Rectorul SNSPA condamnă ferm actele de violență din Parlamentul României

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, dezavuează total altercația din Parlament dintre deputații Dan Vîlceanu și Florin Roman și solicită partidelor politice să sancționeze dur orice derapaj de la normele democratice și ale bunului-simț.


„Este inacceptabil ca astfel de acte de violență să aibă loc în cadrul unei instituții care ar trebui să fie un model de comportament civilizat, toleranță și dialog. Condamn ferm acest incident și orice formă de violență, mai ales când vine din partea celor care ar trebui să reprezinte interesele românilor.

 

Violența nu are loc în politică sau în societatea noastră. Este imperativ ca toți reprezentanții politici să își reamintească rolul și responsabilitățile pe care le au față de cetățeni și să promoveze dialogul constructiv și respectul reciproc.

 

Partidele ar trebui să fie mai selective în politica de resurse umane, iar problemele de violență, derapaj verbal, atitudini discriminatorii sau corupție să fie penalizate și prin procedurile interne de partid, mergând până la excluderea celor care nu respectă aceste norme.

 

Perpetuarea modelului „se poate oricum, merge orice” în politică este unul dintre motivele pentru care nivelul de încredere al populației în instituțiile politice a scăzut atât de mult în ultimele două decenii.

 

Aș vrea să pot spune că „mai jos nu se poate”. Din păcate, avem surprize neplăcute în fiecare zi, tocmai pentru că atitudinea noastră, a societății, împotriva acestor forme de huliganism politic nu a fost una fermă.”

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget