Seara Masteratelor la Facultatea de Administrație Publică

Vineri, 11 iunie 2021, Facultatea de Administrație Publică organizează Seara Masteratelor: prezentarea programelor Facultății de Administrație Publică.

Evenimentul se va desfășura online, începând cu ora 17:30. Pentru a participa, vă rugăm să completați acest formular online. După confirmarea participării, veți primi link-ul Webex prin care veți putea participa, precum și instrucțiuni pentru utilizarea platformei Webex.

 

Programele de masterat organizate de Facultatea de Administraţie Publică se adresează tuturor celor care îşi doresc să lucreze sau lucrează în instituţiile, autorităţile şi agenţiile publice naţionale, locale sau europene şi persoanelor interesate de sectorul privat şi interacţiunile acestuia cu mediul public.

 

Facultatea de Administraţie Publică este o facultate competitivă, acreditată național și european, care se mândreşte cu peste 25 de ani de experienţă academică şi de cercetare în ştiinţele guvernării şi mii de absolvenţi dedicaţi servirii interesului public.

 

Facultatea de Administraţie Publică oferă studenţilor săi o gamă largă de programe de masterat, din diverse arii de interes: management public, afaceri publice, afaceri europene, e-guvernare, politici antifraudă și anticorupție, administraţie publică, drept, managementul fondurilor europene, managementul achizițiilor publice, spațiul administrativ european.

 

Programe de masterat

Învățământ cu frecvență (IF) – Domeniul Științe administrative

Învățământ cu frecvență (IF) – Domeniul Drept

Învățământ cu frecvență redusă (IFR) – Domeniul Științe administrative

 

Condițiile de admitere

Media concursului de admitere la studii universitare de masterat (IF și IFR) este formată din:

  • media examenului de licență (60%) și
  • media obţinută în urma evaluării scrisorii de motivaţie (40%).

 

Informații suplimentare

Condițiile specifice pentru redactarea scrisorii de motivație și grila de evaluare a acesteia sunt afișate pe website-ul Facultății de Administrație Publică. Scrisoarea de motivație se va redacta în limba în care se desfășoară programul de masterat ales ca primă opțiune, iar comisia de evaluare va nota scrisoarea fără prezentare din partea candidatului.

Mai multe detalii, aici.

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget