Conf. univ. dr. Mihaela Cărăușan, prodecan al Facultății de Administrație Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), face parte din Comitetul consultativ al Romanian Hub al European Law Institute (ELI).
Marți, 16 iunie 2026, în Aula Academiei Române, a fost lansat Romanian Hub al European Law Institute, platforma națională de dialog, cooperare și promovare a inițiativelor ELI în România. La evenimentul de lansare a participat și prof. dr. Teresa Rodríguez de las Heras Ballell, președinta European Law Institute.
Fondat în iunie 2011, European Law Institute este o organizație independentă, non-profit, dedicată îmbunătățirii calității dreptului și consolidării integrării juridice în Europa. ELI este una dintre cele mai influente comunități juridice la nivel internațional și reunește peste 1.800 de membri individuali, judecători, avocați, consilieri juridici, notari, funcționari publici, procurori, cercetători și cadre didactice universitare, și peste 180 de membri instituționali.
Găzduit de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Hub-ul va facilita conectarea comunității juridice românești la proiectele, dezbaterile și activitățile uneia dintre cele mai prestigioase organizații europene dedicate dezvoltării dreptului.
Cadru didactic și cercetător în domeniul dreptului administrativ național și european, conf. univ. dr. Mihaela Cărăușan se alătură unor personalități importante ale mediului juridic românesc și internațional în cadrul Comitetului consultativ al Romanian Hub al European Law Institute.
Înființarea Romanian Hub consolidează participarea comunității juridice din România la proiectele și dezbaterile europene dedicate evoluției dreptului și contribuie la dezvoltarea unui spațiu juridic comun, bazat pe excelență, cooperare și inovare.






