice naționale în domeniile strategice pentru România.
Luni, 5 iunie 2023, reprezentanții Atlantic Council au participat la o întâlnire găzduită de rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, alături de membri ai comunității academice a universității, specialiști în relații internaționale, securitate, geopolitică, fake news și dezinformarea din mediul online.
Discuțiile s-au concentrat în principal pe teme legate de securitate, accentul fiind pus pe modalitățile în care poate fi consolidat şi extins Parteneriatul Strategic România-SUA. “Ne bucurăm că membrii Atlantic Council s-au arătat interesați de dinamica securității regionale și de perspectiva națională asupra evoluțiilor în regiunea Mării Negre. România rămâne un partener de încredere, respectându-și angajamentul de a contribui la securitatea și stabilitatea regională. Avem nevoie de o abordare coerentă și coordonată, pentru a restabili echilibrul de securitate și a descuraja astfel noi acțiuni agresive în regiunea Mării Negre.”, a susținut prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA.
Dr. Rich Hooker și-a exprimat aprecierea față de SNSPA, pentru rolul său central în coordonarea vizitelor la nivel înalt stabilite cu președintele Camerei Deputaților și parlamentari, cu prim-ministrul României, cu înalți oficiali din ministerul apărării și afacerilor externe și din domeniile reziliență și securitate cibernetică. Însărcinată cu elaborarea unei strategii pentru Marea Neagră care să ajute la sprijinirea abordării politice a Guvernului SUA în regiune, echipa Atlantic Council a subliniat importanța strategică a Mării Negre și rolul esențial al României ca ancora de stabilitate și democrație în proximitatea unei zone de conflict.
Pe parcursul acestei săptămânii, delegația Black Sea Task Force a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai statului român, iar joi, 8 iunie 2023, a vizitat Baza 57 Aeriană “Mihail Kogălniceanu”.
Amintim că la finalul anului 2022, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), alături de partenerul instituțional Atlantic Council au anunțat crearea unui task force, axat pe securitatea regiunii Mării Negre. Task force-ul, format din experți din cadrul Atlantic Council și din SNSPA, se va reuni periodic pentru a analiza și propune recomandări în vederea creșterii securității și stabilității regiunii Mării Negre, vitală din punct de vedere geopolitic. Grupul de experți va contribui, cu expertiza și instrumentele specifice, la generarea de soluții privind combaterea și descurajarea amenințărilor, neconvenționale sau hibride, precum și cooperarea în materie de securitate cu aliații și partenerii din regiune.
Fotografia poate fi descărcată de aici.