“Summitul ONU al viitorului pe înțelesul celor care vor conduce lumea în anul 2050”. Atelier de lucru pentru elevi, organizat la SNSPA

În perioada 13-14 mai 2024, Comisia Naţională a României pentru UNESCO a organizat, în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), atelierul de lucru “Summitul ONU al viitorului pe înțelesul celor care vor conduce lumea în anul 2050”. La reuniune au participat 45 de elevi, reprezentanți ai biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor și ai consiliilor școlare din școli UNESCO, alături de cadre didactice.

 

Evenimentul a fost deschis de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, și de Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.

 

“UNESCO joacă un rol crucial în promovarea dialogului intercultural, a educației de calitate și a cercetării științifice, elemente esențiale pentru construirea unui viitor mai bun. Catedrele UNESCO, prin colaborarea lor cu universități de renume, contribuie semnificativ la diseminarea cunoștințelor și la formarea liderilor de mâine. Suntem încântați să fim parteneri ai Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO și să susținem această inițiativă valoroasă. Atelierul de lucru, găzduit de SNSPA, a demonstrat potențialul remarcabil al elevilor români de a participa la modelarea viitorului pe care îl vor moșteni. SNSPA, ca școală de guvernare, încurajează implicarea continuă a tinerilor în astfel de proiecte. Împreună cu UNESCO și alte organizații dedicate, ne angajăm să sprijinim tinerii în eforturile lor de a deveni lideri activi și responsabili, contribuind la o lume mai pașnică, justă și durabilă.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

 

“Acest atelier de lucru subliniază rolul tinerilor în tot ceea ce înseamnă agenda publică, colaborarea și cooperarea pentru un viitor sustenabil și pașnic. UNESCO este prima organizație internațională care a organizat Forumul tinerilor. Summitul ONU al viitorului nu ar avea sens fără a avea între temele sale educația, cultură și științele, acesta fiind un alt motiv pentru a ne așeza la masă împreună cu tinerii din școli UNESCO din Româna pentru a decripta mesajele Pactului pentru viitor, ale Declarației pentru generațiile viitoare”, a menționat Secretarul general al CNR UNESCO, Madlen Șerban.

 

Evenimentul a fost onorat de prezența online a E.S. Simona Mirela Miculescu, Ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), președintă a Conferinței Generale a UNESCO (2023-2025), care a subliniat rolul crucial al organizației în promovarea educației, științei și culturii, accentuând importanța multilateralismului în abordarea complexității lumii actuale.

 

Printre invitații speciali ai atelierului de lucru s-au numărat reprezentanți ai Ministerul Afacerilor Externe și Ministerului Educației, cadre didactice din mediul universitar și preuniversitar, precum și studenți, care au susținut prelegeri pe diverse teme relevante pentru elevi:

  • Janina Sitaru, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe
  • Bogdan Cristescu, secretar de stat, Ministerul Educației
  • Conf. univ. dr. Sorin Costreie, președinte UNICA, Universitatea din București
  • Conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice (SNSPA)
  • Profesor Maria Luiza Cristea, Școala Metropolitană ARC – școală UNESCO, București
  • Profesor Daniela Vîlceanu, Colegiul Național T. Vladimirescu – școală UNESCO, Târgu Jiu, județul Gorj
  • Profesor Florin Droc, Director al Școlii gimnaziale și al liceului “Hermann Oberth” – școală UNESCO, Voluntari, județul Ilfov
  • Silvia Alexandra Bem și Paul Pristavu, masteranzi, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.

 

Atelierul a oferit o platformă elevilor pentru a dezbate agenda Summitului ONU pentru Viitor, programat la New York, în perioada 22-23 septembrie 2024. Scopul principal a fost conturarea viziunii tinerilor asupra lumii anului 2050, abordând provocări globale precum inegalitatea, sărăcia, conflictele, schimbările climatice și impactul imprevizibil al tehnologiei.

Discuțiile interactive au facilitat schimbul de idei și perspective, oferind elevilor șansa de a-și exprima opiniile și a formula propuneri concrete. Prin intermediul acestui dialog inter-generațional, s-a conturat o imagine mai clară a viziunii tinerilor asupra lumii pe care o doresc să o construiască.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget