Tema ediției din acest an este: "Innovation and Responsibility: Leading People and Building Sustainable Economies". Lucrările pot fi trimise pe adresa strategica@facultateademanagement.ro, până la data de 30 septembrie 2024.
Competiția se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor români care dețin titlul științific de doctor sau urmează să-l obțină până la începerea programului în SUA.
În perioada 26 iulie – 1 septembrie 2024, studenţii SNSPA, înmatriculați la studii de licență, masterat sau doctorat, vor completa online o cerere pentru cazarea în noul an universitar.
Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a două posturi pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de consilier juridic în cadrul Direcției Juridice.
Marți, 6 august 2024, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis un mesaj, imediat după ce Comisia de Etică a adoptat hotărârea după analizarea „cazului Bulai”.
Având în vedere acuzațiile formulate la adresa profesorului Alfred Bulai, din cadrul Facultății de Științe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) face următoarele precizări.