Joi, 5 decembrie 2013, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative va acorda înalta distincţie de Doctor Honoris Causa domnului Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Investiţii. Evenimentul se va desfăşura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, începând cu orele 12.00.
La ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa va participa, alături de numeroase personalități ale mediului academic, financiar-bancar și politic, domnul Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene pentru Investiţii.
Mihai Tănăsescu (n. 1956) a absolvit Facultatea de Finanţe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice în anul 1978. Şi-a continuat pregătirea de specialitate la Ecole Nationale d’Administration, Franţa (1993) şi a urmat un program de perfecţionare în management, la Harvard Business School, SUA (1998). La începutul anilor ’90, a început să lucreze în Ministerul de Finanțe și în anul 1997 a devenit reprezentantul României la Banca Mondială. În perioada 2000-2004, Mihai Tănăsescu a fost ministru de Finanţe şi guvernator pentru România la trei instituții financiare internaționale: FMI, Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
În legislatura 2004-2007, Mihai Tănăsescu a fost ales deputat şi președinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Parlamentul României. Din 2007, timp de cinci ani, Mihai Tănăsescu a fost consilier principal al directorului executiv şi membru al Consiliului director, în cadrul Fondului Monetar Internaţional. În august 2012, Mihai Tănăsescu ajunge în top managementul Băncii Europene pentru Investiţii, în calitate de vicepreşedinte, responsabil cu portofoliul energiei.