Despre cei șase ani de-acasă, la o nouă întâlnire din cadrul “Serilor de psihanaliză”

Vineri, 18 martie 2022, ora 19:00, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) vă invită la cea de-a patra întâlnire din cadrul “Serilor de psihanaliză”, evenimente organizate online, împreună cu Asociația Română de Psihoterapie Psihanalitică (ARPP).

 

Tema: Cei șase ani de-acasă

Invitați: Anca Donțu & Cătălina Drăgulănescu

 

Sigmund Freud, părintele psihanalizei, a pus accentul în ceea ce privește dezvoltarea copilului în primii ani de viață, pe latura sa instinctuală, pulsională, în timp ce relațiile copilului cu mama, persoanele din jur și mediu au fost considerate a fi pe planul al doilea.

Psihanaliza britanică a mutat însă accentul pe aspectul relațional, având ca argumente cercetări și observații directe, nu doar datele clinice din practica privată.

John Bowlby afirma “… la un moment dat în viața lor, majoritatea ființelor umane doresc să aibă copii și doresc, de asemenea, ca acești copii să crească sănătoși, fericiți și încrezători în sine. Pentru cei care reușesc, recompensele sunt mari; însă cei care au copii, dar eșuează în a-i crește sănătoși, fericiți și încrezători în sine pot ajunge să plătească un preț foarte mare: anxietate, frustrare, divergențe și probabil sentimente de rușine sau vinovăție” (Bowlby, 1980).

Vă propunem o incursiune în Teoria Atașamentului și a principalelor tipare descrise de această teorie, ilustrate de exemplificări clinice, ca un prim pas în a înțelege cum primele relații din viața copilului îi pot influența comportamentul și modul de relaționare în societate.

 

Anca Donțu

  • Psiholog principal, membru fondator, formator și supervizor al ARPP;
  • Vicepreședintele Comisiei Profesionale a Federației Române de Psihoterapie;
  • Practică clinică de 20 de ani.

 

Cătălina Drăgulănescu

  • Psiholog, psihoterapeut formator şi supervizor în cadrul Asociației Române Pentru Psihoterapie Psihanalitică (ARPP)
  • 20 ani experiență de practică în psihoterapie psihanalitică şi consiliere psihologică
  • 12 ani experiență în psihologie clinică

 

Întâlnirile se desfășoară online și se adresează studenților și absolvenților programului de studii “Psihologie” din cadrul SNSPA, precum și studenților și masteranzilor care urmează acest domeniu în alte universități. De asemenea, sunt invitați și profesori care predau disciplina “Psihologie” în licee. Totodată, la evenimente sunt așteptate toate persoanele interesate de temele propuse.

 

Accesul la evenimente este gratuit. Studenții, absolvenții, profesorii și persoanele interesate să participe la “Serile de psihanaliză” se pot înscrie, completând un formular online de participare, disponibil mai jos. Numărul de locuri este limitat.

 

 

În perioada decembrie 2021 – mai 2022, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) vă invită la “Seri de psihanaliză”, întâlniri lunare, organizate împreună cu Asociația Română de Psihoterapie Psihanalitică (ARPP).

Organizatori:
Lect. univ. dr. Cătălina Roșca, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA), Psiholog, psihoterapeut de formare cognitiv-comportamentală și psihoterapie psihanalitică
Drd. Alexandru Mateizer – Absolvent SNSPA, Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA), Psiholog, psihoterapeut cu formare în psihoterapie psihanalitică

Detalii și înscrieri la evenimente, aici.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget