Sesiune de informare Erasmus +, dedicată cadrelor didactice și personalului administrativ din cadrul SNSPA

Marți, 31 martie 2026, Biroul Erasmus+ din cadrul SNSPA organizează o sesiune de informare Erasmus +, dedicată cadrelor didactice și personalului administrativ din SNSPA. Evenimentul va avea loc în format hibrid, respectiv fizic, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției 30A), etajul 8, Sala 804, și online, începând cu ora 14:00.

Confirmarea participării se realizează prin completarea formularului disponibil aici.

 

Evenimentul are ca obiectiv principal prezentarea oportunităților de mobilitate de predare/formare oferite prin intermediul programului Erasmus+, precum și încurajarea participării active a personalului academic și administrativ la aceste oportunități. În cadrul sesiunii vor fi abordate aspecte esențiale precum criteriile de eligibilitate, tipurile de mobilități, durata și condițiile de desfășurare, precum și beneficiile profesionale și instituționale ale implicării în program.

 

Participanții vor primi informații practice privind procesul de selecție, documentația necesară, precum și recomandări utile pentru pregătirea privind desfășurarea unei mobilității. Totodată, vor fi prezentate exemple concrete de mobilități realizate anterior, evidențiindu-se impactul acestora asupra dezvoltării competențelor profesionale, schimbului de bune practici și consolidării relațiilor de colaborare cu universități și organizații partenere din Europa și din afara acesteia.

 

Evenimentul va include și o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, oferind participanților oportunitatea de a discuta direct cu reprezentanții Biroului Erasmus+, de a clarifica eventuale nelămuriri.

 

Prin organizarea acestei întâlniri, Biroul Erasmus+ își propune să sprijine procesul de internaționalizare al SNSPA și să contribuie la dezvoltarea profesională continuă a personalului său, încurajând schimbul de experiență și integrarea într-un cadru academic european dinamic.

 

Activitatea este organizată în contextul Erasmus Open Doors, evenimentul devenit tradiție, aflat la cea de-a XVI-a ediție, prin care Agenția Națională urmărește promovarea programului Erasmus+  și a oportunităților de mobilitate în domeniul universitar.

Comments are closed.