Marți, 11 iulie 2023, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) marchează 26 de ani de la momentul lansării Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe și de securitate a României, ai stabilității și democrației, un reper esenţial al reformării și dezvoltării domeniilor fundamentale ale societăţii româneşti.
Parteneriatul Strategic România-SUA, lansat la 11 iulie 1997, în Piața Universității din București, de către președinții Emil Constantinescu și Bill Clinton, s-a conturat drept un element definitoriu în procesul de reformă internă în sfera militară, economică, politică și administrativă, contribuind decisiv la evoluția României, în toate dimensiunile sale.
Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii s-a consolidat permanent de-a lungul timpului, fiind în prezent unul dintre reperele relației transatlantice și un factor de stabilitate la nivel regional.
Domeniul educațional a cunoscut, la rândul său, o cooperare intensificată, prin intermediul Programului de burse Fulbright. În România, Comisia Fulbright Romȃno-Americană a sprijinit multe generații talentate de studenți, cercetători și practicieni, în construirea unor cariere de succes. Până în prezent, peste 3.600 de studenți, profesori și cercetători români și americani au beneficiat de bursele Fulbright.
Dezvoltarea cooperării România-SUA este, fără îndoială, meritul administrațiilor de la București și de la Washington, care au ştiut să întărească și să dezvolte Parteneriatul Strategic, al diplomaților, care au construit în permanență oportunități, dar şi al milioanelor de cetățeni români şi americani, care au crezut şi cred în soliditatea acestei relații speciale.
România și SUA au un parteneriat consolidat, bazat pe valori comune, precum democrația, drepturile omului și statul de drept. Acesta reprezintă o platformă solidă pentru colaborare și cooperare, oferind țării noastre oportunități semnificative de creștere și dezvoltare într-un context global complex.
11 iulie 1997: Preşedintele României, Emil Constantinescu, şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, la mitingul din Piaţa Universităţii. Cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui american, a fost lansat Parteneriatul Strategic bilateral.
22 octombrie 2013: Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei, și Evan M. Ryan, Secretar de Stat adjunct pentru Afaceri Educaționale și Culturale, au semnat, la Departamentul de Stat de la Washington, noul Acord dintre SUA şi România privind schimburile educaţionale şi academice, administrat de Comisia Fulbright Româno-Americană
29-30 iunie 2022: Președintele României, Klaus Iohannis, și Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la Summitul NATO de la Madrid