Ana Moroșanu  

  • Anul absolvirii: 2017
  • Am absolvit: Facultatea de Ştiinţe Politice
  • Studii universitare de: Licenţă
  • Programul de studii absolvit (studii de licență/masterat/doctorat): Licență în Psihologie, Masterat în Psihologie Clinică

 

Ce te-a făcut să alegi SNSPA?

În momentul în care mă interesam de facultăți, aveam doar 2 instituții în minte: Universitatea din București și SNSPA. Într-un final am ales SNSPA-ul, datorită profesorilor de acolo, precum și a părerilor absolvenților specializării respective. Am înțeles că accentul se pune mai mult pe practică și pe dezvoltarea competențelor necesare unei meserii în domeniul psihologiei, decât pe tocirea efectivă a manualelor, cărților, adică a teoriei.

 

Enumeră câteva cursuri specifice din programul universitar care ți-au plăcut cel mai mult și care te-au ajutat în carieră: Bazele teoretice ale evaluării psihologice

Enumeră profesori care te-au influențat în mod deosebit și care au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea dvs. profesională: În practica mea, în cadrul cazurilor cu care mă confrunt, sunt profesori care îmi vin în minte cu recomandările și cursurile lor din perioada facultății, precum Cătălina Roșca, Dan Stănescu, Augustin Cambosie, Mihaela Minulescu, Mădălina Petrescu și Camelia Crișan.

 

Care a fost primul loc de muncă relevant pe care l-ai obținut după absolvire și cum te-a ajutat experiența acumulată la universitate în această tranziție?

Am intrat în lumea profesională ca terapeut ABA la o asociație din București. Acolo m-a ajutat experiența acumulată în cadrul cursurilor de Psihologie Clinică, precum și a Consilierii Organizaționale, de unde mi-am preluat informațiile legate de consiliere, împreună cu dezvoltarea abilităților respective.

Astfel, în cadrul jobului, pe lângă terapia ABA realizată cu copii care sufereau de tulburări din spectrul autist, aveam și ședințe de consiliere cu părinții acestora. În cadrul jobului respectiv, am aflat că mă simt mai atrasă de partea de consiliere, evenimentele de atunci fiind ca un motor de pornire către a-mi găsi ceva mai pe placul meu și a motivației mele.

 

Cu ce te ocupi în prezent și care sunt principalele responsabilități ale postului tău?

În prezent sunt psiholog clinician în cadrul secției de oncologie pediatrică, unde realizez evaluările psihologice atât ale copiilor și adolescenților cu afecțiuni oncologice, cât și părinților sau aparținătorilor lor. Totodată ofer și consiliere, psihoterapie de suport, consiliere în caz de doliu, sesiuni de dezvoltare personală, uneori și mici exerciții din cadrul psihoterapiei, care să îi ajute pe aceștia în a-și dezvolta resursele necesare rezilienței. Aici sunt și paturi de paliație, unde s-a format o echipă interdisciplinară din care fac parte, împreună cu doctorii, asistentele, kinetoterapeutul și asistentul social. În acest domeniu particip la ședințele în care aparținătorilor/părinților copiilor/adolescenților din cadrul secției li se comunică vești tragice legate de prognosticul bolii oncologice și posibilitățile reale de care dispun. Lucrez în acest domeniu din martie 2021, fiind mai întâi la Asociația PAVEL, iar din august 2022 am ocupat postul respectiv al spitalului.

În pararel, lucrez și la cabinetul meu de psihologie, unde ofer servicii de psihoterapie integrativă, consiliere vocațională și evaluarea clinică.

 

Care sunt unele dintre cele mai valoroase învățăminte pe care le-ai obținut de-a lungul carierei?

Ceea ce faci, să faci cu pasiune și iubire, astfel vei ajunge departe.

 

Cum te-a ajutat facultatea să te pregătești pentru profesia actuală?

În cadrul facultății, am trecut prin experiențe care m-au ajutat la dezvoltarea anumitor abilități, precum munca în echipă, creșterea capacității de toleranță la stres, dezvoltarea empatiei, dezvoltarea abilităților de comunicare ș.a. Totodată, proiectele pe care le-am primit în cadrul facultății, precum realizarea unui interviu psihologic, prezentarea unui raport de psihodiagnoză bazat pe un caz real, unde trebuia să înregistrez interviurile respective, sau cercetarea realizată de la materia Psihologia Sănătății, au fost, cel puțin pentru mine, bazele pornirii mele în domeniul în care doream să activez, acela al psihoterapiei și consilierii.

 

Care sunt cele mai mari realizări pe care le-ai avut în carieră până acum?

Deschiderea cabinetului este unul dintre cele mai importante realizări ale mele, unde îmi place că pot oferi clienților un spațiu sigur, securizant, plin de empatie și căldură în care se pot deschide.

Ocuparea postului de psiholog clinician în cadrul Institutului Oncologic București este a doua cea mai mare realizare. Simt că acolo fac o muncă care mă împlinește sufletește și îmi place că îmi pot oferi serviciile celor nevoiași.

Publicarea licenței mele într-o carte de Psihologia Sănătății apăruta la Editura Universitară, coordonată de mentorul meu, Cătălina Roșca. A fost o licență făcută cu pasiune și multă răbdare, cu un subiect care încă îmi stârnește curiozitatea, anume reziliența, pe care doresc să o aprofundez și domeniul oncologiei pediatrice.

 

Cum te implici în comunitatea din care faci parte sau în industria în care activezi?

În comunitatea de psihologi, mă implic prin a oferi suport, consiliere sau schimb de experiență pentru viitori psihologi în cadrul secției de oncologie pediatrice. Acolo sunt singurul psiholog din secție, dar comunic cu psihologii de la celelalte asociații (PAVEL sau MAGIC) care activează în aceeași secție, având astfel ședințe de mentoring sau ședințe de intervizare unde mai discutăm cazurile de pe secția respective.

Totodată sunt mentor pentru studenții de la Specializare Psihologie, Facultatea de Științe Politice, SNSPA, unde le povestesc despre munca mea, despre pașii pe care trebuie să-i urmeze dacă își doresc o carieră în domeniul psihologiei clinice sau psihoterapiei.

În ceea ce privește locul meu de muncă, anume Institutul Oncologic București, particip la conferințe unde se prezintă cazuri din cadrul secției de oncologie pediatrică. În prezent nu am avut ocazia, fiind angajată de aproximativ un an, dar urmează în viitorul apropiat.

 

Ai efectuat stagii de practică în domeniul tău de studiu în timpul vieții de student? Cum te-au ajutat aceste experiențe în dezvoltarea carierei?

Am efectuat doar un stagiu de practică, cel de la Centrul de Psiho-Sociologie al M.A.I. Am ales aici, deoarece a fost singurul care deținea și elemente din cadrul psihologiei clinice. Încă de la începutul facultății, am știut că mă duc pe această parte.

În timpul practicii, am acumulat experiență cu o baterie de teste psihologice folosite în practica psihologiei clinice, precum Testul de Matrici Progresive Raven, DSM-ul și SCID-2. Unele dintre acestea le folosesc și eu, în prezent, în practica mea.

 

Care au fost cele mai importante lecții învățate în timpul vieții de student la SNSPA?

Găsește-ți pasiunea și urmeaz-o, indiferent de obstacolele puse în față.

 

Care sunt competențele cheie pe care crezi că ți le-ai dezvoltat în cadrul SNSPA?

Empatia. Curajul. Abilitățile de comunicare. Gândirea critică. Abilitatea de analizare fie a informațiilor din articole/cărți, fie a interviurilor efectuate în cadrul cercetărilor/proiectelor

 

Caracterizează SNSPA în 3 cuvinte:

Inovativ. Practic. De viitor.

 

Dacă ai putea da un sfat unui student actual în legătură cu valorificarea la maximum a experienței universitare pentru a-și dezvolta cariera, care ar fi acela?

Profită de oportunitățile pe care facultatea ți le oferă, de profesorii și de experiența lor, chiar și de jocurile mici din timpul cursurilor. Te ajută la dezvoltarea ta și nu uita că acest timp nu ți se va mai întoarce: Depinde de tine cum îl folosești!

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget