Joi, 16 mai 2019, Zoran Dragišić, profesor la Universitatea din Belgrad, se va întâlni cu studenți şi cadre didactice ale SNSPA, în cadrul unei prelegeri susţinute pe tema “The Balkans Today: Security Identity Challenges”. Evenimentul se va desfășura la sediul SNSPA (bd. Expoziției, nr. 30 A), Etajul 8, Sala 804, începând cu ora 10:00.
Prof. Zoran Dragišić, membru al Parlamentului Serbiei, afiliat Partidului Progresist (partidul aflat acum la putere, din care provine și președintele Alexander Vucic). Este profesor și prodecan al Facultatii de Studii de Securitate a Universitatii din Belgrad.
Prof. Dragišić este specialist în studii de securitate și punctele sale de vedere cu privire la chestiuni de securitate națională sunt adesea citate în mass media din Serbia. La începutul anilor 2000, prof. Dragišić a promovat ideea aderării Serbiei la NATO. Este actualmente membru al comisiei parlamentare pentru apărare și afaceri interne, membru al delegației Serbiei la Adunarea Parlamentară NATO, lider al grupului parlamentar de prietenie cu Turcia și membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu China, Israel, Siria, SUA și UK.