Lect. univ. dr. Ligia Deca, prorector SNSPA, a avut o întrevedere cu Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene

În perioada 29-30 ianuarie 2025, lect. univ. dr. Ligia Deca, prorector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), efectuează o vizită oficială la Bruxelles, având ca obiectiv consolidarea cooperării europene a SNSPA și promovarea schimbului de bune practici între alianțele universitare europene.

 

Punctul central al agendei de lucru îl constituie întâlnirea cu Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire. Întrevederea, desfășurată miercuri, 29 ianuarie 2025, la sediul Comisiei Europene, a abordat rolul universităților în consolidarea democrației, strategia de susținere a rețelelor de universități europene, dezvoltarea transnațională a unor noi programe de învățare pe tot parcursul vieții și extinderea oportunităților de mobilitate și schimburi academice. Aceste tematici sunt aliniate priorităților educaționale şi sociale ale Uniunii Europene, având beneficii directe pentru tinerii și adulții din România și Europa.

 

Un aspect semnificativ al vizitei l-a reprezentat accentul pus pe colaborările dezvoltate în cadrul CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale, alianță universitară din care SNSPA face parte, și pe schimbul de bune practici între instituțiile partenere. Astfel, pe parcursul vizitei, prorectorul SNSPA s-a întâlnit cu Josep Garell, președintele European University Association (EUA), Irina Ferencz, director al Academic Cooperation Association (ACA), Melinda Szabo, secretar general adjunct al EUTOPIA, Fernando Galan Palomares și Dorothy Kelly, coordonatori ai Arqus European University Alliance.

 

Totodată, urmează să aibă loc discuții cu Rareș Voicu, președintele European Youth Forum, reprezentanți ai platformei Lifelong Learning și coordonatori ai rețelei Eurydice, care furnizează informații despre sistemele și politicile educaționale din Europa.

 

Joi, 30 ianuarie 2025, prorectorul SNSPA va participa la conferința “European Higher Education Sector Scoreboard”, dedicată evaluării performanței și modernizării educației la nivel european.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget