Joi, 22 noiembrie 2018, analistul geopolitic american, George Friedman, se va întâlni cu studenți, masteranzi, doctoranzi şi cadre didactice ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în cadrul unei prelegeri cu tema “The future for Transatlantic relations. Relevance for Eastern Europe”. Evenimentul se va desfăşura la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A), etajul 1, Amfiteatrul 1, începând cu ora 17:00. Vă rugăm să confirmaţi participarea la eveniment, completând acest formular online, până miercuri, 21 noiembrie 2018.
George Friedman este fondator și CEO al companiei de previziune și analiză geopolitică Geopolitical Futures, lansată la începutul lui decembrie 2015. De asemenea, George Friedman este fondatorul agenţiei Stratfor, pe care a înfiinţat-o în anul 1996. George Friedman a absolvit City College of the City University of New York şi este doctor în ştiinţe politice la Cornell University.
George Friedman este autorul mai multor cărţi de analiza şi previziune, recunoscute la nivel mondial, printre care: The Next 100 Years, The Next Decade, America’s Secret War, The Intelligence Edge, The Future of War, Flashpoints: The Emerging Crisis in Europe.
Accesul în sala se va face în intervalul 16-16:50. Numărul locurilor disponibile în sală este limitat. La dezbatere sunt invitaţi membri ai comunităţii SNSPA.