La masteratele SNSPA sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi necesare unei poziţii de top management în sectorul public sau privat, viitorii specialişti în comunicare şi publicitate care doresc dezvoltarea unei cariere în mediul international, profesionişti pregătiţi să îşi asume sarcini de brand manageri sau interesaţi în dezvoltarea unei cariere în managementul resurselor umane, experți și cercetători în domeniul științelor politice, al guvernării locale, centrale și europene și al dezvoltării societății civile, specialialiști în proiectare de cercetare avansată sociologică și antropologică și analiza datelor utilizând metode calitative, cantitative și mixte, inclusiv metode etnografice și vizuale, viitorii experţi în gestionarea proiectelor cu finanţare europeană sau în evaluarea de politici publice şi a programelor europene, toţi cei care sunt interesaţi de o carieră diplomatică, în domeniul studiilor de securitate şi diplomaţiei, sau cei interesaţi de construirea unei cariere academice şi de cercetare.
SNSPA are un portofoliu complex, format din peste 58 de programe de masterat, în domenii precum: științe politice, ştiinţe administrative, drept, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relații internaționale şi management. Programele de masterat sunt proiectate atât pentru aprofundarea cunoştinţelor, dar şi în funcție de exigențele unui mediu socio-profesional dinamic, aflat într-o perpetuă schimbare.
Studiile universitare de master se finalizează prin susţinerea lucrării de disertaţie.
Consultă lista tuturor programelor de masterat ale SNSPA!
Programele de masterat sunt organizate la formele de învăţământ cu frecvenţă şi frecvenţă redusă, cu predare în limba română sau în limba engleză.
Analiza şi soluţionarea conflictelor |
IF |
Română |
Antreprenoriat şi management strategic |
IF |
Română |
Antropologie |
IF |
Română |
Brand management şi comunicare corporativă |
IF |
Română |
Communication and Advertising |
IF |
Engleză |
Communication and EU Affairs |
IF |
Engleză |
Comunicare audiovideo |
IF |
Română |
Comunicare managerială şi resurse umane |
IF, IFR |
Română |
Comunicare şi relaţii publice |
IF, IFR |
Română |
Development, International Cooperation and Humanitarian Aid |
IF |
Engleză |
Dezvoltare Internațională și Migrație |
IF |
Română/Engleză |
Digital Communication and Innovation |
IF |
Engleză |
Diplomaţie şi negocieri |
IF |
Română |
Drept şi guvernare europeană |
IF |
Română |
Dreptul colectivităţilor locale |
IF |
Română |
Environmental Studies and Sustainable Development |
IF |
Engleză |
European Politics and Society |
IF |
Engleză |
Evaluarea politicilor şi a programelor publice europene |
IF |
Română |
Guvernare şi societate |
IF |
Română |
Integritate publică şi politici anticorupţie |
IF |
Română |
Labour Studies |
IF |
Engleză |
Latin American Studies |
IF |
Engleză |
Leadership şi comunicare politică |
IF |
Română |
Management and Digital Innovation |
IF |
Engleză |
Management și branding corporativ |
IF |
Română |
Management şi comunicare în afaceri |
IF, IFR |
Română |
Management şi guvernare |
IF |
Română |
Managementul afacerilor publice |
IF |
Română |
Managementul proiectelor |
IF, IFR |
Română |
Managementul sectorului public |
IF, IFR |
Română |
Politică şi economie europeană |
IF |
Română |
Politici publice şi integrare europeană |
IF |
Română |
Politici, gen şi minorităţi |
IF |
Română |
Programs and Investments Management |
IF |
Engleză |
Project Management |
IF |
Engleză |
Public Sector Management |
IF |
Engleză |
Publicitate |
IF |
Română |
Puterea executivă şi administraţia publică |
IF, IFR |
Română |
Relaţii internaţionale şi integrare europeană |
IF |
Română |
Security and Diplomacy |
IF |
Engleză |
Security and Technology |
IF |
Engleză |
Social media şi marketing online |
IF |
Română |
Sociologie aplicată: devianță și ordine socială |
IF |
Română |
Spaţiul public european |
IF, IFR |
Română |
Studii administrative europene |
IF, IFR |
Română |
Studii aprofundate de relaţii internaţionale şi integrare europeană |
IF |
Română |
Studii Rome |
IF |
Română |
Studii vizuale şi societate |
IF |
Română |
Ştiinţe politice |
IF |
Română |