Autori: Joanne Mampaso Desbrow, Álvaro Moraleda Ruano, Diego Galán-Casado și Diana Ruiz-Vicente
Cuvinte cheie: Stigma; auto-stigma; dizabilități intelectuale; învățământ universitar
Lucrarea “Stigmatising young people with intellectual disability: Perceptions of the main stakeholders at a Spanish university” se concentrează pe impactul pe care îl are un program implementat la nivelul universităților publice și private din Spania care asigură pentru 450 de tineri cu dizabilități intelectuale (cu vârste între 18 și 30 de ani) cursuri universitare pentru obținerea unei diplome universitare. Aceste persoane se pot înscrie în acest program pentru a obține o diplomă care să îi sprijine în obținerea unui loc de muncă, a independenței sau autonomiei sau chiar a creșterii stimei de sine. Concret, autorii au studiat percepția pe care o au față de dizabilităților intelectuale, cadre didactice, personalul administrativ sau studenți studenți).
Astfel, un prim obiectiv al studiului a fost să identifice în ce măsură există diferențe în stigmatizarea legate de dizabilitatea intelectuală în funcție de sexul participanților, mai exact, se pleacă de la ipoteza conform căreia femeile ar manifesta un nivel mai scăzute de stigmatizare, comparativ cu bărbații. Al doilea obiectiv a fost să identifice dacă stigma se manifestă diferit în funcție de rolurile pe care le au participanții în cadrul universității (profesori, personal administrativ, studenți cu sau fără dizabilități intelectuale). Rezultatele studiului cantitativ (bazat de chestionar) desfășurat la nivelul unei universități din Spania indică faptul că femeile manifestă mai puțină stigmă, comparativ cu bărbații și studenții cu dizabilități care sunt în mod clar mai conștienți de stigmatizarea publică sau auto-stigmatizarea.
Autorii concluzionează prin a sublinia necesitatea de a dezvolta medii socio-educaționale în care, atât stigma și prejudecățile publice, cât și cele auto-impuse să fie reduse până la eliminare.
Acest text reprezintă o sinteză destinată informării comunității academice cu privire la studiile relevante în domeniul integrării studenților cu dizabilități în mediul universitar. Conținutul a fost atent selectat și sintetizat pentru a oferi informații relevante persoanelor interesate. Recomandăm parcurgerea integrală a textului dacă acesta este considerat util în procesul de cercetare.