30 de ani de la căderea Zidului Berlinului – dezbatere la SNSPA

Miercuri, 13 noiembrie 2019, Centrul de Studii Europene din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA), organizează, alături de studenții masteratului Development, International Cooperation and Humanitarian Aid, o dezbatere deschisă, în marja aniversării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Pe 9 noiembrie 2019 se împlinesc 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului ce a separat deopotrivă Germania și Europa, ce a adus cu sine sfârșitul așa-numitei “Cortine de Fier”. În acest context, lideri ai statelor din Europa Centrală se vor întâlni în cadrul unor ceremonii sobre, pe un fond geopolitic marcat de noi frontiere fizice și ideologice. Mariile agenții de presă atrag atenția că, în cele trei decenii, optimismul și euforia care au stat la baza protestelor din 1989 se degradează, noi extreme punând în pericol unitatea europeană. Construind pe acest arc de cerc al ultimelor 3 decenii de tranziție democratică, evenimentul își propune să creeze un spațiu liber de dezbatere privind implicațiile trecute și prezente ale acestui eveniment în spațiul Est European, aducând împreună perspective de o parte și de cealaltă a zidului Berlinului.

 

Discuția se va bucura de prezența a trei invitați speciali:

– Dr. Joachim Umlauf (Germania), filolog și director al Goethe-Institute București

– Dr. Dan-Andrei Muraru (România), istoric și Consilier Prezidențial

– Dr. Paul Gabriel Sandu (România), cercetător independent în filozofie și studii sociale.

Moderatoare: Raluca Pantilimon (masterandă DRIIE, SNSPA)

Participarea este liberă tuturor celor interesați. Dezbaterea va avea loc în limba engleză, în sala  804, etajul 8 la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30 A, sectorul 1, București).

Pentru mai multe detalii, puteți urmări evenimentul pe Facebook: The Fall of the Berlin Wall – 30 Years On.

Evenimentul este parte a seriei #ExploringEasternEurope, o inițiativă a lect. univ. dr. Miruna Butnaru-Troncotă (Centrul de Studii Europene), care urmărește explorarea contextelor est-europene din perspective interdisciplinare prin facilitarea unui cadru de dialog academic cu experți naționali și internaționali. Următoarea ediție din acest an este programată pe 4 decembrie.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget