Joi, 5 martie 2020, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează conferința “Romania, Eastern and South-Eastern Europe in the New World (Dis)Order”, cu sprijinul German Marshall Fund of the United States (GMF) – Black Sea Trust for Regional Cooperation.
Evenimentul urmărește să expună publicului expertiza femeilor specializate în arii relevante pentru tema conferinței, reprezentante ale mediului academic, cercetătoare, femei care au o experiență solidă în afaceri sau sectorul guvernamental. Participantele vin din România, din regiunea de Est și Sud Est a Europei, din UE și din SUA. Conferința este organizată la inițiativa prof. univ. dr. Liliana Popescu, prorector SNSPA: “Vrem să atragem atenția asupra fenomenului subreprezentării femeilor în zona de expertiză care este luată în considerare în alcătuirea politicilor publice și în dezbaterile publice pe teme de politică internațională, mai ales în mass media. Am constatat de-a lungul ultimilor ani că femeile-expert nu prea sunt consultate pe teme de politică, de relații internaționale și de securitate națională. Vedem în spațiul public foarte multe paneluri cu participare exclusiv masculină (maneluri), sau cu participare minimală feminină, de mulți ani de zile. Contrastul dintre aceste maneluri pe de o parte, și mulțimea și calitatea specialistelor în aceste domenii, pe de altă parte, este izbitor. De aceea, împreună cu câteva doamne care știu multe despre arena internațională, europeană și regională, ne-am mobilizat și am conceput acest eveniment. Conferința noastră este alcătuită exclusiv din faneluri – adică din paneluri la care participă doar femei. Audiența este mixtă, desigur. Mizăm pe surpriza de a avea în fața ochilor noștri paneluri all-female“.
În cadrul conferinței, vor fi abordate teme legate de: interconectivitate internațională vs. politici naționale, inteligență artificială și tehnologii inovatoare, noua ordine mondială, iliberalism, inovație și schimbare politică, puterea informațiilor și a opiniilor, puterea ideologiilor, dezinformare, securitate cibernetică, fenomene migraționiste, parteneriate regionale etc.
Cele trei secțiuni ale conferinței sunt:
- O nouă ordine internațională? Efectele schimbărilor globale actuale asupra UE, estului și sud-estului european
- Uniunea Europeană și impactul reformelor ei asupra estului și SE european
- România într-un context regional în schimbare.
La finalul conferinței va fi organizată o masă rotundă centrată pe tema participării echilibrate a femeilor și bărbaților la dezbaterile publice pe teme de relații internaționale și securitate, moderată de prof. univ. dr. Mihaela Miroiu și de președinta Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani.
Evenimentul se va desfășura la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30A, sector 1), parter, Sala Multifuncțională.
Numărul locurilor disponibile în sală este limitat. Vă rugăm să confirmați prezența dvs. până la data de 1 martie 2020, completând online acest formular.