20 de ani de la înființarea studiilor universitare de licență ale Facultății de Comunicare și Relații Publice din SNSPA

Luni, 15 octombrie 2018, Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează masa rotundă „20 de ani de inovație în comunicare”. Evenimentul se desfăşoară la sediul SNSPA (Bd. Expoziției, nr. 30A, sector 1), Sala multifuncțională, parter, începând cu ora 17.00.

 

În cadrul acestui eveniment prilejuit de sărbătorirea a 20 de ani de existență a facultății noastre, vom discuta despre modul în care s-a schimbat comunicarea în ultimele două decenii și vom dezbate principalele provocări ce îi așteaptă pe comunicatori în viitor, alături de întreaga noastră echipă, de studenți, de absolvenți și în prezența următorilor invitaţi:

  • prof. univ. dr. Paul Dobrescu, fondatorul Facultăţii de Comunicare și Relații Publice;
  • prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA;
  • prof. univ. dr. Vasile Secăreș, fondatorul SNSPA;
  • Mihaela Nicola, CEO The Group;
  • Ruxandra Vodă, Director Comunicare Corporate, Telekom România;
  • Anca Oreviceanu, Director Comunicare și Branduri Europa Centrală, Michelin;
  • Dragoș Smeu, Director General Mavericks. The Agency;
  • prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decanul Facultăţii de Comunicare și Relații Publice, SNSPA;
  • prof. univ. dr. Florina Pînzaru, decanul Facultăţii de Management, SNSPA.

Ne vom aminti împreună de evoluția instituției noastre și de principalele proiecte inovative pe care le-am lansat în beneficiul comunității de comunicatori din România.

Angajații, absolvenții, studenții și prietenii Facultăţii de Comunicare și Relații Publice ce ni se vor alătura în cadrul evenimentului sunt rugați să confirme participarea, completând acest formular online, până vineri, 12 octombrie 2018.

_______________________________________________________________________

Momente-cheie din istoria Facultății de Comunicare și Relații Publice din SNSPA

Facultatea de Comunicare și Relații Publice este una dintre instituțiile reprezentative de învățământ din România. Încă de la înfiinţarea sa, Facultatea de Comunicare și Relații Publice și-a propus să formeze generații de experți în disciplinele comunicării, să ofere o punte de legatura către zona practicii și să ofere expertiză și soluții pentru diverse probleme sociale, prin intermediul proiectelor de cercetare. Câteva dintre momentele-cheie din istoria facultății:

 

1991: Se înfiinţează SNSPA, prin HG 183 din 1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 75/11.04 1991: Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice are scopul de a organiza forme de învăţământ postuniversitar.

1997:  „Specialist în relaţii publice” – categoria este introdusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România.

1998: Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice introduce forma de pregătire universitară.

1998: Este acreditat Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice.

1998: Ia naştere Institutul Român de Comunicare şi Relaţii Publice. Institutul editează Revista Română de Comunicare şi Relaţii Publice.

1999: România a găzduit la Bucureşti cea de-a 40-a Olimpiadă Internaţională de Matematică. Cu această ocazie, Facultatea de Comunicare și Relații Publice a organizat campania de presă a evenimentului şi a editat, cu sprijinul cotidianului Adevărul, ziarul Olimpiadei – Sigma.

2000: Are loc lansarea editurii Facultăţii de Comunicare și Relații Publice, Comunicare.ro.

2002: În decembrie, este lansată sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor ComunicarTe.

2003: Dennis L. Wilcox, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti şi autori de cărţi de relaţii publice, conferenţiază public la Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

2003: Ia naştere Universitatea Virtuală de Afaceri (UVA), ca urmare a unui proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, prin programul PHARE. UVA este un centru de formare şi instruire continuă la distanţă în domeniul afacerilor, oferind cursuri de scurtă durată în sistem online.

2004: În premieră în România, Facultatea de Comunicare și Relații Publice organizează trei masterate la învățământul la distanță, în sistem online, în domeniile: Managementul Proiectelor, Management şi Comunicare în Afaceri, Management Educaţional şi Comunicare Instituţională.

2005: Facultatea de Comunicare și Relații Publice este acreditată prin H.G. 916/11.08.2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 766/ 23.08.2005.

2005: Unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti internaţionali în branding, Wally Ollins, conferenţiază la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Cărţile sale sunt traduse la Editura Comunicare.ro, iar Wally Ollins revine în România pentru lansarea volumului Despre brand, în 2007, publicat de asemenea la Editura Comunicare.ro.

2006: Facultatea de Comunicare și Relații Publice lansează programul academic în limba engleză, destinat atât studenţilor Erasmus, cât şi celor români.

2007: Se organizează prima ediţie a conferinţei internaţionale anuale a Facultăţii de Comunicare și Relații Publice, cu titlul: Globalization and Policies of Development.

2008: Se lansează o nouă specializare pentru învăţământul universitar: Psihologie.

2008: SNSPA organizează Şcoala Doctorală în Ştiinţele Comunicării.

2008:  Masteratul de Publicitate este acreditat IAA Worldwide.

2009: Facultatea de Comunicare și Relații Publice este co-organizator al Forumului UNESCO: Higher Education in the European Region: Access, Values, Quality and Competitiveness.

2009: Se lansează o nouă specializare pentru învăţământul universitar: Publicitate.

2009: Se lansează primul program de studii de masterat cu predare în limba engleză: Masterat în Comunicare şi Publicitate.

2010: Se lansează cel de-al doilea program de studii de masterat cu predare în limba engleză: Masterat în Managementul Proiectelor.

2011:  SNSPA încheie un acord de parteneriat cu University of Sheffield International Faculty, City College. Acest protocol de colaborare prevede organizarea de către cele două instituţii a unor programe educaţionale comune.

2011: Masteratul în Managementul Proiectelor obţine acreditarea internaţională conferită de PMI Global Accreditation Center, devenind, astfel, singurul program masteral din Europa centrală şi de est care se bucură de această recunoaştere internaţională.

2012: Centrul de Cercetare în Comunicare, Facultatea de Comunicare și Relații Publice -SNSPA, organizează prima conferinţă internaţională în afara ţării, la Lyon (2-3 iulie 2012), având ca parteneri Institut de la Communication, Franţa şi Cox International Center, University of Georgia, SUA.

2012: La propunerea Facultăţii de Comunicare și Relații Publice, SNSPA acordă titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Lee B. Becker, directorul Cox International Center, University of Georgia, SUA.

2012: Lansarea, în prezenţa Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a Masteratului în Marketing, Publicitate şi Relaţii Publice (2 ani), care se finalizează cu diplomă dublă acordată de Universitatea Sheffield şi de SNSPA.

2013: Facultatea de Comunicare și Relații Publice organizează prima ediţie a Conferinţei Internaţionale Qualitative Research in Communication, în perioada 3-4 octombrie.

2016: SNSPA devine prin Facultatea de Comunicare și Relații Publice partener al Secretariatului General al Guvernului pentru lansarea și managementul proiectului Starea Națiunii. Construirea unui instrument inovator pentru fundamentarea politicilor publice (SIPOCA 11).

2017: La propunerea Facultăţii de Comunicare și Relații Publice, SNSPA acordă titlul de Doctor Honoris Causa lui Ian Goldin, profesor la Universitatea Oxford. Editura comunicare.ro publică cartea lui Ian Goldin, În căutarea dezvoltării. Creşterea economică, schimbările sociale şi ideile.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget