Rectorul SNSPA participă la conferința „The State of The Union”, organizată de Institutul Universitar European (EUI) din Florența

În perioada 23-25 mai 2024, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, participă la conferința „The State of The Union”, organizată de Institutul Universitar European (EUI) din Florența.

 

 

Conferința reunește peste 150 de speakeri de renume, inclusiv președinți, prim-miniștri, comisari europeni, directori executivi, academicieni și experți, pentru a discuta despre cele mai importante probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent.

 

Aflată la cea de-a XIV-a ediție, conferința are ca teme principale viitorul extinderii Uniunii Europene, demografia, democrația și statul de drept, politica industrială, precum și tranzițiile digitale și verzi. Toate aceste aspecte vor juca un rol crucial în perspectiva alegerilor europene din iunie 2024.

 

Anul acesta conferința a fost deschisă de Preşedinta EUI, prof. univ. dr. Patrizia Nanz, cu o dezbatere la care au luat parte dl. Marcelo Rebelo de Sousa, Președintele Portugaliei, și dna. Katerina Sakellaropoulou, Președinta Greciei. De asemenea, printre participanți se numără și prof. univ. dr. Enrico Letta, fost prim-ministru al Italiei și fost Decan la Science Po, partener SNSPA, care a prezentat un raport (“Much more than a Market”) privind necesitatea adaptării pieței unice europene în fața provocărilor actuale.

 

Programul conferinței reflectă climatul geopolitic actual și aduce în prim-plan discuții critice despre viitorul Europei. De la navigarea prin peisajul geopolitic și incertitudinile economice, la combaterea schimbărilor climatice și a revoluției digitale, conferința explorează modalități de a construi o Europă mai rezilientă și mai prosperă.

 

Conferința “The State of The Union” este un eveniment de prestigiu în sfera afacerilor europene, devenind un forum de referință pe agenda factorilor de decizie europeni. La eveniment participă în mod regulat șefi de stat și de guvern, lideri ai instituțiilor UE, precum și personalități academice și culturale.

 

SNSPA și EUI fac parte din CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale, alături de alte opt universități de renume din Europa: Sciences Po (Franța), Bocconi University (Italia), Central European University (Austria), Hertie School (Germania), Stockholm School of Economics (Suedia), IE University (Spania), SGH – Warsaw School of Economics (Polonia) și London School of Economics and Political Science (Marea Britanie).

 

Institutului Universitar European (EUI) este o organizație europeană interguvernamentală, dedicată științelor sociale și umaniste, fondată de către statele membre ale Comunității Europene, în anul 1972. În prezent, EUI este unul dintre cele mai importante institute europene de cercetare și învățământ superior. Institutul organizează programe de masterat, doctorat și postdoctorat. EUI funcționează în baza unui tratat internațional și este finanțat de către statele membre ale Uniunii Europene și de către Comisia Europeană. Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, este membru al Consiliului Superior al EUI, organismul care stabilește principalele direcţii de acţiune ale EUI.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget