Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a primit vizita E.S. Daniel Fried, consilier pentru securitate naţională al președinților SUA, Bill Clinton şi George W. Bush

Luni, 10 iunie 2024, prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), s-a întâlnit cu E.S. Daniel Fried, consilier pentru securitate naţională al președinților SUA, Bill Clinton şi George W. Bush, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în Polonia şi membru al Atlantic Council, una dintre cele mai influente și prestigioase organizații de tip think-tank din SUA, partener instituțional al SNSPA.

 

În cadrul întrevederii, au fost discutate aspecte de interes referitoare la contextul geopolitic din zona Mării Negre, cu accent pe rolul Rusiei și provocările pe care le prezintă aceasta pentru democrațiile euro-atlantice. Discuțiile au vizat și perspectivele NATO în contextul alegerilor din Europa și din SUA, fiind subliniată importanța colaborării transatlantice și nevoia consolidării flancului estic al Alianței. De asemenea, a fost evidențiat rolul esențial al mediului academic și al organizațiilor de tip think-tank în informarea publicului și a decidenților politici și în generarea de soluții eficiente la problemele complexe cu care se confruntă societatea contemporană.

 

“Ambasadorul Daniel Fried a făcut parte din grupul restrâns de experți care, prin autoritatea și expertiza lor, au modelat decizia Washingtonului de a susține aderarea României de NATO. Ambasadorul Fried este unul dintre cei mai buni prieteni ai României și îi suntem recunoscători pentru efortul depus, începând cu anul 1997, pentru promovarea în rândul țărilor aliate a unei perspective corecte privind greutatea geopolitică a României ca membru NATO.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

 

Ambasadorul Daniel Fried are o carieră diplomatică remarcabilă de peste 40 de ani, ocupând funcții cheie și având un rol esențial în definirea și implementarea politicii externe americane în Europa după căderea Uniunii Sovietice. În calitate de senior director al Consiliului Național de Securitate în timpul mandatelor președinților Bill Clinton și George W. Bush (2001-2005), ambasador al SUA în Polonia (1997-2000) și asistent pentru Europa și Eurasia al secretarului de stat al SUA (2005-2009), Daniel Fried a contribuit decisiv la elaborarea politicii de extindere a NATO către țările din Europa Centrală și la gestionarea relațiilor NATO-Rusia, promovând astfel obiectivul unei Europe unite, libere și stabile.

 

Această întâlnire este expresia unei vechi și strânse colaborări dintre SNSPA și Atlantic Council. Ultimul proiect comun este acordul de parteneriat instituțional privind consolidarea relației transatlantice și creșterea securității și stabilității în regiunea Mării Negre. Acest acord de parteneriat multianual a fost semnat pe 1 decembrie 2021, la Washington, D.C., de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, și de Fred Kempe, Președintele și CEO al Atlantic Council, în prezența E.S. Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. La finalul anului 2023, echipa de experți ai Atlantic Council a publicat “A Security Strategy for the Black Sea”, raport realizat cu sprijinul SNSPA.

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget