Prof. univ. dr. Iordan Gh. Bărbulescu, președintele Senatului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a primit din partea Academiei Române premiul “Vasile Conta” pentru lucrarea “Noua Europă, vol. II: O istorie politică a (re)unificării europene”, cu ocazia premierii celor mai reprezentative creații științifice ale anului 2022.
Ceremonia de decernare a avut loc loc miercuri, 4 decembrie 2024, în Aula Academiei Române, în prezența membrilor Adunării Generale.
Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.
Al doilea volum din ciclul dedicat de Iordan Gh. Bărbulescu schimbărilor ce au avut loc în Europa după 1950 reconstituie marile evenimente de la căderea Zidului Berlinului, unul dintre cele mai importante fiind transformarea Comunității Economice Europene într-o uniune politică în 1992. Autorul analizează orientarea acesteia spre statele foste comuniste din Europa Centrală și de Est, cu un accent special pe problematica românească.
Foto credit: Alexandru Buliga, Academia Română